CEA  DE  A  29-a  EDIȚIE  –  2021,  A  MANIFESTĂRII  ”ORIZONURI  DE  PE  TISA”  –  ”ZILELE  LUI  JOSIF  MARINKOVIĆ”  UN  EVENIMENT  DE  MUZICĂ  TRADIȚIONALĂ  LA  NOVI  BEČEJ 

Ediția a 29-a a manifestării tradiționale ”Obzorija na Tisi”, ”Dani Josifa Marinkovića” (”Orizonturi de pe Tisa”, ”Zilele lui Josif Marinković”) a avut loc joi, 27 mai curent la Novi Bečej.

Atunci, când în urmă cu aproape trei decenii a fost înființată, doar cei mai optimiști reprezentanți culturali credeau că acest festival profilat, va deveni unul dintre cele mai originale înfăptuiri în viața noastră artistică. A fost, de asemenea, prima festivitate muzicală de la noi care și-a urmat în mod constant forma sa specifică pe aproape întreaga durată a viețuirii, până astăzi și a evocat întotdeauna sentimente și amintiri speciale, chiar nostalgice, acelora care au urmărit-o. Încă de la început, concentrându-se pe propriile forțe interpretative și componistice, atrăgând autori de diferite orientări stilistice, manifestarea „Zilele lui Josif Marinković” a dat naștere unui număr semnificativ de noi lieduri, a căror afirmare în continuare a fost legată de activitatea concertelor, înterpretarea lor în concert.

 Jovana Filipović deținătoarea premiului întâi
Jovana Filipović deținătoarea premiului întâi

Ediția din acest an a durat doar o zi în cadrul căreia a avut loc concertul cu cele 12 lucrări anunțate la concursul de compoziție pentru un nou lied și vernisajul expoziției intitulate ”Lieduri, lui Josif în dar”. Autorul acestei retrospective documentare de lieduri create în cele 28 de ediții ale festivalului a fost Stevan Davidović, grație căruia, în urmă cu patru ani, am primit și o monografie dedicată existenței a 25 de ani de până atunci a manifestării „Orizonturi de pe Tisa”, eveniment, ce prin repercursiunile sale în țară și în străinătate, a atins criterii înalte după părerea experților și a iubitorilor de muzică.

Portretul creativ al „Zilelor lui Josif Marinković” a fost coordonat de Stevan Davidović printr-o mulțime de documente, care sunt cu siguranță cei mai autentici martori ai istoriei evenimentului. Stevan Davidović este unul dintre puținii reprezentanți culturali care colectează, sistematizează, tâlmăcește și înregistrează tot ceea ce este considerat relevant pentru iluminarea moștenirii patrimoniului sârbesc. Sarcina lui Davidović în calitate de creator al acestei expoziții, ca și la scrierea anterioară a monografiei, cu ocazia aniversării a 25 de ani de „Orizonturi de pe Tisa”, publicată în anul 2017, nu a fost simplă, deoarece a necesitat un material și o documentație cuprinzătoare din toate cele nouă concursuri de compoziție organizate, începând cu primul concurs de autor în 1996 până la acesta al zecilea și a fost, fără îndoială, ghidat de puternicele amintiri autentice ale autorului, precum și de impresiile vizibile ale celor care au fost, fie participanți la eveniment, fie doar critici sau observatori.

Muzicolog Ana Marija Adamov
Muzicolog Ana Marija Adamov

Evenimentul a început cu depunerea unei jerbe de flori la bustul compozitorului Josif Marinković, apoi, după cum am amintit și mai sus, vernisajul expoziției ”Lieduri, lui Josif în dar”, în urma căreia, la ora 20 a urmat tradiționala cuvântare, de data aceasta prezentată cu deosebită inteligență, iscusință și abilitate de muzicologul Marija Ana Adamov și în sfârșit concertul cu cele 12 compoziții concurente. Anul acesta și-au anunțat lucrările la concurs 12 compozitori; Milica Keča (1997), Olga Janković (1994), Vera Milanković (1953), Minta Aleksinački (1947), Ljubomir Nikolić (1976), Jovana Filipović (1996), Ivana Govorčin (1999), Miroljub Aranđelović Rasinski (1957), Svetlana Savić (1971), Mirjana Veljković (1984) Svetozar Nešić (1982) și Dorotea Vejnović (1986). Observăm clar că majoritatea dintre cei amintiți sunt nume noi care pentru prima dată se prezintă la acest concurs și foarte tineri compozitori fapt ce bucură pentru că interesul față de lied a crescut. Tot așa putem spune și despre compozițiile înfățișate juriului și publicului că au fost foarte diferite, de la acelea melodioase, romanțate, cu o armonie plină, stabilă, plăcută, apoi compoziții inspirate din melosul popular, duhovnicesc, spiritual, evocarea unor scene biblice, până la lucrări cu felurite exclamații, expresii ale vocii, strigăte, șoapte; chiar și cu acompaniament de pian preparat (un pian căruia i se modifică sonoritatea prin introducerea între corzile lui a diferite obiecte de dimensiuni și materii diferite: cuie, plăcuțe, furculițe, fragmente textile etc. spre a introduce efecte noi de timbru). În altă ordine de idei acest festival în segmentul său creativ, și atrage compozitori de diferite orientări stilistice. Protagoniștii serii au fost soliștii; soprana Radoslava Vorgić Žuržovan, mezzosoprana Dragana Popović și baritonii Predrag Kačavenda, și Milutin Jocić. Corepetitori Aleksandra Rakić și Milivoje Veljić.

Emoții deosebite mi-a trezit liedul semnat de compozitoarea Vera Milanković, o veche colaboratoare a festivalului, care pe versurile nemuritoarei poete Desanka Maksimović Ozdravljenje (Vindecare) a creat un minunat cântec, melodios, duios, o îmbinare perfectă a melodiei cu acompaniamentul de pian care la un moment dat părea o contopire într-o sonoritate divină. Interpretarea a aparținut mezzosopranei Dragana Popović acompaniată la pian de Milivoje Veljić.

Impresie plăcută mi-a lăsat și liedul creat pe un text cu teme din folclor, Tekla voda kroz kalinu, (Apa curgea prin călin) sincopat și în ritm de dans popular de Ljubomir Nikolić în interpretarea simpaticului bariton Predrag Kačavenda acompaniat la pian de Milivoje Veljić.

Și nu în ultimul rând, dintre liedurile ce m-au impresionat amintesc piesa Sveti Sava na Atosu (Sfântul Sava la Athos) semnată de Miroljub Aranđelović Rasinski pe versuri de Ljubomir Simović compoziție care a și cules simpatiile publicului. Autorul cu mult simț și pricepere a dăruit lucrării o sonoritate de-a dreptul sacră. Baritonul Milutin Jocić cu vocea lui catifelată și profundă a redat corect partitura. La pian Milivoje Veljić.

Juriul în componența etnomuzicologul și compozitorul Dimitrije Golemović președinte, soprana Milica Stojadinović și compozitorul și organistul Svetozar Saša Kovačević membri, după o analiză detaliată au adus următoarea hotărâre, decizie: pe locul trei s-a plasat liedul Lasica, (Nevăstuica) de Svetlana Savić, în interpretarea mezzosopranei Dragana Popović, corepetitor Milivoje Veljić. O piesă plăcută în care acompaniamentul de pian a descris sonor și credibil textul semnat de Jelena Marinkov. Mezzosoprana Dragana Popović dispune de dicție perfectă și cu multă iscusință a interpretat această compoziție.

Pe locul doi s-a plasat liedul Fernweh de Svetozar Nešić, compus pe textul lui Dalibor Tomasović. În această piesă a fost utilizat pianul preparat. A interpretat soprana Radoslava Vorgić Žuržovan. La pian corepetitoarea Aleksandra Rakić.

Liedul Prolećna, (Cântec de primăvară) semnat de tânăra compozitoare Jovana Filipović, pe versuri de Desanka Maksimović, a cules cele mai favorabile aprecieri ale juriului, astfel că s-a plasat pe locul întâi. Un cântec pentru voce și pian romanțat, minunat, lin. O melodie unduioasă, duioasă și bogat înveșmântată armonic descriind jocul licuricilor, adierea zefirului sau chiar clipocitul apei. Soprana Radoslava Vorgić Žuržovan și pianista Aleksandra Rakić au redat foarte bine partitura tinerei compozitoare.

Premiul publicului i-a revenit compoziției Sveti Sava na Athosu (Sfântul Sava pe Athos) de Miroljub Aranđelović Rasinski pe versuri de Ljubomir Simović în interpretarea baritonului Milutin Jocić. La pian Milivoje Veljić.

Ediția de anul acesta, a 29-a, a manifestării ”Obzorija na Tisi”, ”Dani Josifa Marinkovića” (”Orizonturi de pe Tisa”, ”Zilele lui Josif Marinkovic”) s-a încheiat cu depunerea unei jerbe de flori la placa memorială fixată pe zidul casei de naștere a compozitorului, la Vranjevo, astăzi cartier nou al orașului Novi Bečej, vizita Casei lui Glavaș și Muzeul colecției memoriale a lui Josif Marinković

Deși în ultimii ani, din cauza circumstanțelor, cursul festivalului a fost deranjat, este incontestabil faptul că un număr considerabil de noi lieduri, aproximativ o sută dintre ele au fost create în cadrul acestei manifestări. Aici au fost descoperite talente vocale care apoi și-au construit în mare parte cariere artistice frumoase. Ne întrebăm deseori, mai ales în aceste zile de pandemie cu îngrijorări și probleme, dacă suntem concentrați pe conținutul cultural mai lejer, de divertisment și profit, sau pe ceea ce considerăm a fi adevăratele valori. Afirmăm cu încredere că aparținem acelora ce cred că arta își va recâștiga locul și respectul și că această criză globală va iniția căutarea adevăratei calități. De asemenea, pentru viața muzicală, tinerii cântăreți afirmați aici, pentru compozitorii prezentați, pentru Casa de Cultură din Novi Bečej, vor rămâne o sursă excepțională de informații despre stilurile componistice, performanța și creativitatea, de aproape 30 de ani, în ciuda a tot ce s-a întâmplat, după cum reiese din această expoziție, monografia menționată anterior, extinsă, de asemenea bogat ilustrată, vorbește cel mai bine despre cât de importante și necesare sunt „Zilele lui Josip Marinkovic” local și pentru mediul cultural mai larg – a spus printre altele muzicologul Marija Ana Adamov în cuvântarea sa la ediția a 29 a manifestării ”Obzorija na Tisi”, ”Dani Josifa Marinkovića” („Orizonturi de pe Tisa”, „Zilele lui Josif Marinkovic”).

 

Semnează Ileana Ocolișan Baba
foto: Stevan Davidović

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *