FESTIVALUL  INTERNAȚIONAL  DE  ACORDEON  ȘI  MUZICĂ  DE  CAMERĂ  ”EUFONIE”  EDIȚIA  A  ȘASEA  –  2021

EUFONIE  –  LUMINII  DĂTĂTOARE  DE  VIAȚĂ  ȘI  A  PASIUNII  MOTRICE

 

Cea de a șasea ediție a Festivalului Internațional de Acordeon și Muzică de Cameră „Eufonie” a fost inaugurată la Sinagoga din Novi Sad la 12 mai și a durat până la 19 mai, anul curent.

La deschidere publicul a avut ocazia să se bucure de lucrări din creația compozitorilor Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791) și Astor Piazzolla (1921-1992) interpretate de Orchestra Simfonică Voivodineană, sub bagheta dirijoarei Elizabeth Fuchs din Austria și a solistului la bandoneon și acordeon Jovica Ivanović, originar din Bosnia Herțegovina cu domiciliul în Austria.

Semnul distinctiv al serii, dar și al întregii manifestări a fost ”tangoul”, detaliu ce a subliniat aniversarea a 100 de ani de la nașterea compozitorului Astor Piazzolla a cărui muzică a contribuit indirect la promovarea acordeonului pe scenele mondiale.

Cuvântul” eufonie” înseamnă o împerechere armonioasă de sunete care impresionează plăcut auzul, o sonoritate bună, efect plăcut produs asupra auzului de către un ansamblu de sunete. Această definiție de ”Eufonie” sub al cărui generic s-a desfășurat manifestarea muzicală despre care vorbim i se potrivește pe deplin.

”Eufonie” este una dintre manifestările care au contribuit semnificativ la amplificarea imaginii culturale a orașului Novi Sad în ultimii ani. Festivalul promovează muzica artistică, pe tinerii artiști, apoi, încurajează realizarea de noi creații pentru acordeon, dar în același timp unește și personalități angajate în domeniul culturii în sensul cel mai larg al cuvântului. Anul acesta melomanii s-au bucurat de o performanță de top a muzicii marelui Astor Piazzolla, care este considerat responsabil pentru popularizarea acordeonului.

În prima parte a concertului am ascultat Simfonia în La major, numărul 29, Semnele Kehel 201

de W.A. Mozart. Cu această simfonie Mozart a devenit un creator complet, matur. Poate că vara și toamna timpurie a anului 1773 la Viena, unde Mozart fusese expus ascultării a multor sonorități noi, inclusiv cvartetele de Haydn, au stimulat această maturizare a compozitorului. În Simfonia nr. 29, auzim fragmente pe care Mozart le folosise deja și mai înainte: o mișcare lentă, silențioasă, de un stil curtenesc reticent, un menuet energic, un final de vânătoare fulgerător. Dar de data aceasta aceste sonorități au fost ridicate la ceva mai mare, mai complex și redate cu un ton mai subtil. Miracolele acestei opere încântătoare sunt echilibrul său perfect clasic grațiozitatea și energia pe care o emană.

Festivalul Internațional de Acordeon și Muzică de Cameră ”Eufonie” este dedicat, așa după cum am amintit și mai înainte, promovării și dezvoltării muzicii artistice compuse pentru acordeon dar și tinerilor acordeoniști talentați. Acest eveniment muzical include trei segmente: cel competitiv, cel educațional care cuprinde prelegeri pentru pregătirea profesională și nu în ultimul rând segmentul cultural, prezentarea concertelor serale. Festivalul a fost lansat în anul 2016 cu scopul de a crea un spațiu de continuă promovare a tinerilor artiști interpreți la acordeon, a noilor lucrări de autori autohtoni și străini scrise pentru acordeon, precum și realizărilor în domeniul pedagogiei acestei arte.

Următorul moment muzical al serii l-a constituit Aconcagua de A. Piazzolla , un concert pentru bandoneon, orchestră de coarde și percuție. Solist la bandoneon Jovica Ivanović, născut în Bosnia și Herțegovina, dar cu domiciliul în Austria. Muzica izbucnește de la început, plină de entuziasmul tangoului argentinian. Stilul de interpretare sensibil, dar aprins al lui Ivanović îl deosebește imediat; solistul alunecă fără efort deasupra orchestrei, împrumutând o arie bogată melodiei. Piazolla însuși a iubit în mod deosebit această piesă, cântând-o la bandoneon la spectacole în anii 1980. Ivanović tratează Aconcagua cu aceeași grijă iubitoare ca și compozitorul ei.

Fiecare notă din partitură cu o perfecție și o claritate sublimă au putut fi ascultate și în mișcarea a treia a lucrării Opal Concerto pentru acordeon și orchestră de cameră de Richard Galliano.

Un tânăr artist de succes la acordeon și bandoneon, Jovica Ivanović a urmat studiile de master la Universitatea de muzică, teatru și medii din Hanovra, Germania. Este deținătorul multor premii de care este mândru.

Datorită muzicalității sale, alături de calitatea de înaltă fidelitate interpretativă la bandoneon și acordeon a solistului serii Jovica Ivanović, spectatorii s-au bucurat de aceste lucrări de Astor Piazzolla și de Richard Galliano așa cum le-au imaginat compozitorii lor.

Elizabet Fuchs(foto:magyar szo)

Elizabeth Fuchs din Austria a absolvit dirijarea orchestrală, oboiul, muzica și matematica la Universitatea ”Mozarteum” din Salzburg, la Universitatea din Paris, la Conservatorul din Köln. Actualmente este dirijorul principal al Filarmonicii din Salzburg. Este simpatică și foarte comunicativă. Cu o energie artistică deosebită reușește să impresioneze cu ușurință interpreții și publicul.

A fost o serată muzicală de neuitat.

Următorul concert a avut loc pe 13 mai la ora 19:30 la Teatrul Național Sârb, scena „Pera Dobrinović”. Și-a dat concursul Cvintetul din Novi Sad ”Tango”, alcătuit din membri: Vladimir Ćuković-vioară, David Klem-pian, Fedor Ruškuc-contrabas, Vladimir Jakovljević-chitară electrică, Dragana Kuzmanović-acordeon.

Apreciatul violonist Vladimir Ćuković este un solist de mâna întâi. Pasajele viorii din lucrările de Piazzolla le-a executat cu multă măestrie, eleganță, cu un ton ce măgulește și adulmecă auzul fiecărui ascultător

Pianistul David Klem, muzician multilateral și-a pecetluit locul meritat și în creația lui Piazzolla.

Fedor Ruškuc cu contrabasul său s-a dovedit deja în mai multe rânduri un adevărat muzician de top care și-a încercat puterile cu succes în mai toate genurile muzicale. Chitaristul Vladimir Jakovljević s-a conformat susținând cu măestrie întregul ansamblu. Și nu în ultimul rând acordeonista Dragana Kuzmanović, o înzeztrată instrumentistă și în același timp directoarea artistică a acestei manifestări alături de ceilalți muzicieni din Novi Sad a arătat odată în plus însemnătatea acordeonului în arta sonoră.

„În anul marcării jubileului – 100 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai populari compozitori argentinieni ai secolului XX, Astor Piazzolla, am dorit să creăm atmosfera celebrului cvintet al lui Piazzolla, care a adus muzica de tango pe scenele concertante din întreaga lume și să prezentăm publicului câteva dintre lucrările sale cele mai frumoase compuse pentru acest ansamblu”, a subliniat într-un interviu artista Dragana Kuzmanović.

Astfel ne-au încântat compozițiile: Concierto para Quinteto, Milonga del Angel, Verona Parteno, Soledad, Adios Nonino, El Cielo en los Manos, etrato de Miton, Contrabajissimo.

Momente speciale, în acea seară, au prilejuit membri școlii de dans ”Todo Tango Novi Sad”, dansatoarele Ana Nauparac Despotović, Ana Tokanovic, Marina și Vlada Novaković, Dejan Lukić, Borislav Despotović, care au creat o seară magică cu participarea lor.

Și în urma acestui concert am rămas mulțumiți, satisfăcuți.

Următoarele cinci zile ale Festivalului ”Eufonie” au fost rezervate prelegerilor pentru compozitori, interpreți, și cursurilor de măestrie etc.

Festivalul s-a încheiat festiv cu o creație din ciclul ”Muzică nouă sârbească pentru acordeon”. Anume pe versurile poemului „Luča mikrokozma” („Razele microcosmosului”) ale poetului muntenegrean Petar Petrović Njegoš, patru tineri compozitori: Vladimir Korač, Ljubomir Nikolić, Luka Čubrilo și Tamara Knežević au creat o atmosferă sonoră specifică oferind astfel acestor versuri o susținere, un veșmânt sonor, un suport adecvat. Și-au dat concursul în rolul naratorului apreciatul actor Petat Božović, instrumentiștii Luka Lopičić acordeon, Milan Savić saxofon și Srđan Sretenović violoncel. Un rol deosebit în fiecare lucrare a avut-o și coloana sonoră computerizată coordonată de fiecare compozitor în parte.

„Urmând tendințele mondiale, am dorit să fim în sinergie cu compozitorii, muzicienii și actorul Petar Božović. să sonorizăm una dintre cele mai frumoase opere ale literaturii sârbe, poezia lui Petar Petrović Njegoš „Luča mikrokozma” („Razele microcosmosului”) și, astfel, să o păstrăm de uitare, și să ne amintim în permanență de înțelepciunile strămoșilor noștri” – a subliniat directoarea artistică a a mnifestării Dragana Kuzmanović.

Câteodată, devenim conștienți că nici știința, nici tehnologia nu ne pot rezolva neliniștile, și că ar trebui să căutăm calmul în acele idei eterne prin care omul a fost întotdeauna considerat Om. Această idee eternă a fost prezentată cel mai plastic de Njegoš, poetul poeților, episcopul, clarvăzătorul, misticul din Cetinje. Cuvintele sale răsună și vor răsuna secole la rând și îi așteaptă pe cei ce vor putea recunoaște toată însemnătatea versetelor sale, refugiate în personajele sale poetice. Se pare ca ceva foarte îndepărtat și foarte greu de înțeles. De aceea, am vrut să transmitem marele său gând prin muzică, pentru că ea, această artă minunată, ajunge cel mai repede la inimile oamenilor.

Cuvântul microcosmos provine din limba greacă și înseamnă „lume mică”. În cântecul lui Njegoš, omul reprezintă lumea într-un mod mic, încât cuvântul microcosmos înseamnă om. Prin cântare, omul este prezentat ca un conflict și unitate a două principii: spirit și materie, bine și rău, lumină și întuneric.

”Luča mikrokozma” (”Razele microcosmosului”) este un poem al lui Petar Petrović Njegoš, scris în primăvara anului 1845 și aparține erei romantismului. Prima ediție a fost publicată la Belgrad  în același an.

În acest suflet epic filozofico-religios, ghidat de „scânteia divină”, se regăsesc cauzele căderii omului din cer și frumusețea zeității. Poetul descrie peisaje cerești cosmice și rebeliunea lui Satana împotriva lui Dumnezeu, care a dus la exilul omului pe pământ.

Anul acesta, calitatea programului Festivalului ”Eufonie” a fost recunoscută și de Ministerul Culturii și Informației din Republica Serbia, ceea ce ne face extrem de fericiți și mândri, deoarece ni se oferă posibilitatea de a atinge obiectivul pentru care ne străduim. Astăzi, Festivalul „Eufonie” intră în scena artistică cu mult curaj, cu pași siguri pentru că în spatele nostru se află prietenii noștri Orchestra Simfonică Voivodineană, Teatrul Național Sârb, Tineretul muzical de la Novi Sad, Fabrica de Acordeoane ”Pigini”, Stațiunile Culturale ”Svilara” și ”Eđšeg”, Școala de muzică „Petar Konjović” Belgrad, fără de care nu am fi putut fi cel mai bun festival de acordeon din Serbia – apreciază organizatorii acestei manifestări.

 

Semnează Ileana Ocolișan Baba
foto: muzickaomladina.org

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *