BEMUS, NOMUS, SOMUS – O TOAMNĂ MUZICALĂ CARE A ÎNTRUNIT ARTIȘTI DE RENUME MONDIAL ÎN TREI ORAȘE: BELGRAD, NOVI SAD ȘI SOMBOR
Una dintre cele patru diviziuni ale anului, când „sunetele se țes cu razele soarelui tomnatic”, așadar, toamna aceasta, a anului 2023, cele trei manifestări importante de muzică cultă de la noi BEMUS, Festivitățile Muzicale de la Belgrad, NOMUS, Festivitățile Muzicale de la Novi Sad, și SOMUS, Festivitățile Muzicale de la Sombor s-au petrecut în același timp, paralel, încât a fost foarte dificil de a le urmări în întregime pe toate. Totuși, m-am deplasat și am reușit să văd din toate cele trei festivaluri, desfășurate în localități diferite, câteva dintre concerte. Dar să le înfățișăm în ordinea evoluării lor.
Ediția a 55-a a BEMUS-ului a fost inaugurată festiv la 8 octombrie (a durat până la 21 octombrie) la Teatrul Național din Belgrad cu un concert cu arii din opere de Vincenzo Bellini (1801-1835), Francesco Cilea (1866-1950), Giuseppe Verdi (1813-1901), Giacommo Puccini (1858-1924), Umberto Giordano (1867-1948), program dedicat centenarului nașterii sopranei Maria Callas. Și-au dat concursul soprana Vasiliki Karayanni, tenorul Andrea Caré, Corul și Orchestra Operei Teatrului Național de la Belgrad. Dirijor Dijan Čobanov. În partea vorbită i-am ascultat pe actrița Anđela Nedeljković în rolul Mariei Callas, balerina Maja Stojakov și regizorul Ivan Vuković care între punctele muzicale, prin conversație, ne-au prezentat cele mai remarcabile și interesante date biografice și spicuiri din activitatea artistică și tumultoasă a cântăreței.
Pe lângă alte momente alese din diferite spectacole ne-a bucurat să ascultăm fermecătoarea dar în același timp dificila arie „Casta Diva” din opera „Norma” de Vincenzo Bellini, semn protector pentru Maria Callas. Din păcate nu a fost atins nivelul de interpretare al Mariei Callas, artista care, de fapt, a fost și este fără seamăn, incomparabilă. Soprana de coloratură Vasiliki Karayanni vine din Grecia unde s-a născut și și-a făcut studiile. Dispune de voce plăcută pe care am deslușit-o abia în partea a doua a programului când solista s-a mai eliberat de emoții, poate chiar și de o ușoară indispoziție vocală. Este deținătoarea multor premii, cântă în cele mai prestigioase teatre de operă din lume. Tenorul Andrea Caré s-a născut la Torino, Italia unde și-a luat licența la conservatorul „Giuseppe Verdi”. Și el este angajat în cele mai prestigioase teatre de operă din lume. Aria lui Cavaradosi E lucevan la stelle din actul trei al operei „Tosca” de G. Puccini a adus o înviorare. Glasul dulce, cu volum mare, care duce cu ușurință notele din registrul acut, cântărețul Andrea Caré ne-a destins, ne-a relaxat. În duetele: Violeta și Alfredo, în ariile Libiamo ne lieti calici din actul întâi și Parigi o cara din actul trei al operei „Traviata” de G. Verdi s-a observat o colaborare strânsă între soliști cor și orchestră ce a rezultat o interpretare plăcută a ariilor. Corul și Orchestra Operei Teatrului Național, atât împreună cu soliștii cât și în celelalte părți, au adus o sonoritate reală a fragmentelor muzicale interpretate. Coordonatorul întregii muzicalități a fost apreciatul dirijor Dijan Čobanov, directorul general muzical al Operei de Stat din Plovdiv și profesor-oaspete la mai multe academii. Munca unui dirijor necesită un devotament total. În afara orelor în șir de studiu al partiturii, el trebuie să găsească modul de apropiere de fiecare membru al orchestrei pe care o dirijează, și nu în ultimul rând să aibă capacitatea de a comunica cu publicul. Formarea unui bun dirijor durează ani de zile. Un astfel de artist muzical este Dijan Čobanov, născut și instruit în Bulgaria și care acum culege roadele eforturilor sale de lungă durată desfășurându-și activitatea muzicală cu succes în țară și străinătate.
Concertul festiv de inaugurare al ediției a 55-a a BEMUS-ului, a sărbătorit evenimentul consemnat în toată lumea, un deceniu de la nașterea Mariei Callas, cea mai mare soprană a secolului trecut, așa cum o vede istoria operei, pe legendara artistă de origine greacă.
Și anul acesta festivalul BEMUS a întrunit unii dintre eminenții artiști muzicali de renume mondial din țară și de peste hotare: violonistul Roman Simović, pianista Uka Ovaskainen, soprana Sonja Šarić, violonistul Naygel Kenedy, pianistul Boris Berezovski, ansamblul Soliștii din Zagreb în frunte cu Sreten Krstić, Orchestra simfonică muntenegreană etc. Concertele s-au desfășurat la Teatrul Național, în sala Fundației „Kolarac”, apoi la „Atrium” în cadrul Muzeului Național, la biserica „Sfântul Ante Padovanski” și la Muzeul etnografic.
Pe de altă parte, la Novi Sad, directorul artistic al NOMUS-ului, Festivităților Muzicale din capitala Voivodinei, Marija Ana Adamov, la conferința pentru ziariști, a subliniat printre altele: – Coloana purtătoare de program a NOMUS-ului din acest an este sărbătorirea a cincisprezece decenii de la naștere și optzeci de ani de la moartea lui Serghei Rachmaninoff, unul dintre cei mai mari compozitori, pianiști și dirijori ai lumii din prima jumătate a secolului trecut și pentru muzica noastră, de o importanță deosebită, un secol de la nașterea lui Vasilije Mokranjac, marcant creator muzical în ce privește muzica sârbă din a doua jumătate a sec. XX – încheiem citatul.
În această ordine de idei, în seara de deschidere la 18 octombrie (a durat până pe 26 octombtie), în semn de omagiu, am ascultat una dintre cele mai cunoscute lucrări de Rachmaninoff, Concertul pentru pian și orchestră nr. 2, în do minor op. 18 în interpretarea pianistului Ivo Pogorelić și a Orchestrei Simfonice Voivodinene, la pupitrul dirijoral cu Aleksandar Marković.
Orchestra Simfonică Voivodineană a evoluat la festival din 2002 până în 2011 sub denumirea de Simfoniștii voivodineni, iar de la ultima instituționalizare a sa, în același an, sub denumirea și organizarea actuală. Ivo Pogorelić a lăsat o amprentă durabilă pe scena muzicii clasice a timpului nostru. Talentul său muzical unic, virtuozitatea incomparabilă și măiestria tehnică combinate cu un spirit aventuros, contemporan și o interpretare autentică a literaturii pentru pian, îl plasează printre cei mai originali artiști ai zilelor noastre. În anii optzeci ai secolului trecut, Pogorelić a devenit o icoană a muzicii mondiale, o exclusivitate a Deutsche Grammophon cu albume care au devenit bestseller-uri efectuând o serie de concerte în întreaga lume. Ivo Pogorelić și Orchestra Simfonică Voivodineană la pupitrul dirijoral cu Aleksandar Marković, un îndrumător și coordonator excelent, care ne-a încântat cu solicitudinea, atenția cu care a urmărit felul specific de interpetare și cu multe surprize al pianistului, pentru al seconda cât mai corect, au prilejuit o satisfacție, o trăire emoțională puternică publicului care au fost răsplătite cu ovații și aplauze puternice.
Și recitalul pianistului Ratimir Martinović dedicat celor mai multe dintre compozițiile din creația pentru pian a lui Vasilije Mokranjac, semnifică aniversarea unui secol de la nașterea acestuia.
Soprana Sonja Šarić, pentru prima dată, anul acesta, a participat la Festivitățile Muzicale de la Novi Sad. Născută la Sombor, a urmat studiile de perfecționare la Novi Sad și în Germania. Este încununată cu multe premii internaționale și deja artistă cu o carieră impresionantă. Pe lângă marele premiu și premiul publicului câștigate la Concursul Internațional de canto „Eva Marton” în 2021 de la Budapesta și Marele Premiu „Maria Callas” de la Atena, 2017, participarea ei se încadrează în sărbătorirea NOMUS-ului și a lumii a 100 de ani de la nașterea ei, legendara artistă muzicală de origine greacă.
Alături de Soliștii din Zagreb și apreciatul violonist Sreten Krstić, ansamblu care sărbătorește, anul acesta, 70 de ani de activitate neîntreruptă, soprana Sonja Šarić a interpretat Ultimele patru lieduri pentru soprană și orchestră de Richard Strauss, o ultimă lucrare a compozitorului, patru cântece a căror temă este moartea. Într-un fel, semnificația acestei ultime lucrări este pentru autorul german aceeași ca a Requiem-ului de Mozart sau a lui Stabat mater de Pergolesi. Senzualitatea superioară inimaginabilă, pe care Strauss, inspirat de versurile lui Herman Hesse a pus în aceste cântece, frumusețea vocii sopranei Sonja Šarić a adus o mângâiere cu o nemărginită tandrețe. Cele patru mișcări: Primăvara, Septembrie, Vremea de culcare și În amurg cu profundă tristețe prevestesc o istovire, un sentiment de sfârșeală a compozitorului ce s-a și înfăptuit un an mai târziu, în 1949. Publicul a trăit momente emoționante.
La concertul de la Novi Sad, Soliștii de la Zagreb cu instrumentistul Sreten Krstić, au mai interpretat într-o manieră de înalt profesionism Pintarichiana de Boris Papandopulo și Metamorfoze de R. Strauss, compoziție interpretată atât la SOMUS, Festivitățile Muzicale de la Sombor cât și la BEMUS, Festivitățile muzicale de la Belgrad.
Un alt ansamblu „exotic” în felul său, un cvartet de incredibili muzicieni români multi-instrumentiști, Marius Preda și fii săi, Eduard și Thomas și percuționistul Iulian Nicolau, au cântat o fuziune de cele mai diverse genuri. Marius Preda este un artist multitalentat care, pe lângă faptul că stăpânește țambalul, claviatura și naiul și compune, devenind celebru pentru introducerea jazz-ului în proiectul său. Aceste concerte neobișnuite confirmă rolul NOMUS-ului de a fi autocuprinzător de diferite popoare și limbi, cu variate rădăcini muzicale, un centru de comunicare artistică fructuoasă umană și plină de viață.
În acel repertoriu parțial împletit cu SOMUS-ul și BEMUS-ul intră și participarea ansamblului cameral alcătuit din muzicieni de notorietate mondială în frunte cu clarinetistul Mate Bekavac în program cu lucrări de Beethoven și Schubert.
Un invitat frecvent al festivalului NOMUS este și Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Serbiei, de data aceasta, sub conducerea lui Premil Petrović și cu violonistul Stanko Medić, program ce a fost interpretat și la BEMUS.
Deja de câțiva ani, în conformitate cu fosta concepție camerală predominantă a festivalului, Ansamblul de Cameră al NOMUS-ului este un participant foarte important, care a cântat acum pentru a patra oară, și de fiecare dată compoziții mai rar interpretate, astfel încât acest ansamblu a devenit și el patrimoniul festivalului.
Un program mai neobișnuit a fost susținut de percuționistul iranian Muhammad Reza Mortazavi care a făcut o punte oarecare cu Occidentul. Cântând la tombacco și deff, tobe mai specifice și improvizând perfect dar și compunând ingenios pe moment, utilizând tezaurul său național, a adus festivalului o sensibilitate aparte de nostalgie a estului.
În același timp cu NOMUS-ul la Novi Sad, între 19-23 octombrie la Sombor, în Sala festivă a primăriei orașului s-au desfășurat Festivitățile Muzicale, SOMUS.
La deschidere, în discursul său, Vesna Šašić directoarea festivalului, a amintit de începuturile acestui festival de muzică cultă de la Sombor, când pianistul Dušan Trbojević împreună cu directorul școlii de muzică „Petar Konjović”, Dragoslav Mitrović în anul 1961, au fondat manifestarea Serile muzicale de la Sombor, pe atunci fiind cel mai vechi festival de muzică clasică din țara noastră. La o jumătate de secol de atunci s-a născut SOMUS-ul, Festivitățile Muzicale de la Sombor, manifestare bazată pe tradiția și spiritul vechiului festival, dar inspirată de noile tendințe muzicale.
Anul acesta fiecare seară de concert a avut un titlu foarte sugestiv. Așadar primul concert „O echipă de vis” a întrunit artiștii muzicali Mayred Hiki – vioară, Irlanda, Wiliam Hogan – vioară, SUA, Nataly Logran – violă, SUA, Paolo Bonomini – violoncel, Italia și Mate Bekavac – clarinet, Slovenia. Au interpretat lucrări de Ernö Dohnànyi (1877-1960), Béla Bartók (1881-1945), Johannes Brahms (1833-1897).
Cea de a doua seară denumită „Învălmășeală pe scenă” a adus renumitul ansamblu Soliștii din Zagreb, conducător artistic, violonistul Sreten Krstić și pe pianistul Mihajlo Zurković cu lucrările Concertul pentru pian nr. 11, în Fa major, Semnele Kehel 413 de W. A. Mozart (1756-1791) și Metamorfoze pentru 23 de instrumente cu coarde de R. Straus (1864-1949).
Muzica lui Mozart dezvăluie o lume interioară specială de o mare profunzime emoțională. În ea se dezvoltă acele teme ce reprezintă dragostea, moartea, fericirea sau tristețea, pe care compozitorul le transmite într-un mod cu totul anumit și totuși simplu, transformându-le într-un fel de metaforă a bucuriei de a trăi. Unul dintre genurile muzicale preferate ale acestui compozitor, în care se reflectă puterea sa ascuțită de autoanaliză, este concertul pentru pian. Din tezaurul unor astfel de lucrări se remarcă prin voioșia, vioiciunea sa Concertul pentru pian în Fa major, nr 11, semnele Kehel 413, în care Mozart subliniază virtuozitatea fastuoasă și gama interpretativă larg cuprinzătoare a muzicii pentru pian din epoca sfârșitului secolului al XVIII-lea.
Cerințele tehnice îndrăznețe și muzicalitatea pronunțată propuse de compozitor au fost respectate și realizate cu deosebită abilitate de apreciatul pianist Mihajlo Zurković ce nu a deranjat în niciun moment armonia desăvârșită dintre solist și orchestră. În mișcările de cadru, dialogul dintre solist și ansamblu crește într-un fel de joc complementar care culminează cu finalul jucăuș – Rondo. Mișcarea interioară, Larghetto, cu o cantilenă foarte expresivă intepretată de pianistul Mihajlo Zurković cu deosebită sensibilitate artistică cu un fundal sonor minunat susținut cu desăvârșire de apreciatul ansamlu Soliștii din Zagreb.
În partea a doua am ascultat Metamorfoze, pentru 23 de instrumente cu coarde de Richard Strauss, o capodoperă a repertoriului de coarde, finalizată în anul 1945. Titlul și inspirația provin din poemul lui Goethe, pe baza căruia compozitorul s-a gândit să creeze un coral. Compusă în timpul celui de-al doilea Război mondial, Strauss, în această lucrare și-a exprimat regretul pentru distrugerea culturii germane.
Eleganța, rafinamentul, grațiozitatea sonorității oferite de ansamlul de cameră Soliștii din Zagreb pe scena Festivităților Muzicale de la Sombor a încântat publicul meloman din minunatul oraș al parcurilor. Soliștii din Zagreb au luat naștere în anul 1953 în cadrul Postului de Radio Zagreb, sub conducerea artistică a celebrului violoncelist Antonio Janigro, în fruntea căruia a fost până în anul 1968. De-a lungul a șapte decenii de activitate alături de stimații concertmaiștri precum Dragutin Hrdok, Tonko Ninić, Anđelko Krpan și Borivoj Martinić Jerčić, acest extraordinar ansamblu de coarde menține calitatea interpretării, executării muzicii la un nivel respectabil, prezentând-o pe cele mai prestigioase scene muzicale mondiale. Din anul 2012 Soliștii din Zagreb cântă alături de remarcabilul violonist Sreten Krstić, până nu de mult concertmaistru al Filarmonicii din München.
Următoarea seară intitulată „Romantism extrainocent” a adus artiști minunați ca: Mayreed Hiki – vioară, Irlanda, William Hagen – vioară, SUA, Natally Logran – violă, Franța, Paolo Bonomini – violoncel, Italia, Loren Compe – contrabas, Franța, Mate Bekavac – klarinet, Slovenia, Sergio Acollini – fagot, Italia și Kristian Katzenberger – corn, Germania.
În interpretarea lor am ascultat Septetul în Mi bemol major opus 10 de L.v.Beethoven (1770-1827) și Octetul în Fa major, D 803 de F. Schubert (1797-1828), lucrări ce cu regularitate se interpretează împreună, și nu e întâmplător. Anume, coeziunea, legătura dintre aceste două lucrări este recunoscută pe mai multe planuri – structural (atât la nivelul ciclului, cât și al mișcărilor individuale din cadrul ciclului), tonal și conceptual. Având în vedere că atât Beethoven cât și Schubert se adresează aceluiași gen de mare popularitate – serenadei, baza acestor compoziții este un fel de întoarcere la muzica celebrilor lor predecesori, Haydn și Mozart, mai mult, întâmplările istorice indică faptul că Octetul lui Schubert a urmat ca răspuns la Septetul lui Beethoven.
Reuniți din întreaga lume, acești prețuiți artiști muzicali cântă împreună cu mare plăcere, sensibilitate, afecțiune, precizie fiecare semn din partitura de pe pult.
„Tri, četiri (Novi) Sad” așa s-a intitulat penultima seară de concert care a fost susținută de profesorii de la Academia de arte din Novi Sad: Robert Lakatoš vioară, Jožef Bisak violă, Marko Miletić violoncel și Mihajlo Zurković pian.
În perioada în care normele și standardele erau stabilite în muzică, înclinația lui Mozart pentru experimentare se reflectă poate în primul rând în domeniul muzicii de cameră. Ca pianist și improvizator desăvârșit, a compus și muzică de cameră cu pian, subliniind importanța acestei părți și descoperind noi game interpretative. În Cvartetul cu pian nr. 1 în sol minor k 478, compozitorul a dat un răspuns foarte complex, matur și creativ posibilităților oferite de domeniul muzicii de cameră. Având în vedere faptul că principala inspirație a lui Mozart a fost vocea umană, calitatea vocală, astfel și frazarea subtilă a părții de pian iese în prim-plan, ce ne-a demonstrat și ansamblul din Novi Sad acuratețe, precizie, mult simț și dăruire.
În comparație cu simfoniile și ciclurile vocal-simfonice, muzica de cameră de Mahler este un domeniu mai puțin cunoscut al creației compozitorului. A fost păstrată prima mișcare din Cvartetul în la minor ca o mărturie permanentă a atitudinii compozitorului faţă de modelele sale romantice. Lirismul dominant și armonia complementară a părților situează concertul pentru pian al lui Mahler în cadrul stilului romantic.
În încheiere am ascultat Trio-ul cu pian nr. 2, în mi minor, op. 67 de Dmitrij Schostakovich începută în timpul războiului din 1943 și finalizată un an mai târziu. Lucrarea este dedicată prietenului apropiat al compozitorului Ivan Solertinsky, a cărui moarte subită, cu câteva luni înainte de finalizarea partiturii, l-a zguduit pe Shostakovich într-o asemenea măsură încât a căzut într-o stare sufletească de tristețe fiind sigur că nu va mai scrie vreodată o altă notă. Totuși lucrarea o încheie ca un ciclu de patru mișcări în care ultima parte conține o temă apropiată de muzica tradițională evreiască. Deseori o numesc „Dansul morților”, deoarece a fost scris ca un memorial al suferinței evreilor forțați de către naziști în lagărele de concentrare să danseze înainte de a fi uciși lângă mormintele deja săpate.
În anul 1944 Trio-ul cu pian nr. 2, în mi minor, op. 67 a fost interpretat în primă audiție de Schostakovich împreună cu Cvartetul „Beethoven”și pentru această lucrare a primit premiul „Stalin”, pe atunci, cea mai înaltă distincție în cultura Uniunii Sovietice. În cadrul ceremoniei de înmormântare a compozitorului a fost interpretată mișcarea a doua largo.
În această compoziție complexă din punct de vedere tehnic, interpreții au prezentat atât calități individuale, cât și arta perfectă a interpretării colective, de grup. Trio-ul a prezentat o multitudine de contraste, de la flajoletul executat cu măestrie de violoncel la începutul piesei până la „dansul morții” și tema evreiască evidențiată în mișcarea finală a compoziției.
Cântul muzicienilor, profesorilor de la Novi Sad: Robert Lakatoš vioară, Jožef Bisak violă, Marko Miletić violoncel și Mihajlo Zurković pian, a dovedit o bună pregătire interpretativă, muzicalitate, acuratețe, omogenitate…
Festivitățile Muzicale de la Novi Sad și Festivitățile Muzicale de la Sombor au propus publicului meloman drept final proiectul „Makedonissimo”, tocmai ca unul dintre cele mai frumoase exemple ale bogăției inepuizabile de moștenire, patrimoniu, bunuri culturale și tradiție, prezentate cu brio cu cel mai înalt profesionalism și temperament, de interpreții incredibil de compatibili și autentici din Macedonia, în frunte cu pianistul cu o tehnică interpretativă impecabilă, Simon Trpčeski care a cântat la NOMUS în urmă cu 18 ani, în 2005, alături de Filarmonica Macedoneană dirijată de Saša Nikolovski- Đumar interpretând două concerte pentru pian și orchestră.
Așadar, alături de prietenii săi, muzicienii: Aleksandar Krapovski, vioară – Macedonia de Nord, care cântă cu însuflețire și mare sensibilitate, Aleksandar Somov, violoncel – Bulgaria, cu sunet cald și plăcut al instrumentului său, Hidan Mamudov, clarinet, saxofon, caval – Macedonia de Nord care special pentru acest proiect a învățat să cânte la caval și Vlatko Nušev, percuție, timpan – Macedonia de Nord cu un simț ritmic extraordinar, Simon Trpčeski a pornit la drum, în turneu prin lume pentru a prezenta încântătorul său program muzical. Membri ansamblului Simon Trpčeski & prijatelji dispun de studii academice însă aspectul cantabil, melodic al muzicii macedonene și poate chiar stima față de originea lor i-a făcut, în semn de omagiu, să se dedice și să se bucure de cantabilitatea creațiilor artistice muzicale macedonene.
Ideea pentru proiectul „Makedonissimo” a venit de la Simon Trpčeski, din pasiunea lui pentru muzica tradițională. Concertul constituie șase mișcări, fiecare incluzând cântece și jocuri cu aceleași modele metrice. Ciclul de șase suite de cântece și jocuri, Simon preferă să numească acest ciclu „Împletitură”, „Pletenki”. Cu ajutorul proiectului acestuia și-a propus, printre altele, să prezinte tradiția muzicală macedoneană, nu într-un mod „academic” dar complex și plăcut. Compozitorul Pande Shahov a adaptat materialul original într-un mod sonor deosebit. Manieră proprie lui păstrând cu strictețe ritmul și măsurile specifice dar dificile.
Festivalurile BEMUS, NOMUS și SOMUS din toamna aceasta, a anului 2023 au întrunit artiști muzicali de renume mondial care au oferit publicului meloman un program valoros, complex și plăcut, dăruindu-le clipe de o adevărată delectare artistică și sufletescă.
foto: Nomus promo, Srdjan Pablo Dorđoški
Semnează Ileana Ocolișan Baba