PRIMA  EDIȚIE  A  ”ZILELOR  ROMÂNILOR  DIN  MARAMORAC”  19-21  IUNIE  2021

Se spune că viața este scurtă și că timpul trece pe nesimțite, iar când te aștepți mai puțin, te trezești că nu mai ai timp să faci toate lucrurile pe care ți le-ai fi dorit.

De multe ori se întâmplă să amânăm să trăim, din cauză că suntem prea prinși în vâltoarea evenimentelor, și ne lăsăm duși așa, fără să ne dăm seama… iar când în sfârșit “ne trezim”, realizăm că a trecut timpul și ne întrebăm “oare ce am făcut cu viața noastră?”

Trebuie să ne facem timp să trăim viața… să iubim, să râdem, să plângem, să învățăm și să iertăm. Să riscăm și să ne urmăm visele… să facem tot ce putem pentru lucrurile în care credem.

Poate că nu întotdeauna lucrurile se vor întâmpla așa cum ne dorim, însă faptul că știm că am făcut tot ce ne-a stat în putință, ne dă încredere în noi și ne face să nu avem nici un regret și nici o neliniște în sufletele noastre. Nu ne vom întreaba niciodată “cum ar fi fost dacă…” , ci vom avea liniștea și certitudinea că noi am făcut tot ce ne-a stat în putință pentru acel lucru în care credeam… iar dacă nu s-a întamplat, înseamnă că așa a trebuit să fie… Căci totul se întâmplă pentru un motiv, chiar dacă poate nu reușim să îl vedem în acel moment.

Aceste gânduri exprimate prin cuvinte descriu plastic starea de fapt legată de cei doi activiști, care s-au consacrat totalmente, cu desăvârșire, muncii în domeniul culturii Românilor din Maramorac. Este vorba despre doamna Lucia Năod și domnul Victor Simu, oameni de seamă din Banat care, în cele trei zile de sărbătoare, între 19 – 21 iunie curent, în pitoreasca localitate Maramorac, au prezentat o multitudie de realizări cultural-artistice în cadrul primei ediții a ”Zilelor culturii Românilor din Maramorac”.

Evenimentul a fost deschis cu vernisajul câtorva expoziții: prima a fost ”Galeria de artă” a Domnului Victor Simu cu picturi, sculpturi, prețioase obiecte vechi specifice Românilor din Maramorac, lucrări valoroase din colecția Domnului Simu. În calitate de oaspeți și-au prezentat creațiile artistice pictorul Emil Sfera și Bogdan Drajilov, care a înfățișat o colecție impozantă de variate clopote și alte obiecte din domeniul oieritului.

A urmat apoi vizita expoziției înzestratului artist plastic, profesorul, Daniel Susa care la rândul său cu însuflețire și bunăvoință a lămurit cu lux de amănunte o multitudine de tehnici plastice pe care le utilizează în creația sa și expoziția unui grup de femei originare din Maramorac care trăiesc la Cuvin și care au venit în satul natal cu produse lucrate artistic și cu specialități gastronomice. Tot aci au expus și asociația de femei ”Bunicuțele” din Uzdin în frunte cu neobosita președinta, Doamna Ana Boier, care de fiecare dată aduce în fața publicului obiecte de artizanat de o mare valoare artistică și bunătăți, diferite speciaități culinare specifice localității Uzdin.

Trupa de teatru ”Ave” din Uzdin a prezentat piesa de teatru ”Buna Vestire de Uzdin”, cu un prolog ”Epifania maramorăceană” de Vasile Barbu interpretată de Victor Simu. Și-au mai dat concursul și actorii amatori din Uzdin Simona și Pavel Bălan.

Unul dintre cele mai emoționante momente a fost, fără doar și poate, lansarea Albumului de fotografii intitulat sugestiv ”Maramoracul în imagini și cuvinte” semnat de Victor Simu, Lucia Năod și Vasile Barbu. Este un volum alcătuit dintr-o serie de fotografii care supune publicului valoroase și importante scene din viața, munca și activitatea Românilor din Maramorac. Acest album de artă este structurat pe mai multe capitole semnificative, fiecare dintre ele conținând poze ce argumentează momentul respectiv. Capitolele sunt inspirat denumite fiecare grupaj evocând un moment important din viață. Fotografii care ne-au marcat existența, Epifania maramorăceană, Biserica Ortodoxă Română, Maramorac – publicația noastră de suflet, Oameni de seamă din Maramorac, Ilustrate din satul de odinioară, Învățământul general la Maramorac, Trecutul Maramoracului nu se va uita niciodată, Maramorăcenii slujind sub diferite stăpâniri, Domnișoarele noastre, De drag, de omenie… Vederi din satul nostru, Fotografiile de la botez sunt pentru veșnicie, Pe ordinea de zi cultura, Nunta, suprema bucurie… Bătrânii satului nostru, Odă, foto a țăranului Român, Port popular românesc – mândria și fala satului, Maramorăcenii, Femeile Maramoracului, frumoasele noastre, Viața muzical-folclorică, Departe de glia străbună – cu gândul acasă, Copiii noștri – dragostea noastră, Portrete familiale, Arhitectură maramorăceană, Mersul suflului și vieții satului de zi cu zi, 27.09.2018-Inaugurarea Bibliotecii Românești, Acțiuni de muncă voluntară la Biserica noastră, Claca – mână întinsă a omului, Portrete cu cai, Dând frâu liber plăcerilor, Vânătorii, Meserii și meseriași Societatea Pompierilor voluntari, Curiozități maramorăcene, Evenimente de suflet, Dragostea față de animalele domestice, Drumuri românești, Pasiuni, îndeletniciri, plăceri, ocupații… Sportul maramorăcean, Pe ultimul drum, La încheierea albumului cu fotografii.

Iată ce stă scris pe pagina de prefață a acestei publicații: „După satele Uzdin, Torac, Sărcia, Satu-Nou, Sân-Mihai iată că și Maramoracul își are un album documentar cu fotografii despre trecutul atât de zbuciumat al acestei urbe. Și aceea datorită Institutului de Cultură al Românilor din Zrenjanin, o instituție de prestigiu în arealul și microcosmosul Românilor din Voivodina.” O instituție care în acești puțini ani de existență întru totul și-a dovedit ingeniozitatea acelora care au zămislit un astfel de institut de o foarte importantă soluție. Viabilă pentru afirmarea și propășirea culturii și spiritualității Românilor din aceste binecuvântate spații. O plăcere și un deosebit respect mi-a prilejuit munca cu cei doi neobosiți animatori culturali din Maramorac, doamna Lucia Năod și domnul Victor Simu care s-au dedicat trup și suflet, atât cercetărilor, cât și colectării fotografiilor. În primul rând datorită domniilor lor, acest album a văzut lumina tiparului ca și o parte a patrimoniului cultural, spiritual și material al Românilor și nu numai al lor ci și al Sârbilor, al satului Maramorac. Prin editarea acestei cărți I.C.R.V. și autorii au ridicat un monument de neclintit oamenilor din Maramorac care au trăit, au muncit, au visat și au sperat aici. În acest colț de lume bună, lor și numai lor li se dedică acest prinos de biruință și de legământ cu glia străbună.” Acest minunat text, aceste frumoase cuvinte adresate autorilor este semnat de domnul Vasile Barbu, implicat și dânsul la realizarea acestei valoroase publicații.

Lansarea monografiei, a albumului cu fotografii ”Maramoracul în imagini și cuvinte” marchează totodată și 200 de ani de școală, învâțământ  organizat pe clase la Maramorac.

Domnul Victor Simu este forța motrice, stâlpul activităților în ce privește lăcașul sfânt și cultura Romănilor din Maramorac. O astfel de muncă solicită ajutor și sprijin deplin a mai multor persoane, ceea ce în sat lipsește. Este încă încadrat în câmpul muncii, se îndeletnicește cu agricultura, cu pomicultura, cultivarea și îngrijirea pomilor și totuși află timp pentru Asociația Românilor din Maramorac.

Uneori nu există cuvinte destule care ar putea exprima entuziasmul, însuflețirea despre un om care este puternic şi valoros, pe care l-ai cunoscut şi care te-a încântat cu talentul, grija, frumuseţea şi bunătatea sa. Doamna Lucia Năod, apreciată, profesoară, cadru didactic, ani la rând directoare a Școlii elementare din Maramorac, un luptător sincer pentru păstrarea și valorificarea bunurilor culturale ale Românilor din loc şi nu în ultimul rând o prietenă devotată, este în gândurile noastre cu un suflet curat care merită menționat, specificat și calitățile ei răspândite peste tot.

Duminică 20 iunie am asistat la Sfânta Liturghie de Rusalii la Biserica Ortodoxă Română din Maramorac, oficiată de preotul Stevan Urošev și diaconul Cosmin Baba din Seleuș, răspunsurile liturgice fiind date de Corul bisericesc din Doloave, condus de Sava Mihailov. Cantori au fost Dorel Mihailov și cântărețul de biserică Sava.

Urmează ca într-una din duminicile viitoare diaconul Cosmin Baba să fie hirotonisit, să fie ridicat de la diacon la rangul de preot pentru angajarea lui în Sfintele lăcașuri Românești din Maramorac și Doloave. Cosmin Baba este deja cunoscut publicului meloman ca un foarte bun instrumentist, interpretările lui culegând premii la toate concursurile din țară și peste hotare la care a participat. Dealtfel îmi permit să spun cu satisfacșie că diaconul Cosmin Baba dispune și de o voce plăcută, blândă, duiosă, o dicție perfectă și o emisie sonoră a glasului deosebită. Preotul este persoana care oficiază ritualurile unui cult religios, fiind în această postură mijlocitor între om și divinitate, reprezentând pe semenii săi în sfera sacrului tocmai ca și diaconul Cosmin Baba căruia îi dorim mult succes în munca sa de viitor preot.

Luni 21 iunie am avut prilejul să asistăm la Sfânta Liturghie de Rusalii oficiată la Biserica Ortodoxă Română din Maramorac de Episcopul Ortodox Român PS Daniil Stoenescu împreună cu preoții Stevan Urošev și Ivan Milovanović, părintele diacon Iacob din Timișoara și diaconul Cosmin Baba. Pe lângă cei doi cantori Dorel Mihailov și Sava a mai participat și Domnul Damian Trifu din Panciova. Răspunsurile liturgice au fost date de același Cor bisericesc din Doloave, condus de Sava Mihailov. A urmat apoi, la marginea satului Litia, o Slujbă religioasă ortodoxă pentru obținerea unor roade bogate și pentru binecuvântarea celor aduse ca jertfă de credincioși.

Dacă ne amintim de gândul înțelept, de expresia că ”omul sfințește locul” atunci avem convingerea că ”o mână de Români” din Maramorac luptă cu înverșunare și reușesc să păstreze obiceiurile, totalitatea de bunuri materiale și spirituale, care aparțin colectivității lor.

Marea sărbătoare ”Zilele Românilor din Maramorac” sperăm să continue cu foarte multe ediții  valoroase și interesante, aidoma primei. În mijlocul minunaților maramorăceni ne-am simțit foarte bine în calitate de oaspeți, fiind tratați cu mare considerație, onoare, prețuire și respect. Am fost înconjurați de emoții strălucitoare. Nu a fost nici un farmec sau magie, doar iubire, lumină, pasiune pe care ni le-au dăruit cu drag.

Le mulțumim cu drag pentru ospitalitate și le dorim multă sănătate, stăruință și putere de muncă.

Semnează Ileana Ocolișan Baba

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *