FESTIVALUL  DE  TOAMNĂ  AL  CULTURII  EVREIEȘTI  SUBOTICA  2021 CONCERTUL  CORULUI  MIXT  ”HASHIRA”  AL  COMUNEI  EVREIEȘTI  DIN  NOVI  SAD

Duminică 17 octombrie curent ne-am deplasat la Subotița o complexă așezare umană, cu multiple dotări edilitare, cu o arhitectură impozantă cu funcție administrativă, industrială, comercială, politică și în special culturală. O zi minunată de octombrie cu soare și atmosferă prielnică, tocmai potrivită pentru o plimbare relaxantă. Așadar împreună cu prietena mea, muzicologul Marija Ana Adamov în acea după amiază de duminică, ne-am delectat și am admirat acest minunat centru cultural voivodinean. Seara am avut o altă fascinație, pentru care de altfel ne-am și deplasat la Subotica și anume concertul susținut de Corul mixt ”Hashira”al comunei evreiești din Novi Sad care a avut loc în fastuoasa Sinagogă din Subotica recent restaurată, concert ce a completat și încheiat Festivalul de toamnă al culturii evreiești organizat între 10 și 17 octombrie curent. În cadrul acestei manifestări au fost organizate interesante prelegeri, expoziții, concerte de muzică de cameră, alcătuite pe teme din viața și activitatea etnicilor Evrei din Serbia.

De data aceasta ne vom referi la ultima etapă a festivalului, la concertul susținut de Corul mixt ”Hashira” din Novi Sad, dirijat de Vesna Kesić Krsmanović, ansamblu, ce a susținut nenumărate concerte la Subotica, ultimul însă fiind în anul 2013. La pian Julija Bal.

Programul a fost prezentat de membri acestui ansamblu Vera Maletić și Mirko Štark și inaugurat cu trei piese corale spirituale provenite din trei credințe diferite – iudaism, ortodoxism și creștinismul catolic.

Psalmul 103, care este adesea citit sau cântat pentru odihna sufletului, este una dintre cele mai frumoase și emoționante compoziții din bogatul opus al celui mai faimos compozitor de creații de sinagogă evreiască, Luis Lewandowski.

În muzica ortodoxă sârbă, Josif Marinković, alături de Stevan Stojanović Mokranjac, ocupă un loc onorabil, iar printre operele sale, rugăciunea ”Tatăl nostru”, compusă la sfârșitul secolului al XIX-lea este o adevărată capodoperă.

Cea de a treia piesă din această serie o valoasă operă în miniatură de Mozart ”Ave verum corpus”, este scrisă cu un secol mai devreme decât rugăciunea lui Marinković, pe textul imnului de împărtășanie din secolul al XIII-lea.

Odată cu intonarea primelor acorduri evlavioase, liniștitoare, relaxante, în acea ambianță de locaș sfânt, spațiu de rugăciuni, imposibil să nu te emoționezi, să nu te înduioșezi și să nu te simți bine.

Publicul nu prea numeros la număr, respectând măsurile restrictive de folosire a măștilor și distanța, credem că a fost cucerit întru totul de acea sonoritate divină.

Am ascultat apoi două piese corale care aparțin creației muzicii spirituale evreiești din diferite perioade. Prima piesă ”Ioschev Bessejter” compusă de Raphael Blam, pe texte din Psalmul 91, a fost interpretată cu multă sensibilitate, pietate, pasiune. Raphael Blam, originar din Belgrad, a fost capturat la începutul celui de-al doilea război mondial și a petrecut războiul în lagărele din Germania. Deși Evreu, a scăpat de Auschwitz și de alte lagăre de exterminare. Această compoziție ”Joshev Bessejter”, intitulată după versurile de început în ebraică ale Psalmului 91, a scris-o în 1942 când era în lagărul din Osnabrück!

Și următoarea piesă se referă la grozăviile celui de-al doilea război mondial și suferința Evreilor. Versurile ”Eli, Eli” – ”Dumnezeul meu, Dumnezeul meu” – semnate de Hana Senes, care în martie 1944 a plecat din Palestina pentru a ajuta Evreii din Europa. La granița dintre fosta Iugoslavie și Ungaria, ea a fost luată ca prizonier de jandarmeria maghiară, până în noiembrie a aceluiași an, a fost ținută în închisoare, bătută și torturată, apoi împușcată la Budapesta. Rămășițele ei pământești au fost transferate în Israel în 1950 și așezate pe Muntele Amintirii – Muntele Herzl.

În interpretarea Corului ”Hashira” și a soliștilor excepționali, a tenorului Nikola David și a mezzo-sopraei Nora Čonkić Petrović am ascultat rugăciunea ”Dumnezeul nostru, regele nostru” – ”Malva lui Ava” de Max Janovski și piesa ”Ledor vador” – o solicitare adresată tuturor generațiilor pentru ca gloria și cuvântul lui Dumnezeu să fie transmise din generație în generație.

Invitatul Nikola David, unul dintre întemeietorii Corului ”Hashira” și prietenul preferat al acestui cor, este un artist care se dedică completamente muzicii. Dispune de o voce de tenor plăcută, blîndă, uneori puternică așa după cum cere partitura. Ne-a încântat prin cucernicia, pioșenia, smerenia cu care a înfățișat rugăciunile redate. În interpretarea lui, secondat de pianista Julia Bal am mai ascultat și patru compoziții spirituale. Primele trei compuse pe versete biblice, iar cea de-a patra o rugă pentru Israel a cantorului Sola Zima către Avin Shebashamaim „Tatăl nostru cel ceresc”, pe care Nikola David a interpretat-o maestral.

Piesa corală ”Anena”a compozitorului sârb Aleksandar Vujić, pe textul unei rugăciuni evreiești de pocăință, o molitvă către Dumnezeu pentru a-i proteja pe credincioși – ”Ascultă-ne, Doamne” scrisă cu o armonie mai deosebită. În același stil componistic modern a fost și piesa ”Egun berria” – „O nouă zi”, a compozitoarei Eva Ugalde, originară din Țara Bascilor, regiune situată în Pirineu. Este o piesă de Crăciun care descrie toate amănuntele ce însoțesc această sărbătoare veselă. Singurul lucru este că nu există Moș Crăciun, pentru că în tradiția bască, acel rol este preluat de un bărbat de cărbune, care lasă urme negre în zăpadă și aduce copiilor cuminți cadouri, iar celor răi cărbune zaharat.

Au urmat încă două compoziții de stil modern, dar diferite în ceea ce privește atmosfera, armonia, și melodicitatea. ”Jech ej sham” se află în repertoriul Corului ”Hashira” de mult timp, compoziție ce se cântă foarte mult și în Israel, iar conținutul este ilustrat cel mai bine prin următoarele versete: „Undeva acolo, cineva se gândește la tine, cineva te dorește cu ardoare, acolo undeva…” Piesa semnată de compozitorul contemporan brazilian Ernani Aguiar, scrisă pe textul Psalmului 150, începe cu versetele ”Aleluia – Lăudați pe Domnul”, psalm cel mai des utilizat în muzică, în special în cea corală.

Una dintre cele mai populare piese în limba idiș, cunoscută cu siguranță de majoritatea, ”Tumbalajka” – ”Cântă balalaică”, este un cântec de dragoste al Evreilor ruși. Aranjamentul pentru Corul ”Hashira” cu acompaniament de pian a realizat pianista Julia Bal. A urmat piesa ”Aleluia”, ”Lăudat fie Domnul”, compusă pe text propriu de Leonard Cohen în anul 1984 în aranjamentul semnat de Roger Emerson.

Și în final un fragment din ”Scripcarul de pe acoperiș” – o lucrare veselă și luminoasă străbătută de un filon tragic, o pledoarie pentru viață și bucurie. Pentru bunătate și autoironie totul într-un registru comic care după cum se știe este cel mai dramatic. Textul vibrează de simțire, muzica vibrează de emoție. Fierbințile interpelări ale lui Tevie către Dumnezeu, pasiunea și căldura sa omenească, relațiile dintre el și fetele sale și mai ales compasiunea și înțelegerea lui față de cei din jur fac din el un personaj de neuitat din musicalul modern. Cântecul și proza se conjugă perfect în acțiune și împreună cu muzica insuflă piesei autenticul său filon iudaic. Un Scripcar pe acoperiș a dovedit că o comedie muzicală poate avea o valoare literară.

Fragmentul muzical ales din musicalul ”Scripcarul de pe acoperiș” de: libretul de Joseph Stein, muzica de Jerry Bock, versurile de Sheldon Harnick l-m ascultat în interpretarea Corului mixt ”Hashira”și a soliştilor în rolul lui Tevie pe Loran Prokopić și Danijela Milosavljević în rolul lui Gold. Julia Bal la pian. Dirijor Vesna Kesić Krsmanović.

A fost o seară de o delectare artistică deosebită. O desfătare a sufletului cu armonii de muzică sacră, plăcută care inspiră sentimente de venerație.

Semnează Ileana Ocolișan Baba

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *