TREI  DECENII  DE  STRĂDUINȚĂ,  ŞI  VREDNICIE  SPRE  DĂINUIREA  MANIFESTĂRII  CULTURALE  ”ORIZONTURI  DE  PE  TISA”, ”ZILELE  LUI  JOSIF  MARINKOVIĆ”

”CHIAR  ȘI  DUPĂ  TREIZECI  DE  ANI  DE  ACTIVITATE  SUNTEM  PREGĂTIȚI  PENTRU  ÎNCĂ  TREIZECI”

Au trecut trei decenii de la prima ediție a manifestării culturale „Orizonturi de pe Tisa” „Zilele lui Josif Marinković” de la Novi Bečej, care anul acesta s-a desfășurat sub grăitorul generic: „După treizeci de ani, XXX de activitate fructuoasă și neîntreruptă, suntem pregătiți pentru încă treizeci”. Convingător și foarte frumos spus, ceea ce dorim din tot sufletul să se înfăptuiască. Această manifestare specifică și unică de felul ei, din Serbia, păstrează cu înverșunare și cu patimă numele și creația apreciatului compozitor Josif Marinković și estimează și susține cu strictețe liedul sârbesc, compoziție vocală cu caracter liric, o formă muzicală cu acompaniament de obicei de pian, lipsită cu desăvârșire de elemente spectaculoase. Cu siguranță că la noi în țară liedul a prins rădăcini tocmai datorită acestei manifestări prestigioase.

Precum și în anii precedenți totul s-a petrecut la Căminul cultural din Novi Bečej, joi 26 mai curent (2022). După cum a amintit președinta comitetului de organizare a acestei manifestări importante, Marijana Baračkov, Căminul cultural în calitate de organizator, a pus la dispoziție mai multe segmente, privind marcarea acestui jubileu.

Așadar, la inaugurare a fost lansat volumul trei al Culegerii de lieduri selectate și interpretate la acest concurs de lieduri sârbești. Cuvinte alese despre această publicație au adresat compozitorii Dimitrije Golemović, Vladimir Tošić și Minta Aleksinački. Dealtfel, aci se  efectuează concomitent o ediție dedicată noilor creații de lieduri autohtone, iar următoarea ediție concursul de interpretare a liedului.

A urmat apoi depunerea coroanei de flori la bustul memorial al lui Josif Marinković din fața Căminului cultural unde compozitorul și profesorul Svetozar Saša Kovačević a adus o apreciere favorabilă, acestui eveniment. Și-a mai dat concursul și Grupul de cântăreți al școlilor medii din Novi Bečej, condus de Sofija Gurijanov Jegdić.

Un foarte mare interes a stârnit expoziția modernă, multimedială intitulată ”30 de ani de Orizonturi de pe Tisa” care cuprinde date despre trei decenii de existență a acestei festivități și care a fost creată, cu multă migală, răbdare, meticulozitate, de înzestratul om de cultură Stevan Davidović, omul care ține în frâu în păstrare toate datele legate de ”Orizonturi de pe Tisa”, „Zilele lui Josif Marinković”.

Apoi am vizionat filmul documentar extrem de complex și cu o multitudine de date și relatări, expuneri, istorisiri ale susținătorilor acestei festivități: ”30 de ani de existență a festivității cultural-muzicale Orizonturi de pe Tisa”, realizări pe parcursul acestor trei decenii. Tot atunci au fost înmânate plachete și mulțumiri unor persoane și instituții care de-a lungul anilor au fost susținători fideli.

Cuvântul de deschidere sau beseada a fost rostită de dr Ana Zečević.

O notă specifică, o trăsătură caracteristică acestui eveniment cultural a adus și concertul de lieduri alese dintre piesele premiate pe parcursul celor treizeci de ani ale manifestării ”Orizonturi de pe Tisa” și unele din afara concursului, de compozitori sârbi care au fost interpretate de laureații de până în prezent ai concursului respectiv.

În interpretarea sopranei Ana Stanković, deținătoarea premiului I (categoria I), laureata concursului ediției din anul 2015, am ascultat Anđelijina pesma, (Cântecul Angeliei) de Miroljub Aranđelović Rasinski, un minunat lied cu o încărcătură emoțională deosebită pe care solista ne-a transmis-o cu toată dragostea și emotivitatea, ca nimeni altul, având în vedere că acest lied l-am mai ascultat și în alte interpretări. Dânsa ne-a mai încântat cu încă două piese minunate și anume Da li znaš, (Tu știi?) de Svetozar Saša Kovačević și Seta (Duioșie) de Stanko Šepić, ambele lieduri de o structură și melodicitate aparte. Ana Stanković ne-a încântat cu vocea ei energică, pătrunzătoare și clară.

Solista vocală Dragana Popović a cântat liedurile Tri puta ti čukna, (Ți-am bătut la ușă de trei ori) de Petar Konjović și Plava pesma, (Cântecul albastru) de Milana Stojadinović Milić. A participant în mai multe rânduri la acest eveniment „Orizonturi de pe Tisa” ca interpret de lieduri. O voce domoală, curată din punct de vedere intonativ și dicție corectă.

Baritonul Predrag Kačavenda ne-a încântat prin interpretarea stilistică fidelă, prin dicția perfectă și vocea bine manevrată. În interpretarea lui deosebită am ascultat Elegija, (Elegie) de Stevan Hristić, Reformator, (Reformatorul) de Dejan Despić și Pod prozorom, (Sub fereastră) de Josif Marinković. În anul 2010 a fost deținătorul plachetei de argint, în anul 2011 placheta de bronz, în anul 2015 locul trei, iar în anul 2018 locul întâi categoria 1.

Da su meni oči tvoje, (De-ar fi ochii mei ai tăi) de Stanislav Binički, Veruj da te ljubim, (Crede-mă că te iubesc) de Isidor Bajić și Jesenja elegija, (Elegie de toamnă) de Miloje Milojević sunt trei minunate lieduri pe care le-am ascultat în interpretarea tenorului Ljubomir Popović, deținătorul premiului trei la ediția din anul 2002. Emotivitate deosebită a prezentat interpretând minunatul lied Veruj da te ljubim, (Crede-mă că te iubesc) de Isidor Bajić.

Jelena Končar, prim-solista Operei Teatrului național sârb din Novi Sad în anul 2000 a cucerit locul întâi la concursul de interpretare al lidului și premiul „Biserka Cvejić“ pentru cea mai bună voce de mezzosoprană. În această seară aniversară a interpretat lidurile: Subote mog detinjstva, (Sâmbetele copilăriei mele) de Konstantin Babić, Tajna mesta, (Locuri ascunse) de Vera Milanković și Molitva majke Jugovića zvezdi Danici,(Rugăciunea mamei Jugovic către Luceafăr) de Miloje Milojević. Cu vocea ei plăcută, egală în toate registrele solista vocală Jelena Končar s-a adeverit, pe lângă interpretarea deosebită a rolurilor din variate opere și în interpretarea perfectă a liedului.

Unul dintre cântăreții actuali de operă, care se bucură de stimă și apreciere remarcabilă este baritonul Vasa Stajkić, prim-solist al Operei Teatrului național sârb din Novi Sad. În interpretarea lui am ascultat Pesme jednog kaluđera, (Cântecele unui călugăr) de Vojin Komadina. Ținută scenică deosebită, dicție clară și o voce pătrunzătoare.

Liedul Molitva, (Rugăciunea) de Josif Marinković l-am ascultat în interpretarea sopranei Dunja Simić care la ediția din anul 1994 a manifestării ”Orizonturi de pe Tisa” a susțnut un concert solistic reușit. Ne-a încântat ca o adevărată artistă vocală, o interpretă deja formată care face față tuturor încercărilor.

Suportul instrumental a fost pianistul Milivoje Velić care de mult timp participă la evenimentul ”Orizonturi de pe Tisa” în calitate de corepetitor oficial. Este considerat un pianist al sunetelor calde și rafinate, un însoțitor și susținător devotat al soliștilor fie vocali sau instrumentiști.

În încheiere putem afirma că protagoniștii evenimentului au dovedit reale calități muzicale, semn că genul vocal, oricât de pretențios și mai greu abordabil ar fi, nu piere ba chiar se menține și va continua să existe.

Publicul aflat în sală a apreciat prin aplauze frenetice deosebita interpretare oferită acestor lieduri sârbești.

 

 

Semnează Ileana Ocolișan Baba

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *