NOVI  SAD  –  CONCERTUL  DE  ANUL  NOU  ORTODOX,  7529

Dragii mei, eram sigură că de data aceasta voi prezenta un concert vizionat în sala de concerte și în absența nenorocitului acestuia de virus Covid 19. Dar iată că, în această ordine de idei nici pe plan mondial, lucrurile nu s-au liniștit. Concertul pe care îl voi prezenta în continuare l-am urmărit la televizorul meu performant, stereo, acasă, așezată comod în fotoliu. M-am simțit bine, însă o adevărată viziune, percepție a unei desfășurări scenice necesită prezența la fața locului. Totuși apelăm cu deznădăjduire la toate instanțele mondiale să aibă în vedere că această chestiune acută și de actualitate trebuie orișicum rezolvată. Este acesta un strigăt de disperare la ceruri. Ea, pandemia, prezintă pentru masele largi ale populației, pentru colectivitate o multitudine de aspecte neclare, discutabile, necesită lămuriri, precizări, ceva ce este extrem de greu de explicat, de înțeles, să nu mai zicem cât de anevoios este de ai pune capăt. Totuși, noi, ființele omenești, noi simplii muritori, nu putem face nimic acestei probleme ce ține de întreaga planetă și de aceea ne adaptăm disciplinați noilor condiții de viață, extrem de ciudate, dar și grele în același timp.

În această dăinuire a noastră plină de agitație, învolburări, clocotitiri avem și momente de înviorare cu câte un sentiment de satisfacție ca acela că anul acesta, 2021, în pofida marilor greutăți și piedici impuse de inamicul invizibil, orașul Novi Sad a intrat triumfător, zic eu, în statusul de ”Capitală europeană a culturii”. Ne mândrim nespus cu această calificare și suntem convinși că o să argumentăm și pe viitor această demnitate.

Bucură îndeosebi sosirea celor doi virtuoși în orașul culturii europene, Novi Sad, a violonistului de renume mondial Stefan Milenković și a pianistului Vasil Hadžimanov, care fără doar și poate, înseamnă o continuare a întemeierii unor „poduri noi”, creatoare cu variate și valoroase spații și cu programe deosebite în cadrul proiectului „Capitala europeană a culturii”. Deci o prezență remarcabilă a noii generații de artiști muzicali, a violonistului Stefan Milenković și a pianistul Vasil Hadžimanov care emană energie aparte, plină de entuziasm și originalitate și care cu siguranță vor atinge scopul dorit.

-Vreau ca Serbia să devină o superputere a muzicii mondiale – spune excelentul violonist pentru portalul de internet al RTS.

Decizia de a se întoarce în Serbia după trei decenii de susținere de concerte, de antrenament și creație în străinătate pentru Stefan Milenković nu a fost grăbită, ci un curs firesc al carierei sale.Are multe idei pentru realizarea viziunii sale ca Serbia să devină o mare forță artistică pe harta muzicală a lumii, în care este gata să investească multă energie și efort. Vestea că unul dintre cei mai buni violoniști din lume, Stefan Milenković, a decis să se întoarcă în Serbia după o carieră de peste zeci de ani în străinătate, a fost primită cu mare interes și aprobare.

Artistul desăvârșit, care a avut peste 1.000 de concerte în cariera sa, și un pedagog de excepție, care predă vioara la prestigiosul ”Juilliard school” de mai bine de 20 de ani, consideră că este timpul să-și dedice vasta experiență și talentul excepțional muzicienilor din țara sa. Sala de concerte a orașului Novi Sad, al cărei director artistic va fi Milenković, a fost deschisă fastuos cu concertul de Anul Nou conform calendarului iulian și artistul promite că va face totul pentru a-și îndeplini viziunea ”Serbiei muzicale”.

-Așadar, continuă artistul, aș vrea cu adevărat să ajut și să susțin muzica cultă cât mai mult posibil și să contribui la popularizarea ei pe deplin.Pentru mine este foarte important faptul de a fi informată și înștiințată cât mai multă lume cu ceea ce facem noi artiștii muzicali.Peste 200 de zile pe an sunt călătorit, susțin aproximativ 80 de concerte pe an și acum încerc nu să mă potolesc, ci să facilitez împrejurările, să am aceeași productivitate, dar în același timp să am și o bază emoțională întemeiată.La Academia de arte din Novi Sad voi fi însărcinat cu proiectarea unui număr de concerte care vor avea loc în ”prima sală orășănească de concerte” recent inaugurată. Sala aceea în sine, va fi o platformă foarte frumoasă pentru creativitate.Am abordat întotdeauna totul cu mult profesionalism, pregătit pentru o muncă serioasă și concentrat la ceea ce fac.Aceasta nu este prima mea experiență, deoarece am condus un festival ”DOCHA” în America timp de șapte ani, așa că chibzuirea, întocmirea de programe și proiectarea de subiecte nu îmi sunt străine și aș vrea să fac asta și la Novi Sad.De asemenea, am preluat rolul de director artistic, chiar în 2020, al marelui festival italian „Nei Suoni Dei Luoghi” care cuprinde multe concerte. Ideea generală nu este doar de a aduce ”artiști muzicali de top” din întreaga lume, ci și de a oferi o șansă tinerilor artiști. A fost lansat acolo un concurs, la care au participat sute de tineri artiști și ansambluri, care, după selecția noastră, au primit angajamente profesionale.Mi-aș dori ca și nenumăratele idei, în ce privește noua sală din Novi Sad să urmeze o realizare cu succes, deci nu numai pentru angajamentele profesionale, ci și pentru a oferi tinerilor un spațiu unde vor avea ocazia să se prezinte – a mai spus violonistul Stefan Milenković în interviul oferit portalului de internet RTS.

Artistul nostru este adeptul unei vieți decente, liniștite, cinstite. În acest sens se destăinuie: – Cred că apar o mulțime de probleme că nu trăim viața în propriul nostru tempo, ci în ritmul altora,ce este în conflict direct cu energiile noastre, cu interesele noastre și totul se transformă în nemulțumire, ce uneori duce la nenorocire, la depresie, ba chiar și la diferite boli pentru că nu trăim așa cum vrem, ci așa cum ”ar trebui”.Împărtășesc deseori și povestea mea, cum lucrez și cum trăiesc, în speranța că va aduce beneficii cuiva.Ar fi ideal pentru noi toți să trăim într-un ritm individual, care este în același timp ușor, confortabil, plăcut pentru noi, dar și creativ, productiv, util pentru alți oameni, nu în sensul de a înrobi pe cineva.Desigur, aceasta nu este prea ușor. Este nevoie de mult curaj, dar de la început trebuie înțeles că necesită voință îndârjită. Există un proces pentru a atinge acel echilibru fin în viață.Sub nici o formă de a suferii ci cu ajutorul unor mici schimbări în viață, se poate ajungae l echilibrul bun – precizează violonistul.

Stefan Milenković este și profesor la Academia de arte din Novi Sad. Un muzician cu interese largi, care practică parașutismul, motociclismul, drumețiile, yoga. Coronavirusul a schimbat foarte multe și în viața lui precum a multora dintre noi, dar de când a devenit părinte, Milenković subliniază că nu poate vorbi despre faptul că virusul i-a făcut prea mult rău în viața lui. Artistul nostru de renume mondial face parte din grupul acelora care duc o viață ”ca întreaga lume normală”.

Celebrul violonist Stefan Milenković va fi și noul manager al sălii de concerte a noii Școli de muzică și balet și se va alătura activității Centrului Cultural și Academiei de Arte din Novi Sad.

– O lecție de viață este atât de complexă deoarece lucrez cu elevii, studenții, nu numai ca să-i pregătesc ca violoniști, interpreți, ci și pentru ai contura ca persoane care în viață trebuie să lupte pentru locul meritat.Principiul cel mai important în toate acestea, este acela ca ei să învețe pentru a învăța singuri, să lucreze cu ei înșiși, să progreseze singuri, să se observe, să își îngrijească practic produsul până la maximum.Cel mai important lucru este să-l înveți pe elev să nu mai depindă de tine, și nici de nimeni – spune violonistul.

– De fapt, totul este o provocare.A trăi bine este o provocare.A fi fericit și mulțumit de unele lucruri mici este arta de a trăi.Dar când înveșmântăm totul cu muzică pare a fi un miracol, o minunăție.Este o provocare pentru mine să echilibrez între viața profesională și viața privată și este ceva la care lucrez constant, mai ales că viața mea profesională este foarte intensă și tinde constant spre extremitate -mărturisește Stefan Milenković pentru portalul de internet al RTS.

Concertul din 13 ianuarie 2021, organizat cu ocazia Anului Nou Ortodox 7529 și transmis online din sala de concerte a noului edificiu, Școala de muzică și balet din Novi Sad a fost o prezentare de zile mari. Și-au dat concursul cu mult simț și dăruire violonistul Stefan Milenković, pianistul Vasil Hadžimanov și ansamblul ”Camerata Academica” din Novi Sad.

Programul a produs un sentiment de satisfacție delectare, mulțumire, a fost variat și foarte bine interpretat. Am ascultat ”Suita pentru vioară și orchestră în la minor opus 10” de Christian Sinding, o piesă de concert destul de amplă, o literatură valoroasă de repertoriu atât pentru profesioniști, cât și pentru melomanii care fac astfel cunoștință cu muzica lui Sinding. La rândul lor, instrumentiștii din Novi Sad bine instruiți și conduși de Stefan Milenković au adus pe podium o adevărată capodoperă interpretată perfect. O altă piesă interesantă a fost ”Iarna” din suita ”Anotimpurile la Buenos Aires” de Astor Piazzolla, muzician argentinian, compozitor și virtuoz instrumentist la bandoneon, (instrument folosit în Argentina, un acordeon mic) care a revoluționat muzica de tango, creând ceea ce s-a numit „Tango Nuevo”, replică a tradiționalului tango argentinian (tango argentino). Deasemenea am trăit o prezentare a muzicienilor din Novi Sad cu o ținută ireproșabilă.

”Poloneza concertantă în Re major, nr1, op. 4” de Heinryk Wieniawski a prezentat un moment aparte din program, fiind interpretată cu multă eleganță și precizie. Autorul lucrării nu a fost apreciat doar ca violonist ce dispunea de o tehnică fenomenală, ci și ca mare interpret, fiind deseori descris ca „poet al viorii”. Wieniawski a fost ultimul violonist virtuoz care a intrat în istoria muzicii și în calitate de compozitor. Lucrările sale sunt scrise atât cu un caracter tehnic, cât și liric foarte complex. Mulțumită lui Wieniawski, poloneza a pătruns în repertoriul european pentru vioară. Dintrepolonezelepe care le-a compus, două au un loc constant înrepertoriileuniversale: „Polonezaîn Re major op.4”pe care amascultat-o în program și „Polonezaîn La major op.21.”.

”Pas de deux” din baletul ”Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovsky a fost o altă piesă minunată și am trăit o interpretare de înaltă ţinută artistică, plină de căldură şi sensibilitate a Ansamblului ”Camerata Academica” în frunte cu violonistul Stefan Milenković

Muzica din baletul ”Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovsky este o adevărată magie. O muzică ce redă un univers al copilărieiplin de inocențășisensibilitate. Fulgi de neașifloricare dansează. Un regatfeeric al dulciurilor, în care ciocolata, cafeauasauceaiuldanseazășiele. Jucării care prindviață. O luptă „acerbă” întresoldăței de plumbșișoareci. Și, mai presus de toate, o poveste de Crăciun, cubradîmpodobit, cadouriși o fetiță care visează o lumeperfectăși, poate, primaeidragoste. Un spărgător de nucitransformatîntr-un prinț…

Trei mișcări din ”Anotimpurile” de Vivaldi, o muzică ușoară, veselă și vioaie, o încântare pentru ureche și întotdeauna cu câte o poveste minunată. Vivaldi nu era prea interesat de fugi complicate. El prefera să ofere ascultătorilor săi un divertisment ușor accesibil, cu melodii care revin ulterior într-o partitură la prima vedere ușoară, dar în fond complexă.

Pianistul Vasil Hadžimanov s-a alăturat lui Stefan Milenković și la interpretarea pieselor ”Peste dealuri, peste coline” și la minunatul ”Cântec de Crăciun” pentru vioară și pian, un cântec de iarnă pentru copii, pentru vioară și pian interpretat într-o manieră aparte combinat cu delicioase variațiuni instrumentale și cu fluierat la două voci. ”Rapsodie de boem” de Freddie Mercury cu un aranjament pentru vioară, pian și orchrstră de coarde sofisticat și spumos ne-a delectat de-a binelea.

În combinație cu orchestra Camerata Academica, pe care Isidora Žebeljan a aliniat-o în rândul celor mai renumite orchestre europene, Stefan Milenković și Vasil Hadžimanov, combinând diferite stiluri muzicale, talent și pasiune, au făcut ca 13 ianuarie, Anul Nou Ortodox 7529 să fie o seară miracolă și irepetabilă.

Revelionul 2021 a fost realizat pentru prima dată într-un format online, prezentând noi spații de cultură, precum ”Fabrika”, ”Depozitul” și ”BiroulVeliki Liman”, viitoarea Siderurgie, o rețea de stații culturale și prima sală de concerte din oraș.

Pe lângă Milenković, Hadžimanov și Orchestra ”Camerata Academica”, pe 13 ianuarie au mai concertat în alte spații din orașul de pe malul Dunării și ”Electric Orgasm”, ”Butch Cassidy”, trupa ”Džezva & Džezvica”, tânăra violonistă Lana Zorjan, ”Novi Sad Wind Quintet”, soprana Agota Vitkai Kučera și pianista Jelena Sičević.

 

Semnează Ileana Ocolișan Baba

foto: Nenad Babić

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *