OANA ANDRA ULIERIU, CÂNTĂREAȚA CELEBRĂ DE OPERĂ DIN BUCUREȘTI – ASTĂZI ȘI ÎN URMĂ CU MAI BINE DE DOUĂ DECENII
Corona încă persistă peste tot. Nu știu ce să zic, dar cum sălile de concerte, de spectacole, de operă, de balet încă nu s-au deschis, nu-mi mai rămâne altceva decât să urmez ideea minunatei și apreciatei jurnaliste Jelena Dopuđ de a scotocii prin vechile mele emisiuni radio, interviuri, critici, aprecieri muzicale… Și iată ce am mai aflat!
Pe lângă interviul dactilografiat și cu pozele alăturate al sopranei Maria Slătinaru Nistor, tot în acel dosar am găsit și convorbirea cu studenta, respectiv, mezzo-soprana Oana Andra Ulieriu din București care s-a prezentat cu marе succes, devenind chiar laureata Concursului internațional de canto ”Muzička omladina”, ”Tineretul muzical”, ediția a 28-a, Belgrad 1998.
Și să vedeți minunăția ce ne umple de uimire și odată în plus ne face să apreciem importanța colosală a rețelelor de socializare. Prin intermediul lor am aflat-o pe artista noastră Oana Andra, în anul 2020, deja formată, cu un renume mondial binemeritat și am invitat-o să ne prezinte spicuiri din viața și activitatea sa între anii 1998 – 2020. Așadar, înainte Vă prezentăm interviul realizat la Belgrad în 1998 după care urmează gândurile Oanei Andra de astăzi.
Deci acum 22 de ani, la Belgrad, în primăvara anului 1998, am întâlnit o fată tânără, entuziastă, chiar la debutul carierei sale de cântăreață. A fost foarte amabilă și a stat cu noi de vorbă. Pe parcursul interviului, ne-a mărturisit cum vede viața de artistă, care-i sunt dorințele și planurile de viitor…
La concursul „Muzička omladina“, ”Tineretul muzical” a venit însoțită de profesoara sa, Maria Slătinaru Nistor, despre care a avut numai cuvinte de laudă. Cu acest prilej, publicul și juriul au avut ocazia să descopere o voce puternică, dar totodată tandră și plină de sensibilitate. Așadar, la acest concurs, vocea și prezența ei cu prestanță au și dus-o până la marele premiu.
Ce ne aduc și ce ne iau anii vietii? De la momentul în care ne imaginăm viitorul, până la momentul în care ne trezim cu el, ca fiind realitatea noastră? Drumul acela parcurs, cum se desfășoară și cum ajungem la el? Sunt acestea doar câteva idei prezente întotdeauna în gândul unui artist.
Iată ce ne-a mărturisit atunci tânăra și înzestrata privighetoare din România.
Convorbirea a fost realizată înainte de deciziile juriului.
I.O.B. – Țin să Vă felicit pentru participarea reușită, cu atâta emoție, nerv artistic și dăruire în etapa finală a Concursului internațional de canto de la Belgrad, de anul acesta. De unde vine această frumoasă domnișoară cu o voce de privighetoare?
O.A. – Vă mulțumesc mult de tot pentru felicitări. Încă sunt emoționată, de abia s-a terminat concertul finalei acestui concurs. Mă numesc Oana Andra, acesta este numele meu de artistă, vin din România. Dar să știți că țin foarte mult la acest nume artistic Oana Andra, întrucât cu el am mers în lume și am cântat în mai multe concerte, în multe țări, printre care și la Tokio în Japonia și până acuma mi-a purtat mare noroc. Am cântat în Germania foarte mult, unde am fost la Concursul A-R-D de la München, în anul 1996, un concurs de canto foarte important. Acolo am câștigat trei premii: Premiul trei al juriului, Premiul juriului din Tokio ”BUNKAMURA – ORCHERDHAULL” (Orcerdhol) și de asemenea Premiul Orchestrei simfonice din Osnabryck, Germania. În urma acestor premii am fost invitată să cânt atât la Tokio, în această ”BUNKAMURA – ORCHERDHAULL”, care este o sală imensă cu 2150 de locuri și deasemenea am avut, tot la Tokio, și un recital de aproximativ două ore, iar apoi la Osnabryk am cântat în două concerte. Cei de la NORDDOICERUNDFUNG, – Radioteleviziunea din Hamburg, au fost încântați de mine și de prezentarea mea în concurs, încât m-au urmat la Osnabryk și mi-au făcut un portret TV de o jumătate de oră.
M-am născut la București, capitala României, și de la 7 până la 18 ani am studiat vioara, ceea ce mi-a ajutat foarte mult să-mi formez auzul și să cunosc notele muzicale. Apoi am intrat la Academia de muzică din București, unde mi-a fost maestră, timp de cinci ani, d-na Maria Slătinaru Nistor, în care m-am bucurat să găsesc un om cu totul deosebit, cu mare căldură sufletească și care m-a îndrumat cu multă grijă de-a lungul anilor de studiu. Mi-a dăruit toate tainele interpretării lirice, îndeosebi stilurile diferite care mi-au ajutat ca în astă seară să interpretez, cu o siguranță în mine, rolul lui Charlotte din opera ”Werther” de Jules Massenet, o operă romantică, lirică franceză, precum și Rosina din opera ”Bărbierul din Sevilla” de Gioacchino Rossini, Rossini fiind compozitorul meu favorit. De fapt vocea mea e potrivită pentru Mozart și Rossini, deoarece sunt o mezzo-soprană de coloratură, cu multe agilități vocale.
Încă de foarte mică am știut că voi fi cântăreață și tot drumul meu până aici a fost călăuzit de această idee. De aceea am studiat și vioara ca să-mi formez auzul și imediat cum am putut să încep studiul, la 16 ani l-am și început, în particular, paralel cu vioara. După aceea, normal, că am renunțat la vioară, deoarece cântul mi-a adus mult mai multe satisfacții și mai multă împlinire sufletească.
I.O.B. – Ce faceți în timpul liber?
O.A. – Timp pentru distracții am mai puțin. Mai ales eu, care, paralel cu secția de canto, am studiat și secția de regie de operă, pentru că m-a interesat să-mi lărgesc orizontul asupra spectacolului de operă în general și am terminat cu licență și această secție, la un an după ce am terminat canto. Deci, practic, în timpul celor șase, în total ani de studiu n-am prea avut timp liber, dar puținul timp liber pe care-l am de obicei, îl folosesc citind. Îmi place foarte mult să citesc, îmi place să fac excursii la munte și să merg mult pe jos, prin parcuri. Probabil de aceea îmi doresc aceste lucruri pentru că nu prea am avut parte de ele, decât legate de această chemare a mea, de cântăreț, în sensul că am fost în foarte multe locuri din lume fiind invitată pentru diverse, noi producții. În anul 1995, spre exemplu, primul meu rol a fost rolul titular din ”Cenușăreasa” de Rossini, cu care am făcut un turneu cu Teatrul muzical din Brașov în patru țări: Germania, Marea Britanie, Austria și Olanda, iar apoi în 1997 la Festivalul ”Rossini” din Pesaro, am urmat cursurile de măestrie ale maestrului Alberto Zedda, specialist în Rossini și la sfârșit am interpretat rolul lui Marchesa Malibeea din ”Il viaggio Reims” de Rossini. Anul acesta a început pentru mine, fiind iarăși departe de casă, la Manchestter, unde împreună cu Centrul european de operă de acolo, am pregătit și apoi am făcut un turneu prin întreaga Mare Britanie, cu rolul lui Cecillio din opera ”Lucio Silla” de Mozart. Deci timp liber nu prea este, dar se împletesc călătoriile care devin de plăcere văzând atâtea locuri fumoase, cu călătoriile în interesul cântului.
I.O.B. – Ce cuprinde repertoriul solistei vocale Oana Andra?
O.A. – La Academia de muzică din București se studiază separat, aceste trei domenii ale cântului: liedul, opera și muzica vocal-simfonică și mă atrage foarte mult lumea liedului. Îmi plac îndeosebi liedurile germane, în special Schubert, Schumann, Brahms, Strauss, dar deasemenea și cele franceze și cele spaniole. În licența mea de lied a constat în interpretarea celor șapte cântece populare spaniole de Manuel de Falla. Iar din repertoriul vocal-simfonic am cântat în ”Simfonia a 9-a” de Beethoven, deasemenea în ”Missa încoronării”, am cântat în ”Pasiunea după Matei” de Bach și în altele. Îmi place foarte mult și acest repertoriu, pentru că cere o exigență deosebită.
Aici, la voi, la Belgrad, în Iugoslavia m-am simțit foarte bine. Oamenii sunt foarte ospitalieri și primitori. N-am circulat prea mult. Am vizitat Biserica Sfântului Sava, Kalemegdanul. Publicul a fost foarte cald și receptiv de-a lungul celor trei etape ale concursului. Și am fost foarte plăcut surprinsă să constat că în public sunt foarte mulți tineri, care sunt interesați de acest gen de muzică. Deși în acest centru am impresia că jos la subsol este și o discotecă, totuși, foarte mulți tineri au venit sus, în sala de concert și sunt foarte bucuroasă de acest lucru. Sper ca în viitor cât mai mulți tineri să fie atrași de acest gen de muzică. Sarcina noastră, a interpreților, precum și a regizorilor de operă este să facă acest repertoriu cât mai accesibil publicului și în special tinerilor.
Tinerilor din Iugoslavia le doresc numai bine și sper să trăiască și ei cât mai mult arta sonoră și să aibă cât mai multe bucurii trăind în lumea muzicii.
I.O.B. – Vă mulțumesc și vă doresc mult succes în viitor.
Ce ne aduc și ce ne iau anii vietii? De la momentul în care ne imaginăm viitorul, până la momentul în care ne trezim cu el, ca fiind realitatea noastră? Drumul acela parcurs, cum se desfașoară și cum ajungem la el? Sunt acestea doar câteva idei prezente întotdeauna în gândul unui artist.
Ce a devenit această fată talentată plină de voință și cum a fost calea ei profesională? Despre acestea și multe altele, veți afla în rândurile următoare, scrise chiar de renumita noastră interpretă, Oana Andra, astăzi un nume care vibrează și strălucește în lumea muzicii. Îi mulțumim că a acceptat să ne destăinuie cum gândește și ce face, și cum vede lucrurile astăzi.
Deoarece, avem marea plăcere de a o redescoperi și de a o vedea din altă prismă pe câștigătoarea concursului de la Belgrad, pe fata pe care am întalnit-o, acum 22 ani.
Despre activitatea după câștigarea concursului „Jeunesse Musicale” de la Belgrad:
O.A. Chiar în 1998, după concurs, am participat la Cursuri de Măiestrie cu Régine Crespin, la Fondation Royaumont, la final fiind invitată să cânt într-un concert la Théâtre Châtelet (Paris).
Tot în 1998, am câștigat și alte două concursuri internaționale: International Vocal Competition (‘s-Hertogenbosch) – Unicul Premiu al Secțiunii OPERĂ și Premiul de Popularitate, precum și concursul „Julian Gayarre” (Pamplona). În 1999 am câștigat Queen Sonja (Oslo) și International Opera Competition SHIZUOKA (Japonia).
Printre membrii juriilor acestor competiții au fost distinși artiști, precum: Birgit Nilson, Christa Ludwig, José Carreras, Theo Adams, Evgheni Nesterenko, Elena Obrastsova, Christina Deutekom.
Iar în 2000 am câștigat Medalia de Aur la concursul „Boris Christoff” (Sofia), cu rolul Rosina din „Il Barbiere di Siviglia” de Rossini. Cu acest premiu, am ajuns la performanța de a fi câștigat, începând din anii studenției, nu mai puțin de 15 premii la concursuri internaționale de prestigiu.
Au urmat invitațiile pe scene importante, precum: Teatro La Fenice (Venezia, Italia), Teatro del Maggio Musicale (Firenze, Italia), Opéra de Monte-Carlo (Monaco), Alte Oper, Jaahrhunderthalle şi Städtische Bühnen (Frankfurt am Main, Germania), Birmingham Symphony Hall (Marea Britanie), Opéra Royal de Wallonie (Liège, Belgia), Gewandhaus (Leipzig, Germania), Tokyo Philharmonic (Japonia), Festival Mediterranea (Malta), Opera Națională Sofia (Bulgaria) etc. În anul 2001 am devenit Prim-solistă a Operei Naționale București, dar Opera Națională Sofia și Teatru Astra din Malta au devenit și ele casele mele artistice de suflet, prin colaborări constante.
De-a lungul carierei am colaborat cu artişti renumiţi, ca: Nicolai Ghiaurov, Ruggero Raimondi, June Anderson, Renato Bruson, Fiorenza Cedolins, Inva Mula, Eva Podles, Dimitra Theodossiou, Hugo de Ana, Raul Gimènez, Rockwell Blake, Michel Trempont, Alberto Rinaldi, Bruno De Simone, Franck Ferrari, Andrew Schroeder, Antonino Siragusa, Leonardo Caimi, Alberto Zedda, Marcello Viotti, Friedemann Leyer, Maurizio Benini, Oleg Caetani, Corrado Rovaris, Fabio Luisi, Pier-Luigi Pizzi, Peter Mussbach, Plamen Kartaloff, Bepo Morassi, Marco Gandini etc.
Mi-am început cariera ca mezzosoprană de coloratură, abordând cu precădere roluri rossiniene și mozartiene, însă, între timp mi-am diversificat mult repertoriul, atât în direcția dramatică – Carmen sau Principessa Eboli din „Don Carlo”, cât și în cea lirică, prin roluri de soprană – Musetta din „La Bohéme”, Donna Elvira din „Don Giovanni” sau Contessa din „Le Nozze di Figaro”. Astfel, am ajuns să fac în aceleași opere și rolurile de mezzo și cele de soprană…
Pe lângă cariera de operă și de concert, am creat scenariile pentru proiecte scenice non-conformiste, precum spectacolul „Tango Emociòn”, în care am cântat și dansat în același timp, „Spitalul Amorului” în care am jucat diferite personaje pornind de la vechi cântece naționale – un fel de One Woman Show. De asemenea, am scris și scenete pentru serii de copii supradotați, reunite în proiectul „Vreau la OPERĂ!” (în care am reunit copii performanți în diverse domenii cu idolii lor care excelează în domeniile respective, totul sub formă de spectacol pe scena mare a Operei Naționale București), sau spectacolul-poveste-joc interactiv „Aventuri pe tărâmul OPEREI”.
În domeniul didactic, am obținut titlul de Doctor Summa cum Laudae și am fost invitată să susțin Master Classes pentru studenții japonezi la Canto, în Hamamatsu.
Despre condiția artistului în zilele noastre:
O.A. De multe ori mă gândesc să scriu o carte care s-ar numi „De la Catharsis la… Circ”. Mă frământă îngrijorarea că omenirea se află într-o perioadă istorică de decădere. În vremurile antichității grecești, amfiteatrele erau umplute de mii de oameni pasionați de tragediile care durau vreo 4 ore. Apoi, a venit civilizația romană, care oferea mai puțin teatru și cât mai multe spectacole crude sau de distracție ușoară zi-lumină, în imensele colosseumuri. De abia odată cu Renașterea, omenirea a reînceput să fie interesată de cultură de calitate, de gândire profundă și de înaltă măiestrie artisttică… În epoca în care trăim noi, însă, s-a ajuns ca marile creații să fie trunchiate sau modificate pe înțelesul superficial și dezinteresat al maselor largi. Până și ideea de dramaturgie muzicală pe care se bazează toată creația operistică, este sufocată de regii care nu au nicio legătură cu spiritul partiturii… Știu că așa-numiții regizori de operă (care, cei mai mulți, nu au nici măcar studii în domeniu) se feresc de aspectul muzeal care ar putea deveni steril, într-adevăr, însă au făcut un salt, cu adevărat mortal pentru acest domeniu artistic, de la muzeu la… laborator. Singura preocupare, în general, nu doar în operă, este astăzi, să se atragă publicul prin șocare sau printr-un divertisment de bâlci. Asta am ajuns să vedem în mass-media și, din păcate, și pe scenele de operă, cu unele excepții salvatoare. Ceea ce se urmărește acum, nu este educarea sau încercarea de elevare a publicului prin artă de calitate, ci coborârea în cerc vicios la capacitățile superficiale de „degustare” ale publicului larg, în trendul consumismului – cu cât ai mai mulți clienți, cu atât mai bine. Ori, cu cât se oferă atracții din ce în ce mai necalitative, cu atât scade puterea de evaluare și înțelegere a publicului, iar „din această dilemă nu putem ieși”…
De asemenea, publicul nici nu mai este lăsat să descopere și să aleagă. Publicitatea agresivă a agențiilor de impresariat, în orice domeniu artistic, transformă publicul într-o societate de snobi, care se orientează după un trend fixat de cei interesați de câștigul în domeniul showbiz-ului. Imaginea creată și întreținută superficial este tot ceea ce contează, ci nu neapărat calitățile artistice, din păcate.
Peste toate acestea, a apărut și situația pandemiei, în care arta este, ca în toate situațiile de criză, pusă la coada intereselor sociale…
Eu cred că datoria artistului este să cultive publicul, să îi ofere, în orice condiții, acte artistice de calitate. Indiferent dacă ai în față mii de oameni și ești pe o scenă renumită sau te afli într-o încăpere cu 10 spectatori, și unii și alții merită transpunerea și performanța maximă a artistului.
Deși am stat în izolare 70 de zile, am inițiat proiectul individual Solitude Stage Season 2020 – Show MASK Go On, prin care am filmat acasă – cu pian și regie în spațiile casei mele și cu obiectele pe care le aveam – mai multe video clipuri care au strâns mii de vizualizări pe Youtube. Dacă publicul nu mai poate merge la operă sau în sălile de spectacol, menirea artistului este să pătrundă în casele oamenilor. Pentru acest lucru anume sunt recunoscătoare că există internet!
A fost aceasta o înfățișare a bogatei activități a stimatei soliste vocale de renume mondial Oana Andra, publicului larg meloman.
Plăcut, interesant, emoționant, valoros și cu o existență obiectivă, acest material ne aduce în fața noastră starea de fapt a culturii în general și în special a artistului muzical de astăzi. Este foarte important modul în care artista noastră Oana Andra ne înfățișează desfășurarea artei muzicale în țara dânsei, România și în lumea întreagă, tocmai datorită faptului că Oana Andra este o artistă muzicală de talie universală.
În zilele în care efectele pandemiei se reflectă în marginalizarea culturii, punând locotul la ușile caselor de spectacole din întreaga lume, artiștii sunt provocați să caute moduri noi de exprimare. Și Oana Andra este una dintre oamenii de artă care, având nevoia să ajungă la public, astăzi intră cântând în casele melomanilor prin intermediul noilor tehnologii. Oare această „nouă realitate” despre care toți vorbesc, se va impune din ce în ce mai mult și în lumea muzicii?
În tot cazul, Oanei Andra îi mulțumim repectuos și din tot sufletul pentru că a acceptat invitația noastră la o nouă întâlnire de suflet, de data aceasta prin internet, prin multiplele rețele de comunicare existente. Îi dorim multă sănătate și succese în viitor.