A  FI  TOLERANT  ȘI  CORECT – MOTTO-ul  CARE  MĂ  CONDUCE  PRIN  VIAȚĂ

Sunt oameni și întâlniri care te impresionează puternic. Una dintre acestea a fost cu dl Roman Bugar, un tânăr performant, creatorul de frumos, care realizează, iubește, dăruiește, inspiră și trăiește artă, omul potrivit la locul potrivit. De când l-am cunoscut și până în prezent nu încetează să ne uimească și să ne surprindă plăcut.

I.O.B. Stăm de vorbă cu unul dintre oamenii de artă din Serbia pentru care purtăm respect și admirație.

–V-ați născut în pitoreasca localitate Ecica. Ce ne puteți spune despre viața în acea ambianță bogată în imagini de un colorit expresiv?

R.B. -Ecica este locul în care m-am născut, am crescut, mi-am petrecut copilăria și unde îmi doresc ca și fiul meu cu familia lui, să trăiască și împreună să producem, să temeliem cât mai mult posibil în acest minunat mediu rural. Ecica are o mare capacitate de dezvoltare, în stare de a se manifesta, deoarece, în urmă cu două sute de ani, Franz Liszt la vârsta de nouă ani, a cântat în celebra cetate „Kaštel”. La deschiderea castelului din Ecica au participat numeroase familii de rang distins, precum contele Esterházy din Budapesta, la curtea căruia a lucrat și creat Joseph Haydn. Unul dintre cadourile de atunci aduse contelui, la Ecica a fost prezentarea lui Franz Liszt la acel concert. În anul 1914, când Franz Ferdinand a fost ucis la Sarajevo, el de la Ecica a plecat spre Sarajevo, ceea ce dovedește că dânsul a fost un oaspete frecvent și binevenit la castel. Am inițiat și un festival „Franz Liszt” în incinta cetății „Kaštel”. A mers bine câteva ediții, însă nu am reușit să așezăm lucrurile în așa fel ca festivalul să prindă viață așa cum eu am dorit. Ideea a fost să adunăm pe cei mai talentați pianiști, ceea ce s-a întâmplat în anul când Rita Kinka și asistenta ei Sanja Lukovac au fost mentori. Participanții la cursurile respective, cei mai talentați studenți selectați la audiții, au avut asigurate gratis: cursuri, cazare, mese și diverse alte activități. Concepția a fost ca ei, în cadrul acelui festival, să cunoască și alte sfere: cum ar fi istoriatul cetății, al bisericii și al localității Ecica, unde a cântat Franz Liszt, cu management în cultură, cu înregistrări subtile, astfel încât în fiecare zi să fie organizat ceva nou. Un proiect foarte costisitor, după părerea mea, și foarte important pentru educația pianiștilor, de aceea ideea mea a fost să îl extind. La finalul unui astfel de seminar, fiecare dintre participanți a susținut un concert cu Orchestra de Cameră de la Zrenjanin, respectiv cu Filarmonica de la Zrenjanin, unde au cântat chiar și cu profesorii lor. Viziunea a fost de a-l transforma într-un concurs de muzică pentru pianiști și apoi să includem și alte instrumente. Au existat dezacorduri cu administrația cetății „Kaštel”, deoarece evenimentele legate de cetate erau mai importante decât punerea localului timp de 10 zile la dispoziția noastră. Dar cu siguranță că la acest proiect nu vom renunța.

-Când ați constatat că muzica este drumul de viitor pe care o să-l urmați? Dacă ar fi să alegeți o altă carieră, care ar fi? A existat un moment de cotitură în viața d-voastră? Un moment în care ați simțit că vă aflați în fața unei alegeri importante?

-La noi în casă din totdeauna se asculta muzică populară românească și se vorbea limba română. Tatăl meu era un amator împătimit de acea muzică și deseori, fiind cadru didactic, a instruit formațiile școlare de dansatori. Alături de el am îndrăgit-o și eu, ceeace m-a și determinat să studiez fermecătoarea artă a sunetelor. În perioada dificilă a anilor 1990-1995, prin care a trecut Serbia, eu trebuia să continui școala de muzică la Zrenjanin, vreo șapte kilometri depărtare de Ecica. Tatăl era cadru didactic, mama angajată într-o instituție de stat, așa că a fost foarte greu. Am luat lecții de saxofon cu un profesor de muzică și un an mai târziu am intrat la școala de muzică din Zrenjanin la despărțământul instrumente de coarde, vioară și am rămas la acest instrument până astăzi. Cred că este bună calea pe care am ales-o. De foarte tânăr am avut nevoia să mă angajez în unele activități manageriale și de conducere. În timpul bombardamentului din anul 1999 cursurile școlare au fost întrerupte și cu toții eram acasă la sat. Nu era prea multă activitate atunci, doar de a ne juca împreună în stradă. Cantorele lăcașului sfânt de la Ecica ne-a propus să participăm la oficierea sfintelor liturghii. Astfel noi cinci prieteni am învățat cântece bisericești legate de Paște, iar mai târziu am fost invitați să cântăm și în corul bisericii. Am continuat însușind și minunatele colinde de Crăciun. Încă la început mi-am dat seama de interpretarea incorectă a corului, astfel că am studiat partitura și atunci, fiind în clasa a opta a școlii generale, am început să instruiesc acel cor și să-l conduc. A fost aceasta prima mea angajare în calitate de lider în câmpul muncii. Cu acel cor ne-am prezentat la Festivalul muzical de la Ruma unde în concurența formațiilor corale profesioniste ne-am plasat pe locul trei. Am înființat apoi Orchestra de muzică populară de la Ecica, în cadrul căreia cântau și colegii mei din Filarmonica de la Zrenjanin cu care ne-am prezentat la Festivalul de folclor și muzică românească din Voivodina. Mai târziu am preluat Orchestra de muzică populară a Consiliului Național, acea orchestră s-a extins în Orchestra Națională a Românilor din Voivodina. A urmat Orchestra de cameră de la Zrenjanin, apoi Filarmonica de la Zrenjanin, Orchestra Simfonică Voivodineană etc. Pur și simplu nu știu ce altă carieră aș fi avut. Mama mea nu a fost de acord să urmez școala de muzică, deoarece în școala elementară eram elev eminent și dânsa voia să devin medic sau avocat. Poate că aș fi fost un bun economist sau avocat, însă pentru mine, atunci, o astfel de chemare era de neimaginat. Școală pentru directori, conducători culturali, nu există astfel că doar școala vieții și cursul evoluării tale în artă te învață cum să procedezi. Și iată astăzi sunt directorul Orchestrei Simfonice Voivodinene și al Filarmonici de la Zrenjanin, vocație ce nu am determinat-o eu, ci pur și simplu acel val avantajos și acea combinare de împrejurări satisfăcătoare.

 

-Cum ați amintit mai sus sunteți violonist, dirijor, pedagog, profesor, director al Orchestrei Simfonice Voivodinene, al Filarmonici de la Zrenjanin și nu în ultimul rând, dirijorul Orchestrei de muzică populară a Românilor din Voivodina. Cum reușiți să păstrați un echilibru, cum se îmbină aceste sarcini şi când aveți timp de toate?

-Pentru efectuarea corectă a anevoioasei sarcini pe care o îndeplinesc este mare nevoie de sprijinul soției și al familiei mele pe care le savurez din plin. Ați uitat să menționați o altă funcție dragă mie, de președinte al Marelui Festival de folclor și muzică românească din Voivodina. Multe dintre aceste posturi le îndeplinesc voluntar și în general încerc să asigur resurse financiare tuturor acestor instituții. Este foarte greu să obții fonduri materiale, însă, activând cu responsabilitate și respect, vine și sprijinul. Apreciez muzica populară românească și într-un fel este chiar sensul vieții mele. Cea mai grea lovitură pentru mine a fost, atunci, când, fiind conștient de efortul depus pentru a ridica la un nivel profesional Orchestra românească și Festivalul românesc, minoritatea mea națională română mi-a pus cele mai multe obstacole. Acolo nu am sprijin, acolo am o mulțime de probleme și piedici pentru a mă putea exprima într-un mod corect. Cu Orchestra Românilor din Voivodina am fost la cele mai prestigioase festivaluri muzicale din România, prezentându-ne în fața a peste treizeci de mii de spectatori, într-un concert de patru ore, cu cei mai renumiți soliști vocali și instrumentiști pe care îi are România: Nicolaie Furdui Iancu, Mariana Anghel, etc. Acolo am fost pe post de Orchestră principală, Orchestră rezidentă a Festivalului „Strugurele de aur” de la Alba Iulia, România. Timp de trei zile am fost onorați să participăm la această manifestare. Când ne-am întors acasă lipsa de sprijin din partea Consiliului național și a mediului românesc ne-a deranjat mult. Poate acest gest ne face să continuăm cu activitatea noastră și să ne luptăm în primul rând pentru calitatea interpretării. Orchestra Simfonică Voivodineană întrunește cei mai buni muzicieni și se află la loc de frunte pe harta culturală a Serbiei, chiar și a Europei. Fiecare dirijor de top pretinde la prima repetiție să fim pregătiți ca și pentru concert, nu atunci să citim notele, ci practic doar să retușăm, să perfecționăm executarea compozițiilor. Artiștii, muzicienii, colegii mei sunt conștienți de necesitatea interpretării desăvârșite, astfel că respectă totul cu strictețe. În ce privește Filarmonica de la Zrenjanin, am reușit să ne poziționăm pe harta culturală a Serbiei la un loc prezentabil. La început au fost obiecții de la Belgrad, de la Novi Sad, dar s-a dovedit contrariul. Ne-am situat bine, nu doar în domeniul muzicii clasice, ci, și prin proiectele ABBA, METALIKA, și TINA TURNER cu care am susținut peste 40 de concerte în Europa și urmează să realizăm concerte în toată lumea.

 

-Ce înseamnă pentru d-voastră a fi „un bun muzician”? Cum se poate măsura acest lucru? Care este procesul de selecție al artiștilor muzicali, mă refer la cei aleși pentru orchestrele simfonice și pentru orchestra de muzică populară?

-Un bun muzician, după criteriul meu, trebuie să satisfacă mai multe aspecte. Pe lângă faptul că este interpret înzestrat, să fie tolerant, să fie pregătit pentru evaluarea calităților și defectelor sale, să fie un om bun. Este important dacă acceptă un proiect, să-l și realizeze. Nu întotdeauna cei mai buni interpreți care dispun de muzicalitate perfectă, tehnică impecabilă, sunet desăvârșit, sunt și cei mai buni asociați. De obicei colaborez cu oameni deschiși pentru cooperare, receptivi la aprecieri critice, pregătiți să se perfecționeze, să primească și să dea sugestii privind munca de viitor, să cedeze locul unui coleg mai tânăr sau mai în vârstă în caz că este nevoie, sau, în caz că dânsul nu poate face față proiectului respectiv. După părerea mea acesta ar fi punctul de reper al unui muzician adevărat. Spre marea mea fericire, există multe astfel de persoane în jurul meu și în orchestrele mele și sunt mândru să fac această meserie.

 

-Unul dintre cuvintele-cheie pentru a vă descrie cariera, pare ar fi „colaborare“. Cum păstrați şi dezvoltați o bună relație cu colegii, muzicienii alături de care participați la proiecte impunătoare, grandioase? Cum izbutiți să păstrați o aură atât de potolită, calmă în jurul vostru într-o lume atât de neliniștită, tulburată, agitată?

-Faptul că la prima vedere pot să par calm și deseori mi se spune că expresia feței mele nu indică reala stare sufletească, vine probabil din experiență. Deși mă consider tânăr, sunt implicat în diferite afaceri. Colegele mele de birou mi-au spus că nu le vine să creadă cu cât calm, liniște și stăpânire de sine întâmpin problemele. Ele considerau că este imposibil și anormală starea mea de cumpătate, chibzuială. Întotdeauna spun colegilor mei că nu pot ei greși în așa măsură ca eu să nu pot corecta. Numai sănătatea și viața nu pot fi restabilite, dar orice altceva, când vine vorba de artă și cultură, poate fi îndreptat. Răbdarea și paciența pot depăși orice obstacol. În mare parte dezacordurile, problemele sunt create în urma unei proaste comunicări, sau relații. În caz că reacționezi pripit, se prea poate să spui ceva în afect ce ulterior va duce la probleme. Am învățat să număr până la zece, sau chiar să aștept una sau două zile, până ce totul se liniștește și apoi să reacționez. Compromisul poate rezolva orice problemă. În cursul concertului „Korzo” spre scena unde muzicienii cântau au fost îndreptate (nu intenționat) focuri de artificii care, au vătămat interpreții, au distrus instrumentele lor, și le-au ars costumele. În astfel de împrejurări viața umană este pusă în pericol. Cel mai greu este atunci când, Doamne ferește, cineva se rănește, dar tot ce ține de materie se poate repara. Cred că această liniște, stăpânire de sine ține de educația de acasă și poate și de acel aspect spiritual de care dispun. De mic am mers la biserică. Știu și cred ce se spune în acel lăcaș sfânt unde merg eu, așa că nu reacționez niciodată subit și văd că astfel de conduită aduce rezultate. Am o relație extrem de bună cu toți asociații cu care colaborez. Este foarte important să se respecte cuvântul dat. Persoanele cu care lucrez timp de trei ani, nu mai au nevoie de un contract pentru că, pentru mine, cuvântul lor este mai puternic decât acordul, convenția scrisă. Sunt și unele cazuri care au fost, în defavoarea mea. S-a întâmplat să organizez un concert când am plătit din buzunarul meu toți muzicienii și până la urmă organizatorul nu și-a achitat datoria. Dar eu cred că aceea ce pierzi într-un loc câștigi în altul, așa că există cineva mai presus decât noi care urmărește, croiește, reconciliază și îi mulțumește pe toți. Cu alte cuvinte fii uman, ține-ți cuvântul, fii tolerant și corect și va fi bine. Este adevărat că nu poți fi bun cu toată lumea pentru că oamenii sunt diferiți, dar corect și onest poți fi întotdeauna. Acesta este motto-ul care mă ghidează de-a lungul vieții și muncii mele.

 

-A existat un moment de cotitură în viața d-voastră? Stadiu în care ați simțit că sunteți în fața unei alegeri importante? Care au fost cele mai dificile obstacole pe care le-ați întâmpinat în cariera voastră muzicală?

-Da, în anul 2019 când am intrat în Consiliul Național al Minorității Naționale Române. Pentru prima dată eram pe o listă când trebuia să fiu votat, în secret sau în mod public și să primesc sprijin, susținere. Intenția mea a fost să îmbunătățesc, din punctul meu de vedere, viața culturală a românilor din Voivodina și din Serbia. De aceea am și candidat la această funcție. Politica nu mă interesează, doar în măsura în care am nevoie de sprijin pentru ceea ce fac, de sprijin reciproc între instituții și organizația pe care o conduc. Acea cooperare reciprocă trebuie să existe în cultură și în toate domeniile. În viața politică sunt implicat până în momentul când limita nu depășește o declarație, o mărturisire politică. Eu cred că oamenii din cultură nu ar trebui să aparțină niciunui partid politic pentru că ele, cultura, arta, trebuie să calmeze, liniștească toate acele posibile dezacorduri care există în diverse domenii și toți acei oameni trebuie să vină la concertele noastre. Da, când am intrat în acel consiliu național, când s-a întâmplat să-mi fie refuzat orice sprijin posibil de minoritatea română, atunci eram la un moment de cotitură. Dacă a fost un moment bun sau rău pentru mine? Poate rău în sensul că mi-am pierdut sprijinul, dar în același timp am reușit să cunosc oamenii și să aflu ce cred ei despre mine și despre munca mea. Am mai aflat că buna intenție pe care am avut-o și calitățile de care am dispus nu au fost decisive pentru ca să fiu susținut. Mi-am continuat munca dar mi-a părut foarte rău. În unele momente, chiar m-am gândit să plec din Serbia pentru că a fost foarte greu, cei patru ani au fost cei mai grei ani din activitatea mea în cultură. Slavă Domnului, eu merg înainte. Atâta timp cât exist și activez, fie public, sau particular, nu voi părăsi cultura și muzica românească, repet pentru a treia oară, pentru că ea este cea mai importantă și cel mai aproape de inima mea. Și sunt convins că minoritatea română în mare măsură este în pierdere pentru că nu ne permit colegilor mei și mie să o ajutăm.

-Vă rugăm pentru o schiță a celei mai frumoase etape, perioade din cariera d-voastră.

-Orice final al unui proiect este un lucru minunat. Când am fost numit în funcția de director al Orchestrei Simfoice Voivodinene, dar și în timpul studiilor, cea mai mare dorință a mea a fost să fiu aproape de violonistul Maxim Vengerov. În calitate de director al acestui colectiv de artiști am spus că este important pentru mine să organizez un concert cu dânsul și după aceea chiar să nu mai fac această meserie. La 28 decembrie anul trecut, 2023, visul meu s-a împlinit și a fost poate unul dintre concertele cele mai frumoase și desăvârșite din viața mea. Desigur, am organizat multe concerte de înaltă calitate, dar și concerte de care nici nu credeam că-mi vor plăcea, ca de exemplu METALIKA. Acea sonoritate este contrară viselor mele și a muzicii ce o ascultam în copilărie. Însă prin conținutul oferit îl consider unul dintre cele mai impresionante concerte.

-Viața este imprevizibilă, o putem considera o călătorie fascinantă. Care ar fi lecțiile care trebuie să fie întreprinse pentru a ne bucura de ea din plin?

-Lecția pe care probabil încă nu am învățat-o este să-mi fac timp liber, să coordonez mai bine timpul. Viața pe care am dus-o în ultimii ani arată cam așa; parcă te-ai urcat într-un tren de mare viteză și nu poți vedea sfârșitul, doar călătorești din gară în gară și practic acel punct de oprire reprezintă vacanța anuală în număr de șapte sau opt zile și nu este fără telefon și fără rezolvarea unor probleme stringente existente. Viața pe care o trăiesc nu este cea mai ideală nici pentru fiul meu, care ar dori să petrecem mai mult timp împreună. Eu aproape în fiecare zi ajung acasă de la serviciu târziu, pentru că munca mea nu durează numai opt ore pe zi și nu se termină atunci când ajung acasă. Acasă continuă cu alte treburi și abia la ora douăsprezece noaptea, în momentul în care pur și simplu închid telefonul pentru că mesajele pe Viber, Instagram sau WhatsApp ajung non-stop și toată lumea așteaptă un răspuns.

 

-Ce vă place să faceți în timpul liber? Care sunt hobby-urile d-voastră?

-Am foarte puțin timp liber. Îmi place să fiu cât mai mult cu familia, cu soția și fiul meu cu toate că trăim la țară și avem un spațiu minunat de mare întindere, o curte îngrijită, o grădină cu de toate ce necesită și multă muncă. Îmi place să merg la pescuit. În timpul pandemiei am fost de peste 40 de ori la râu, momente ce m-au hrănit spiritual, mi-au alimentat sufletul. Cele mai mari proiecte și idei s-au iscat tocmai în timpul pescuitului atunci când nu te gândești la probleme ci îți lași, după cum se spune, creierul la pășunat. Eu mă obosesc fizic acolo, pentru că nu e ușor să arunci hrănitorul la o sută sau o sută douăzeci de metri pentru a atrage peștele. Totodată îmi încarc și bateriile pentru evenimentele pe care le oferă viața de zi cu zi. Din păcate, anul trecut nu am apucat să merg la pescuit nici măcar o dată. Cauza a fost organizarea cu succes a celor 64 de concerte, având în vedere toate ansamblurile care le coordonez.

 

-Care sunt proiectele la care mai lucrați și ce vă propuneți pe viitor?

-Poziționarea Filarmonicii de la Zrenjanin pe harta culturală a Serbiei ca orchestră relevantă și obținerea titlului de Capitală a Culturii, în Serbia, a orașului Zrenjanin, în anul 2025, sunt proiectele în care sunt foarte implicat. Nu pentru faptul de a avea mai multă activitate și nici pentru că sunt managerul Filarmonicii de la Zrenjanin, ci pentru că acest oraș și instituțiile existente merită acel titlu. Va fi o rampă de lansare, pentru poziționarea mai bună a instituțiilor de la Zrenjanin, pentru noi proiecte, constituirea infrastructurii, deschiderea unei galerii moderne în casa lui Brašovan, care este atât de frumoasă și care în ultimii ani a fost neglijată. Un proiect valoros la care lucrez și mi-aș dori să continui și în viitor. Cu Orchestra Simfonică Voivodineană am atins un nivel de invidiat, în comparație cu ceea ce a fost în urmă cu câțiva ani. Totuși, acum trebuie să urcăm încă o treaptă, iar acea treaptă necesită sprijinul nu numai al Secretariatului Provincial, și al orașului Novi Sad, pe care le avem, ci și sprijinul Ministerului Culturii. Scopul nostru este să păstrăm acești tineri artiști în devenire care se consideră parte componentă și care au însușit o bogată experiență cântând în Orchestra Simfonică Voivodinenă, dar care nu sunt angajați cu plată fixă. De aceea următorul meu obiectiv pe care eu, în calitate de director, vreau să-l pun în aplicare, este să rezolv această problemă. Trebuie să ne angajăm și în ce privește tendința înregistrării de discuri, fixarea pe un suport a sunetelor în vederea păstrării lor un timp nedeterminat și a redării ulterioare. Și dacă CD-urile sunt depășite este bine să se posteze materialul audio și video pe rețelele de socializare și pe canalele unde se ascultă performanțe de top. Sper să se schimbe ceva privitor la orchestrele de muzică populară din minoritatea națională română, astfel încât să întoarcem nivelul înalt de interpretare pe care l-am pierdut acum șase ani. Festivalul copiilor în ultimii doi, trei ani a fost devastat pentru că nu a fost sprijinit, iar dacă nu lucrăm cu copiii și tinerii, nu ne putem aștepta la niciun viitor. În ce privește proiectele prezentate peste hotare cu Filarmonica de la Zrenjanin, precum ABBA, METALIKA și TINA TURNER, pregătim un nou proiect și bineînțeles cred că și acesta va avea un mare potențial. Noi suntem primii care ne-am decis pentru acest model de „Symphonic”. Dacă amintim calitatea, cred că suntem numărul unu în regiune. Vom continua să menținem totul la cel mai înalt nivel artistic posibil când vine vorba de performanță și producție și să păstrăm trăsăturile unui concert de înaltă calitate.

 

-Ce sfaturi aveți pentru tinerii care vor o carieră de succes în arta sunetelor?

-Când vine vorba de munca cu copiii, de interacțiunea dintre jobb–urile cu care mă ocup și tineret, cred, de asemenea, că suntem printre primii și puținii din Serbia care le-a oferit elevilor de liceu posibilitatea de a cânta cu o orchestră simfonică. Filarmonica de la Zrenjanin, a avut ca soliști pentru a treia oară, cei mai talentați elevi ai școlii de muzică „Josif Marinković”. Am organizat concerte foarte reușite și cu cei mai talentați elevi din Voivodina. În fiecare an, fie cu Orchestra Simfonică Voivodineană, fie cu Filarmonica de la Zrenjanin, avem concerte dedicate copiilor în scopul de ai îndruma cum să asculte muzica, de ce se ascultă muzică și importanța muzicii în dezvoltarea lor. Am avut proiecte în care am inclus în orchestra filarmonicii copiii care au frecventat școala de muzică. Am realizat cursuri și seminarii pentru copii, pentru că practic ei sunt viitorul nostru. În ce privește muzica românească, festivalul copiilor din păcate, fără sprijinul necesar nu poate dăinui. Acestea sunt cele mai frumoase proiecte. Puritatea și sinceritatea copiilor, pur și simplu consider că lipsește în acest mediu. Deseori am vorbit cu reprezentanții presei despre importanța programelor educaționale, despre importanța muzicii culte la dezvoltarea copiilor. Tot mai puține emisiuni cu conținut cultural și informații culturale în mass-media. În general se transmit informații politice. Despre artă se vorbește cel mai puțin, ceea ce se va simți peste douăzeci de ani când acești copii vor deveni părinți, și în caz că nu ne ocupăm în mod corect, vom pierde publicul, vom pierde interesul, identitatea, muzica de calitate. Muzica artistică este foarte importantă în dezvoltarea copiilor, a tinerilor, dar nu numai muzica, ci și celelalte arte și culturi ce lărgesc orizonturile, ceea ce îi face să gândească mai diferit. La noi însă aceasta este încă la un nivel scăzut cu toate încercările noastre de a fi prezenți și în această zonă.

 

-Mesajul „Să fim uniți, să ne împreunăm, nu să ne separăm, nu să ne despărțim” adresat românilor din Serbia, într-o convorbire realizată la Televiziunea Română, mi-a trezit un sentiment de stimă, pentru d-voastră. Ce ne puteți spune despre împrejurările, evenimentele care au adus colectivitatea românilor din Serbia în acest stadiu, în așa o fază, nu prea plăcută?

-Unirea este ceea ce ne determină să creăm. Atunci când nu există unitate, toată lumea este în pierdere. Ca membru al minorității române, am văzut ce înseamnă atunci când nu există unitate. În multe rânduri am fost atenționat asupra faptului că în Orchestra de muzică populară românească, care a atins anumite proporții pe care nici o altă orchestră de genul ei nu le-a atins, cântă interpreți ale altor naționalități și nu numai români. N-am înțeles și nu înțeleg nici acum această pretenție. Pentru un rezultat cât mai bun eu aleg interpretul, profesionistul și nu apartenența națională, sexul, culoarea artiștilor muzicali. Fiind liderul ansamblului, am căutat să invit tot ce se oferea mai bun pentru ca produsul final să fie de cea mai înaltă calitate și la cel mai înalt nivel posibil. Minoritatea națională română în Serbia este mică și doar împreună vom putea face ceva în domeniul artei și nu numai. Consiliu Național funcționează practicând patru departamente și ar fi corect să fiu invitat să vorbesc despre muzica și cultura minorității mele. N-am fost propus chiar nici în comisia pentru cultură a acelui consiliu. Desigur că aș fi avut să spun multe despre arta muzicală, să prezint unele comunicări din domeniul muzicii. Deci înțelegerea este foarte importantă și necesară. Nu avem timp pentru vanitate, orgoliu, gelozie, trebuie acționat urgent. În caz că nu facem astăzi, mâine va fi poate prea târziu.

 

-Vă mulțumesc frumos pentru că ne-ați destăinuit unele din gândurile, ideile d-voastră!

Convorbire cu dl Roman Bugar, realizată de Ileana Ocolișan Baba

foto: Roman Bugar