INAUGURAREA EDIȚIEI A 40-a, JUBILIARE A NOMUS-ului, FESTIVITĂȚILOR MUZICALE DE LA NOVI SAD
În urma multor peripeții și neplăceri ce ne-a cauzat și ne prilejuiește și în continuare nenorocitul acesta de coronavirus ”Covid 19”, cu îngrijiri de rigoare, obligatoriu cu mască, fiecare persoană prezentă, tot cel de-al doilea scaun din sală ocupat, apoi la intrare măsurarea temperaturii fiecărui spectator și dezinfecția mâinilor cu soluții specifice, am reușit în fine, să ne delectăm în sonoritatea, în armonia muzicii admirabile a lui Beethoven, sărbătorit anul acesta în toată lumea, 250 de ani de la naștereа аcestuia.
Concertul de deschidere al NOMUS-ului, al Festivităților muzicale de la Novi Sad, evoluat miercuri 21 octombrie curent, a lăsat publicul meloman uimit și mulțumit. Având în vedere motto-ul festivităților ”Beethoven și eroinele”, alegerea programului a fost foarte bine selectat. În prima parte am ascultat ”Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, opus 61”, iar în partea a doua ”Simfonia a V-a în do minor, opus 67”. Și-au dat concursul violonista Diana Adamyan și Orchestra Academiei de arte din Novi Sad dirijată de Andrej Bursać.
Ludwig van Beethoven, unul dintre cei mai mari compozitori din lume, a schimbat viziunea oamenilor despre muzică, aducând frumusețe și încântare urechilor, chiar și atunci când el a pierdut auzul.
Trăind în perioada 1770-1827, compozitorul a fost consacrat pentru 9 simfonii, sonate, cvartete și multe altele. Acest geniu al notelor muzicale ne-a dat o lecție de perseverență și ambiție și ne arată că totul e posibil, chiar și atunci când pare imposibil. După ce a rămas fără auz, compozitorul și-a continuat munca compunând ”Simfonia a IX-a” pe lângă alte lucrări importante.
”Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, opus 61” este o operă monumentală, care aduce în evoluţia genului — păstrînd tradiţia creaţiilor anterioare — dramatismul dominant al creaţiei beethoveniene, marea măiestrie a îmbinării timbrurilor, împletirea viorii cu o largă alură simfonică. Solistul nu poate rămâne la suprafaţa lucrării astfel că pătrunderea în esenţa muzicii îi cere o temeinică organizare a gândirii ce tânăra noastră protagonistă, violonista,una dintre eroinele festivităților, a dovedit din plin.
Această complexă lucrare de Beethoven am ascultat-o într-o interpretare deosebită, așa cum am amintit, de tânăra violonistă de 20 de ani Diana Adamyan din Armenia alături de Orchestra simfonică a Academiei de arte din Novi Sad, dirijată de Andrej Bursać. O inaugurare a Festivităților 2020 nici că se putea mai potrivită prin simplul fapt că lumea, sau mai bine spus viitorul va rămâne și se sprijină pe tineret, pe tânăra generație.
Diana Adamyan vine din Armenia, dintr-o familie de muzicieni consacrați. Este câștigătoarea Concursului internațional de vioară ”Yehudi Menuhin”, ediția 2018, și a premiului publicului. Actualmente urmează studiile la Școala superioară de muzică și teatru din München în clasa profesoarei Ana Chumachenco.
De sute de ani vioara este în centrul atenției, fiind un instrument de bază într-o orchestră, dar și solist, și audițiile, fie într-o sală de concert, fie acasă, oriunde om fi ne umple sufletul de emoție și ne oferă trăiri de excepție.
Violonista Diana Adamyan ne-a oferit o interpretare genială din punct de vedere tehnic, dar şi nuanţată emoţional, exprimând cu minuțiozitate toate semnele din partitură. Împreună cu Orchestra Academiei de arte din Novi Sad, solista Diana Adamyan a trecut această lucrare foarte solicitantă, putem spune ”cu ușurință” cele trei mișcări: partea întâi – Allegro ma non troppo, partea a doua – Larghetto și partea a treia – Rondo. Allegro.
”Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, opus 61” a fost scos din uitarea vremii abia în etapa intelectualizării artei interpretative şi a combaterii virtuozităţii în sine și a fost reluat de Joseph Joachim, ce înseamnă că alături de alţi câţiva mari muzicieni, a căutat restabilirea prestigiului genului concertant. Enescu este considerat ca unul dintre aceeia care cel mai profund a putut tălmacii gândirea şi expresia beethovenienă.
În partea a doua a concertului de deschidere a NOMUS-ului, Festivităților muzicale de la Novi Sad am ascultat ”Simfonia nr. 5 în do minor, opus 67” lucrare care ne convinge despre forţa unui mare creator al muzicii, o simfonie care a schimbat total ideea despre muzică, şi despre nivelul la care această inspiraţie muzicală poate ajunge. Ea transcende profetic orice dimensiune, fiindcă ea însăşi este o dimensiune
Muzica lui Beethoven te scoate din cruda realitate şi te propulsează într-o irealitate şi mai crudă. Simfonia a V-a, dezvăluie prin articulaţiile ei, aproape demonice, cea mai înfiorătoare şi electrică senzaţie. E imposibil să nu te cutremuri în faţa unei opere ca ”Simfonia a V-a, A Destinului”, ea nu reprezintă altceva decât chinul propriei existenţe, coşmarul unui om cu o forţă inegalabilă, care, în ciuda surzeniei sale, se autosugestiona în mod repetat prin intermediul ideii: „Creează atât cât îţi permit chiar şi cele mai vitrege condiţii”. Iată cea mai sinceră declaraţie cu privire la propriul destin, o mărturie care l-ar face chiar şi pe cel mai nesimţitor dintre oameni să schiţeze un gest de bunăvoinţă.
Construită pe mistica desăvârşire a cifrei 3, o cifră a perfecţiunii tripartite, a fost deseori comparată, din punct de vedere acustic cu 3 bătăi repetate în uşă, sau cu reluarea disperată a întrebării obsesive: „De ce? De ce? De ce?”. Ca mod de reprezentare a acestei piese, Beethoven alege modul minor, mai exact do Minor, care este el însuşi o dovadă clară a tristeţii şi a melancoliei, ce comportă 3 bemoli la cheie. Se mai poate spune şi că primele trei pătrimi care dau start piesei, sunt o întruchipare a celor 3 de 6, care formează numărul Diavolului, 666.
Simplă în alcătuire, dar complexă în înţeles, simplă în aparenţă dar complexă în esenţă, lucrarea se remarcă, nici mai mult nici mai puţin decât prin dezvăluirea treptată, aproape progresistă a mesajului fundamental, ce se propagă ca un ecou interminabil în neantul eternităţii.
Аrtistul muzical Andrej Bursać și-a început cariera ca dirijor al vestitului cor ”Josif Marinković” din Zrenjanin în urma trecerii în neființă a tatălui său Slobodan Bursać, un apreciat dirijor și muzician. A mai colaborat cu Orchestra operei Teatrului Național Sârb din Novi Sad, cu Corul și Orchestra Radioteleviziunii Serbiei, Orchestra simfonică voivodineană, Orchestra de cameră novosădeană ”Camerata Academica”, Orchestra simfonică și Corul Academiei de arte din Novi Sad etc. Este angajat ca profesor titular și șef al departamentului de dirijare la Academia de arte din Novi Sad.
Despre Orchestra Academiei de arte din Novi Sad dirijată de Andrej Bursać (membri acestui ansamblu schimbându-se în fiecare an, unii studenți pleacă, alții vin) avem doar cuvinte de laudă și de susținere. Toți membri, toate compartimentele de instrumente au cântat dintr-o suflare, cu mult angajament, cu mare concentrare, cu acuratețe intonativă perfectă. Lucrările de Beethoven care au prezentat multe dificultăți, au fost interpretate de acești tineri aidoma unui ansamblu profesionist.
Este foarte corect că profesorii Academiei de arte din Novi Sad au ținut cont să existe în această instituție educativ-instructivă, de învățământ o orchestră de cameră și diferite ansambluri de cameră mai restrânse. Idea despre o orchestră simfonică s-a înfiripat în anul 1986 când trebuia pregătit ”Recviem-ul” de Mozart și ”Concertul nr 1 pentru pian și orchestră” de Liszt, sub bagheta maestrului Mladen Jagušt. În urma concertului care a atins un nivel artistic și interpretativ respectabil, s-a hotărât, pe atunci era decan profesorul Nenad Ostojić, să se formeze în cadrul instituției o orchestră simfonică care a rămas și până în zilele noastre și care s-a dovedit a fi necesară.
Următorul concert s-a desfășurat la Teatrul național sârb cu un program multimedial intitulat ”Cântecele Fermei marine” semnat de compozitoarea voivodineană Aleksandra Vrebalov. Dânsa și-a imaginat lucrarea în felul următor: pe un ecran mare să se deruleze secvențele filmate acolo la Ferma marină, bucata de pământ de la nordul Californiei spre Pacific care are lungimea în jur de 10 și lățimea în jur de doi kilometri. În partea de vest a acelui dreptunghi îngust se găsesc stânci, roci conglomerate care se cufundă în oceanul sălbatic. În centrul dreptunghiului sunt câmpiile unde viețuiesc turme de oi sălbatice, cerbi, iepuri, vulpi, câte o pumă, aci este și începutul unei păduri de sequoia uriașe. Pe marginea estică, prin sequoia străpunge râul Gualala.
Prin anii 60 ai veacului trecut, o echipă de arhitecți vizionari a creat o așezare cu existența pe principiul simplității și al minimalismului, în armonie deplină cu natura. Video, filmul derulat a cuprins pe lângă imagini și mărturisiri concrete despre modul lor de viață în acea pustietate. În această ordine de idei, lucrarea cuprinde următoarele mișcări: Fantomă, Iarba rusească, Recunoștință, Numerele, Idei: Condominium 1, Creaturi, Capela, Curcubeu, Elemente 1, Cer înstelat, Idei: Fuga, Fantomă II, Elemente 2, Recunoștință – Coda. Video și animațiile semnate și coordonate de Andrew Lyndon au fost acompaniate de apreciatul Cvaret de coarde ”TAJJ” din Novi Sad, alcătuit din înzestratele instrumentiste Aleksandra Krčmar Čulibrk-vioara întâi, Jovanka Mazalica-vioara a doua, Jelena Filipović-violă, și nu în ultimul rând Timea Kalmar-violoncel, care se aflau pe scenă. Interesant a fost acest proiect multimedial muzica Aleksandrei Vrebalov emanând un răsunet sonor care s-a contopit și a dat o doză de profunzime materialului proiectat.
Despre Cvaretul de coarde ”TAJJ” avem doar cuvinte de laudă. Formația s-a bucurat de un succes rapid pe scena muzicală din Serbia, dar și pe cele internaționale. Au impresionat prin omogenitatea sonorităţii de ansamblu, implicarea şi seriozitatea abordării partiturilor şi desigur, virtuozitatea instrumentală, calitate a fiecărui membru, în parte, totodată însă şi calitate a grupului, în întregul său. Nu oricare patru muzicieni pot alcătui un cvartet de coarde.
Este minunat să asculți pe cineva cântând cu atâta plăcere. E minunat să simţi bucuria clarităţii muzicii revărsată atât de firesc de pe scenă, direct în sufletele ascultătorilor. Marele avantaj al muzicii clasice este că permite să pictezi fix câte emoții vrei și cum vrei.
Semnează Ileana Ocolișan Baba