VÂRSTA DE AUR – ILEANA OCOLIȘAN BABA DIN NOVI SAD

O carieră impresionantă în conservarea folclorului românesc

Ileana Ocolişan Baba este o personalitate marcantă a muzicii populare românești din Voivodina, cu o carieră artistică impresionantă care se întinde pe mai multe decenii. Născută la Torac, în 1949, a crescut într-o atmosferă muzicală, fiind influențată de tradițiile și cântecele populare din Banat.

De-a lungul carierei sale, a fost solistă vocală și membră activă a unor ansambluri renumite, precum SCA „Flacăra” din Torac și SCA „Petru Albu” din Vârșeț. După absolvirea Școlii Pedagogice Superioare din Zrenianin, a continuat să promoveze muzica românească pe diverse scene din țară și din străinătate, iar în paralel, a activat ca redactoare muzicală la Postul de Radio Novi Sad, unde timp de patru decenii a contribuit la realizarea unor emisiuni importante dedicate muzicii populare, ușoare și culte. Este o voce cunoscută și apreciată în domeniul folclorului românesc, cu o vastă experiență în înregistrări și concerte, cu frumoase premii, dar și un promotor al tezaurului folcloric din Voivodina.

 

 

Cum a influențat copilăria petrecută în Toracul natal evoluția carierei dvs. muzicale? Putem afirma că atmosfera muzical-artistică din Torac avea un impact asupra dezvoltării dumneavoastră ca artist?

– Fără îndoială, ambianța mirifică și activitățile culturale din pitorescul meu sat natal, Torac, dar în special, starea de fapt care domina în familia noastră, a avut o enormă influență în ce privește viitorul meu. Cu alte cuvinte, nu știu cu ce altceva aș fi dorit să mă ocup? Când eram mică mi-am spus că o să fiu învățătoare. Însă împrejurările ca atare m-au îndreptat în altă direcție. Înlănțuind minunatele amintiri aș începe cu emoționantele seri petrecute acasă, la Torac, în cercul familiei. Seri, în care deseori am avut plăcerea să ne distingem sufletele cu fermecătoarele cântece românești și ale popoarelor din ex Iugoslavia, interpretate la patru voci de mămica Nușca, ticu Lazăr, sora mea Anișoara și de mine. O splendoare de sonoritate muzicală care a sălășluit peste noi și a dominat în căminul nostru modest, dar înnobilat de această încântătoare artă a sunetelor. Încă de la grădiniță, educatoarea Cornelia Frișcan a remarcat talentul surorii mele Anișoara și al meu. Dânsa a fost colegă de clasă cu tatăl nostru Lazăr, un cântăreț de mâna întâi, precum și fratele lui Ion Ocolișan Bibu, fiul Ghiță, și fiicele lui Ghiță, Georgeta și Mariana Ocolișan. La serbările de la Torac (pe vremea aceea au fost foarte multe) deobicei mă aflam în primele rânduri: cântam, dansam, recitam… Sfintele sărbători erau prilej de bucurie pentru toți sătenii, dar pentru sora mea Anișoara și pentru mine, prilej de însușire a străbunelor colinde pregătite pentru serile de Ajun când mergeam cu colindul, mai întâi la Casa Parohială, apoi la preotul Todor Baloș, care pe atunci oficia slujba arhierească în lăcașul sfânt de la Toracul Mare și pe urmă pe la vecini și rudenii. Sarcina mămicii a fost să ne învețe colinde dar și să întocmească cea mai frumoasă și evlavioasă melodie pentru „Apostolul” pe care urma să-l „citesc” în timpul Liturghiilor de sărbători, împreună cu prietena mea Lia Baloș fiica preotului. Mămica insista ca pe melodia aleasă să respect cu orice preț continuitatea logică a textului. Mai stăruia și asupra prezentării cât mai corecte a povestei, a scenei divine extrase din Biblie, cartea sacră a creștinismului. Trebuia să interpretez în așa fel ca acea înfățișare a acestui ritual creștin să fie înțeleasă și să fie bine primită de enoriașii prezenți în biserică.

O etapă premergătoare în sigilarea vocației mele a fost și colaborarea cu renumita Orchestră de muzică populară „Lira” și cu vestitul lăutar Vichentie Petrovici Bocăluț care, pe lângă părinții mei, m-a călăuzit în alegerea cântecelor pe care le-am interpretat.

 

Care a fost primul moment din viață în care v-ați dat seama că muzica va deveni centrul carierei dumneavoastră?

– Nu cred că a existat un moment anume de care să-mi dau seama că îmi voi petrece viața într-o permanentă îndeletnicire cu această artă frumoasă. Totul a decurs cumva spontan, treptat. Fiecare fază, parcursă ale vieții mele, începând cu grădinița, continuând cu școala generală, apoi școala medie și școala superioară, mi-au deschis calea spre aceea ce am fost o viață, spre aceea ce sunt.

 

Cum a contribuit experiența Dvs de redactoare la Radio Novi Sad la promovarea și păstrarea tradiției muzicii populare românești?

– Radio Novi Sad, instituția în care am fost angajată aproape patru decenii, a avut reguli, unele scrise altele nescrise, dar care trebuiau respectate cu strictețe de membri redacției muzicale alcătuită din redactori muzicali care aparțineau programelor celor cinci limbi: sârbă, maghiară, română, ruteană și slovacă, în care se transmitea postul respectiv. Astăzi, Radio Novi Sad transmite programe în 16 limbi. Într-o emisiune muzicală, în primul rând trebuia să fie selectate doar melodii și cântece populare autentice, interpretate de Orchestrele de muzică populară ale Postului de Radio Novi Sad (existau o perioadă lungă, două orchestre de coarde și una de tamburași) și imprimate în studiourile acestei instituții prestigioase. În ce privește muzica populară românească selectarea a fost făcută de redactorul muzical și producătorul muzical, la început Ion Laza, apoi Trandafir Jurjovan. Foarte repede pe postul de producător muzical a venit Petru Popa. S-au înregistrat în general cântece și melodii de joc culese de interpreți, apoi din culegerile lui Trandafir Jurjovan și mai târziu din colecția de culegeri ale lui Niță Frățilă. Astfel putem spune că redactorul muzical a avut la dispoziție materialul muzical bine selectat pe care l-a promovat oferind ascultătorilor noștri muzică calitativă și autentică. Venind cu un bagaj bogat de cântece și melodii pe care le-am adus de acasă, adunate în sânul familiei și în satul meu natal, ușor mi-a fost să alcătuiesc o selecție de muzică populară instrumentală în ordinea următoare: horă, ardeleană, joc de doi, învârtită, succesiune pe care am știut-o încă de la vârsta de 6 ani, de atunci când împreună cu părinții am mers duminica în curtea bisericii unde cânta faimoasa Orchestră de muzică populară „Lira”, condusă de scripcarul Vichentie Petrovici Bocăluț. Ținând seama de toate acestea cred că am reușit ca prin intermediul emisiunilor muzicale transmise la Postul de Radio Novi Sad să ocrotim, să păstrăm și răspândim aceste bunuri spirituale care aparțin poporului nostru.

 

Ce părere aveți despre educația muzicală actuală din rândul tinerelor talente din Voivodina? Considerați că există o continuitate în muzica populară românească?

– De când am trecut la pensie mai puțin urmăresc festivalurile noastre, în general merg la concerte de muzică cultă, operă, balet, muzică de cameră, muzică simfonică, totuși sunt informată și cred că se ține cont, cu mici excepții, de o prezentare scenică distinsă a tinerilor interpreți ce cuprinde vocea plăcută, dicția bună, acuratețe a vocii și a tonului instrumentului, a ritmului regulat, a interpretării corecte, și nu în ultimul rând a ținutei scenice de gală.

Suntem martorii unei evoluții, surprinzător de rapide, de tinere talente, de creatori ai muzicii ușoare: interpreți, compozitori, aranjori, textieri, care își prezintă, cu seriozitate și profesionalism, creațiile lor la festivalul tineretului muzical român din Voivodina, ce se desfășoară în fiecare an la Uzdin, sub genericul „Tinerețea cântă”. Dar și în ce privește tinerii interpreți de muzică populară românească avem surprize plăcute, voci tinere care evoluează cu succes la Marele Festival de folclor și muzică românească din Voivodina. Un alt moment îmbucurător este și acela că mulți tineri talentați din comunitatea noastră îmbrățișează muzica cultă atingând succese internaționale. Aceasta denotă faptul că există o continuitate și că se lucrează în această direcție, spre muzică, forma de exprimare artistică care transmite sentimente și idei prin intermediul sunetului și al ritmului.

 

Ce dificultăți ați întâmpinat în crearea ,,Lexiconului soliștilor vocali și instrumentiști ai Postului de Radio Novi Sad” și care a fost cel mai valoros aspect al acestui proiect?

– La această publicație personal am lucrat ani în șir cu mare plăcere. Am consultat toate dosarele existente, vechi, în care erau introduse înregistrările încă de la înființarea Postului de Radio Novi Sad. Sprijinul, îndrumarea, lectura completă, ajutorul oferit cu toată dragostea de regretatul meu soț Mircea Baba, a dat lexiconului o însemnătate și o corectitudine incontestabilă.

La început mi-a ajutat mașina de scris la introducerea datelor adunate de la personalitățile incluse în compendiu. Odată ce m-am deprins cu munca la calculator, mai bine de jumătate din materialul deja dactilografiat trebuia să-l introduc în calculator și apoi să continui să-i includ în programul calculatorului și pe următorii creatori muzicali.

Înşiruirea preţioaselor date documentare despre muzica populară românească şi creatorii ei la Postul de Radio Novi Sad, timp de 70 de ani (perioada anilor 1950-2020), consider că este o dovadă importantă pentru noi românii din Voivodina ce adeverește, îndeletnicirea, activitatea membrilor acestei instituții în cele șapte decenii de existență. Acum, în pragul anului 2025, Postul de Radio Novi Sad de atunci, acela prezentat în lexicon, nu mai există. În primul rând nu se mai află la aceeași adresă (ci la Mišeluk) și conform spuselor angajaților, acel nou edificiu, nu prea corespunde în totalitate nevoilor unui post de radioteleviziune, și apoi lasă de dorit și în ce privește atitudinea față de realizarea emisiunilor radiofonice. Dar să lăsăm timpului să înfățișeze starea de fapt.

„Lexiconul soliștilor vocali și instrumentiști” publicat de casa de editură și presă „Libertatea” din Panciova (2013), a fost de fapt titlul de lucru al acestei lucrări. Într-adevăr, atunci când colegul Ioan Baba mi-a propus această prețioasă idee, am stabilit să includ doar soliștii vocali și instrumentiști. Înregistrarea finală a unui cântec, a unei melodii pentru arhiva fonotecii, întrunește la realizarea ei, o listă mult mai amplă de personalități, indivizi ce se îngrijesc de alegerea pieselor muzicale, a cântecelor şi melodiilor de muzică populară menite înregistrărilor, apoi de selectarea interpreţilor vocali şi instrumentişti, de realizarea aranjamentelor, de pregătirea soliştilor vocali şi instrumentişti pentru imprimări și nu în ultimul rând de prezentarea lor în program, conştienţi fiind încă de la început, de problema limitelor acestei lucrări. Vastitatea şi varietatea domeniului şi cercetării m-au determinat să includ soliştii vocali şi instrumentişti, dirijori, aranjori, compozitori, etnomuzicologi, folclorişti, producători muzicali, maeştrii de sunet, redactori muzicali şi formaţii de amatori de la noi, din Banatul voivodinean, care au realizat imprimări muzicale în studiourile acestui post de radio. Prin urmare acest volum cuprinde în ordine alfabetică, în fotografii și cuvinte, date biografice ale acestor făuritori, titlul pieselor și anul când au fost imprimate (pe care le-am adunat foarte anevoios), precum și notele mele critice despre unii dintre acești artiști muzicali.

Realitatea obiectivă de interes obștesc cuprinsă în acest lexicon reprezintă în modul cel mai fidel, cel mai real patrimoniul cultural-artistic alcătuit din nestematele, perlele străbune, din bunul nostru spiritual al românilor din Voivodina, Serbia.

Acest compendiu care cuprinde culegerea, aranjarea, înregistrarea, păstrarea, valorificarea bijuteriilor folclorului românesc, o muncă, o activitate fructuoasă realizată de angajații Postului de Radio Novi Sad, timp de șapte decenii, trebuie răspândit și făcut cunoscut peste tot.

 

Oferiți-ne câteva detalii despre continuarea acestui proiect ambițios?

– Sunt mulțumită, satisfăcută de ideea directorului Institutului de cultură al românilor din Voivodina, Doru Ursu, de a reedita această publicație. Dânsul a observat și, și-a dat seama de importanța și necesitatea acestui compendiu pentru naționalitatea noastră, pentru românii din Voivodina, Serbia, și nu în ultimul rând, pentru Postul de Radio Novi Sad.

În mod special mii de mulțumiri colegului, producătorului muzical Petru Popa, care a asigurat biografiile și înregistrările realizate în producția sa, între anii 2010-2020, material cu care va fi completat acest lexicon. Deci având în vedere cele spuse mai înainte, titlul lucrării va fi Lexiconul interpreților și al creatorilor muzicii populare românești la Postul de Radio Novi Sad. Șapte decenii de program muzical la Radio Novi Sad.

Această prezentare este un modest omagiu adus acelora care prin harul lor creator ne-au dăruit comori muzicale, timp de mai bine de jumătate de secol.

Iată așa s-a născut acest compendiu – ghid sentimental pentru lumea cântecului popular românesc din Banatul voivodinean, pentru ascultătorii fideli ai Postului de Radio Novi Sad și nu numai.

 

Cum a evoluat relația dumneavoastră cu publicul de-a lungul decadelor de carieră și ce schimbări ați observat în preferințele acestuia?

– În ce privește publicul, ascultătorii și preferințele lor, pot spune că aceea ce li se oferă ei acceptă și ascultă. În calitate de redactoare muzicală am căutat într-un fel oarecare să formez gustul ascultătorilor alegând muzică valoroasă, autentică, calitativă, fie vorba despre genul popular, ușor sau cult. Tot așa am procedat și în ce privește concertele în care am participat. Repertoriul meu a cuprins doine și cântece de joc și piese culese la Torac și din culegerile lui Niță Frățilă. Consider cu fermitate că pentru dezvoltarea gustului corect al ascultătorilor și al publicului în general, trebuie atribuită mult mai multă atenție și asiduitate programului muzical pe care li se oferă.

 

Ce înseamnă pentru dvs. succesul profesional și care dintre realizări le considerați că v-au marcat cel mai mult?

– Succesul în general, este un proces, un cumul de experiențe și realizări care vorbesc despre o stare de spirit și de o atitudine față de viață și de felul în care aceasta este trăită. La alegerea fiecăruia este să considere ca succes; aceea ce se vede sau aceea ce se simte. Eu sunt pentru aprecierea a ceea ce se simte. Întotdeauna am ales dispoziția bună și cum se spune „partea plină a paharului”. Totul ce am făcut în viață a fost în strânsă legătură cu emoțiile, sentimentele, experiențele sufletești trăite cu intensitate. Așa că cel mai bine ar fi cu îndrăzneală și curaj să ne facem cât mai mult timp pentru noi și pentru pasiunile noastre. Având un post de muncă de vis, am muncit, nu din obligație ci din plăcere, cu elan și cu mare dragoste. Totul ce făceam am făcut cu multă bucurie și fiecare moment l-am trăit emotional în plinătatea lui.

O revelaţie aparte a constitut-o interpretarea unor cântece populare româneşti acompaniată de ansamblul vocal-instrumental „Veseli vojvođani“ și Lucian Petrovici în faţa preşedintelui Tito, în anul 1978, când acesta, împreună cu minunata și apreciata lui soție Jovanka, a petrecut noaptea de revelion la Novi Sad.

Printre înfăptuirile care aș dori să le mai scot în evidență fără doar și poate că se află imprimarea la Radio Novi Sad a baladelor , apoi, transmiterea primei emisiuni de muzică bisericească, Liturghia de Paște înregistrată la Toracul Mare, atunci, participarea mea în recital la festivalurile „Maria Tănase” de muzică populară de la Craiova și cel de romanțe „Crizantema de aur” de la Târgoviște, România, la festivalul „Zvuci Panonije” de la Osijek, când am ocupat locul trei împreună cu cvartetul „Studio” de la Zagreb, apoi emisiunile „Ecouri muzical-folclorice”, și „Peisaj folcloric sud-dunărean” premiate la concursul „Plaiul meu natal” de la Ujgorod, Ucraina, realizate împreună cu Mircea Baba și nu în ultimul rând șirul de emisiuni „Din sălile de concerte” pe care le-am redactat cu deosebită plăcere și despre care, pe lângă alți ascultători, doamna profesoară Maria Petruț de la Vîrșeț a scris: – Nu se poate odihnă mai frumoasă decât aceea de vineri noaptea când muzica din emisiunea D-voastră „Din sălile de concerte” îmi ajută să-mi limpezesc gândurile şi mă face mai tânără. Nu sunt critic muzical ci o pensionară din Vârşeţ, colegă de liceu cu Delia Polverejan, care mi-a descoperit farmecul acesta. Vă scriu ca să ştiţi că ascult cu regularitate emisiunea d-voastră „Din sălile de concerte”, emisiune care mă înnobilează. Consider că d-voastră contribuiţi la popularizarea muzicii clasice în rândurile etniei noastre, apropiaţi această muzică de sufletele noastre, dându-ne o aleasă educaţie muzicală, întocmai cum face acest lucru în lume, trio Pavarotti–Carreras–Domingo.

Este de la sine înțeles că aceste cuvinte ale ascultătoarei noastre scrise cu atâta sinceritate și afecțiune încurajează, sprijină și însuflețește orice persoană așa că n-am cuvinte să descriu ce a însemnat această declarație pentru mine. De aceea îi mulțumesc doamnei Petruț din suflet.

 

Cele două fiice, Mirela și Alina, au moștenit talentul muzical de la mama. La ediția Festivalului de Folclor de la Torac din 2012 ați evoluat împreună pe scenă. În ce măsură succesul dvs. le-a influențat și pe ele să se ocupe cu muzica?

– Prezentarea noastră pe scenă, pentru că nu a fost numai la Torac ci și la Paris și Chartre, în Franța, când am cântat cu formația vocal-instrumentală „Dor” și cu ginerele meu Daniel (2011), de-a dreptul a fost o magie. Emoțiile profunde, încărcătura de sensibilitate și afecțiune ne-au copleșit în special la manifestarea amintită de la Torac. Cu atât mai intensă a fost emotivitatea cât la pupitrul dirijoral al Orchestrei de muzică populară a Consiliului național al minorității române din Serbia a fost marele violonist, maestrul Lucian Ștefan Petrovici. Am avut senzația unei reacții puternice de plăcere, a unei bucurii cu emoții estetice, palpitații, tresăriri accentuate… Pur și simplu o comunicare artistică între noi interpreții pe scenă, cei ce am transmis mesajul artistic, cântecul și publicul care a receptat acele unde sonore luminoase. Emanație înflăcărată de văpaie, emitere de stare sufletească emotivă din partea publicului către interpreți și invers, a interpreților către public. O participare impresionabilă, o experiență sufletească trăită cu mare intensitate.

Decizia fiicelor mele, Mirela și Alina, de a se ocupa cu arta sunetelor a fost cumva știută, hotărâtă parcă dinainte. Dispunând de auz muzical desăvârșit ar fi fost mare păcat să se orienteze spre altceva, decât spre muzică. Pe lângă bunicul Lazăr din Torac și celălalt bunic al lor, tatăl lui Mircea, Trifu Baba, a cântat și a condus corul și fanfara de la Seleuș și pentru aceste ansambluri a compus piese corale și melodii populare, marșuri etc. Astfel, Mirela și Alina întotdeauna și peste tot au fost înconjurate de muzica care a dominat în căminele noastre. Arta ca atare, apoi talentul lor înnăscut pentru muzică și atmosfera muzicală dominantă dimprejur, au avut mare influență asupra deciziei aduse.

 

Care v-a fost cea mai grea și care cea mai frumoasă perioadă până în prezent?

– Fără îndoială că pierderea celor apropiați și dragi, a soțului Mircea au fost momente foarte apăsătoare, grele. Viața noastră este o permanentă luptă, deși zic eu, în caz că estimăm doar părțile bune ale acesteia și ne mulțumim cu puținul o să trecem mai bine.

În ce privește activitatea mea, am început în învățământ, la școala generală „Ivan Goran Kovačić” din Stanišić, o localitate pitorească de lângă Sombor, școală cu foarte mulți elevi care trebuiau stăpâniți. Misiunea mea a fost, dar cred că am reușit să o îndeplinesc, să situez arta muzicală în școală și printre săteni la locul cuvenit, să-i conving pe acei școlari să se dedice acestei arte care îi va face mai buni, mai distinși mai rafinați. În general am trăit perioade frumoase în viața mea, pentru că întotdeauna am acceptat și am ales partea bună a lucrurilor, a evenimentelor petrecute. Energie pozitivă și dispoziție specială mi-au oferit, mi-au dăruit toate spectacolele vizionate: de operă, balet și operetă, toate concertele de muzică simfonică, muzică de cameră, de muzică populară, apoi toate emisiunile pe care le-am redactat cu foarte mare plăcere și însuflețire. N-am cuvinte cu care aș putea descrie dispoziția ce m-a cuprins în timpul realizării emisiunilor dar și emoțiile în timp ce mă aflam pe scenă, în concert.

Orice nou început este greu, eu am avut două încercări, una în învățământ, cu elevii, cu colectivul de profesori, cu sătenii de la Stanišić și cea de a doua la Radio Novi Sad, unde am descoperit cu totul o altfel de muncă decât în învățământ. Radio Novi Sad mi s-a părut ceva nemaipomenit. Am fost convinsă că am intrat într-un spațiu, într-o lume atrăgătoare, ispititoare, foarte plăcută, prilej de a-mi satisface multe dintre dorințele mele. Și chiar așa a și fost.

Ce amintiri vă captează și astăzi atenția?

– Sinceră să fiu, în ultimul timp foarte des îmi amintesc de starea sufletească emotivă trăită pe scenele muzicale, în concertele la care am participat alături de orchestrele de muzică populară „Lira” din Torac, condusă de Vichentie Petrovici Bocăluț și cea a Radioteleviziunii Novi Sad, sub bagheta maestrului dirijor Lucian Ștefan Petrovici. Înregistrarea mirificelor balade la Radio Novi Sad a prezentat pentru mine o noutate, o invitație și o provocare în același timp. La Torac nu se prea cântă balade ci doine, romanțe, cântece de dragoste, așa că pentru interpretarea cât mai fidelă a acestor perle m-a ajutat colegul Niță Frățilă. La realizarea acestui proiect și-au dat concursul: redactorul muzical Niță Frățilă din ale cărui culegeri am imprimat, producătorul muzical Petru Popa, soliștii vocali Petru Șămanțu și eu, instrumentiștii, la vioară Traian Deheleanu Glumă, la țambal Mircea Ardeleanu și interpreții textului, Felicia Marina Munteanu și Teodor Groza Delacodru. Prezentarea acestor nestemate la „Matica srpska”, apoi în studioul „M” al Postului de Radio Novi Sad și la Cluj, au adus, au creat o deosebită senzație în sufletul meu și al celorlalți interpreți dar și al ascultătorilor, spectatorilor. Nu pot să nu amintesc și acea interacțiune ce s-a petrecut între mine și țambalul lui Mircea Ardeleanu care intonând primele acorduri ale tristei balade Arborii îmbrățișați m-a introdus în tema, în atmosfera dureroasă a piesei, ce a rezultat o interpretare tulburătoare.

În anul 1990 am înregistrat cu „uher-ul” în Sfântul lăcaș „Marele Mucenic Gheorghe” de la Toracul Mare, Liturghia de Paște, care apoi montată am transmis-o în programul în limba română al Postului de Radio Novi Sad. Vestea că pentru prima dată, după un timp mai lung, va fi transmisă Liturghia de Paște la Radio Novi Sad a fost anunțată prin intermediul radioului și al preoților care în urma Liturghiei de duminică au anunțat ca la ora 13.00 să asculte Radio Novi Sad, programul în limba română. Și doresc să subliniez ceva foarte interesant. Liturghiile de sărbători durează mai bine de două ore, iar pentru emisiune am avut la dispoziție numai o oră. Deci trebuiau selectate părțile principale din slujbă și completate cu un text însoțitor, corespunzător. Am reușit și aceasta pentru că atunci când am fost mică, participând în fiecare duminecă la oficierea slujbelor mi s-a înfiripat în cuget sonoritatea, spiritualitatea, duhovnicia aceea. A fost aceasta prima emisiune de muzică religioasă transmisă la Radio Novi Sad, nu numai pentru programul în limba română. Nu pot explica ce magie s-a petrecut. Participările mele la Slujbele sfinte au făcut să disting părțile principale ale serviciului divin creștin. Colegul Vasile Barbu mi-a spus că preotul Teodor Miclea care oficia slujba la biserica „Sfântul Gheorghe” de la Uzdin, l-a întrebat: – cine este doamna și de unde știe părțile importante ale Liturghiei? Mai târziu și nenumăratele transmisiuni în direct, la Radio Novi Sad programul în limba română, ale Liturghiilor de Paște și de Crăciun din lăcașurile sfinte din: Toracul Mic, Toracul Mare, Coștei, Straja, Satu Nou, Petrovasâla etc., le-am moderat cu plăcere. De fiecare dată legătura cu studioul de la Novi Sad s-a făcut cu jumătate de oră înainte să înceapă liturghia pentru ca moderatorul, adică eu (la unele transmisiuni au participat și ziaristele Ana Niculina Ursulescu și Aurelia Isac), să realizez convorbiri cu sătenii despre sărbătorile și obiceiurile în curs. Când am transmis Liturghia de Paște din lăcașul sfânt din Toracul Mare s-a întâmplat că eu, pur și simplu, am fost tentată să cânt „Cristos a înviat” cum se cântă la Torac. Și atunci am avut o trăire specială, o emoție de nedescris. Domnul Teodor Munteanu, redactor șef și responsabil al Programului în limba română, a estimat acest gest al meu ca foarte curajos, îndrăzneț și simpatic.

 

Cum vă petreceți astăzi timpul? Aveți regrete? De la această distanță de timp credeți că puteați ceva face altfel?

– Din anul 2005 când am trecut la pensie am continuat cu mare plăcere să merg împreună cu colega și prietena mea muzicologul, criticul muzical Marija Ana Adamov la valoroase și importante concerte și spectacole în țară și străinătate. Prezentarea acestor concerte, pe care le semnez, se publică în revista electronică „Vojvođanski novinar”a societății independente „Društvo novinara Vojvodine“, redactor Jelena Dopuđ, în revista de cultură și artă „Lumina” din Panciova, în revista de cultură europeană „Arte”, director Ionel Bota, România, în revista multilingvă „Novi Most”, în revista de artă și cultură „Logos”, director, regretatul Lucian Marina, actualmente redactoare Virginia Popovici, Novi Sad, apoi în prima revistă de muzică cultă „Muzika klasika”, redactor Aleksandra Paladin, Belgrad. Zilele trecute D-nul Ionel Bota, critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România m-a anunțat că sunt deținătoarea, Marelui premiu EUROPA și titlul de CAVALER AL ORDINULUI „EMINESCU.1868.ORAVIȚA al ediției XXVII a Festivalului internațional „Eminescu la Oravița”, oferit de Centrul Cultural și Complexul Muzeal „Teatrul vechi Mihai Eminescu”, la secțiunea Relații culturale internaționale. Fiind vorba de premii aș aminti încă unul. În anul 2018 mi-a fost decernată „Penița de aur”, pentru realizări excepționale în domeniul ziaristicii și contribuția la dezvoltarea și îmbunătățirea generală a acestei sfere de activitate, din partea organizației „Društvo novinara Vojvodine“ al cărui membru sunt.

Dar cea mai mare satisfacție în ultima etapă a vieții mele este rolul de bunică. Tresar de bucurie, de însuflețire când sunt în preajma mea nepoții mei dragi Ema, Nina, Zoé și Félix. Relația noastră este profundă și plină de afecțiune. Puritatea, gingășia, inocența iubiților mei nepoți, acelor ființe dragi mă copleșește, îmi oferă forță, vigoare și îmi intensifică viața de zi cu zi. Ei sunt o sursă de bucurie și împlinire, iar eu le ofer darurile iubirii și ale timpului, ale scurgerii succesive de momente pe care le-am trăit. Mă delectez și profit din plin de aptitudinile remarcabile, capacitățile lor deosebite de care dispun: Ema (12 ani) balet, desen, pian, Nina (11 ani) patinaj artistic, scrie poezii, pian, Zoé (8 ani) desen, flaut, Félix (4 ani) cântă cu vocea, arată înclinații spre fotbal. O adevărată bucurie, fericire, momente ce mă întregesc, satisfac și împlinesc. Pe de altă parte sunt foarte tristă și îndurerată că nu pot să împărtășesc aceste splendide experiențe sufletești cu Mircea, care ne-a părăsit prea de vreme.

Deseori mă cuprind, mă copleșesc păreri de rău la gândul că n-am înregistrat mai multe cântece pentru programul muzical al Postului de Radio Novi Sad, deși orientarea mea profesională au fost minunatele mele emisiuni muzicale pe care le-am redactat cu mare drag și entuziasm. Poate așa a fost să fie.

 

 

Teodora Smolean

foto: Ileana Ocolişan Baba