S-A DUS ”CORONA” ȘI CE A RĂSCOLIT, CE NE-A LĂSAT?
Sunt conștientă de faptul că nimic pe lumea aceasta nu e întâmplător și nu vom putea conștientiza motivul în momentele de agonie, ci abia mai târziu, atunci când lucrurile s-au liniștit. Deci, lumina ce ne deschide un drum, ce ne indică direcția pe care să o luăm, este de fapt, în majoritatea cazurilor în interiorul nostru, în noi. Concret, în ce privește pandemia coronavirusului, fiecare singur putea să aleagă modul prin care v-a trece cu bine această nenorocire ce ne-a năpădit Pământul. Nu întotdeauna este nevoie de un factor exterior, special, care să ne dea imbold, să ne întărească, să ne lumineze drumul. Deseori noi singuri putem face acest lucru și noi singuri putem fi propria noastră liniște.
Eu, din păcate, făcând parte din categoria de risc a cetățenilor, 65+, am fost nevoită să mă protejez cât mai bine și cât mai sigur. Ambele fiicele mele Mirela care este la Novi Sad (care m-a aprovizionat cu de toate) și Alina la Paris, m-au obligat să stau în casă și să nu mă întâlnesc cu nimeni, să contactez pe cei dragi doar prin rețelele de socializare. Sincer vorbind, internetul în zilele noastre și chiar acum pe timpul autoizolării, este o necesitate, este o bogăție. Vă închipuiți ce aș fi făcut eu singură în casă, atâta timp cât a durat pandemia de nu aș fi putut vedea scumpele mele nepoțele pe Ema, Nina și Zoé, apoi pe sora mea Anișoara, pe fiul ei Daniel, pe fiica acestuia Isabel, pe prietenele Doina, Lucia și Marija Ana, pe vecina Jelena să nu fiu avut viber-ul, messinger-ul, cu un cuvânt, internetul.
Mi-am propus ca în aceste luni de izolare (nici prin gând nu mi-a trecut că va dura chiar atât de mult timp) să mă organizez în așa fel ca timpul să-mi fie bine utilizat. Fiind singură, liniștită, odihnită am reușit să fac multe lucruri ce nu le-am putut până acum termina.
În această perioadă am redescoperit pasiunea mea de a sta ore în șir cu casca la urechi și a audia muzică bună. În calitate de redactoare muzicală la Radio Novi Sad am ascultat foarte multă și variată muzică pentru emisiunile muzicale pe care le-am redactat, pentru ilustrații, pentru piesele de teatru radiofonic etc. Am făcut gimnastică în ritm de muzică de dans, am făcut vocalize, exerciții vocale și nu în ultimul rând m-am gătit frumos pentru conversațiile cu cei dragi prin acele rețele foarte prețioase. Aceste întrevederi ale mele cu cei dragi în acele clipe de răstriște au avut o foarte mare importanță pentru noi toți. Este minunat simțământul să știi că ai în jurul tău suflete de bună-credință, bună-cuviință, bine-intenționate, încărcate cu dragoste curată, care te încurajează, susțin, ajută, iubesc… În timpul nefericitei pandemii am dorit cu orice preț să-mi mențin atât condiția psihică, intelectuală cât și cea fizică. Nu mă împăcam cu ideea de a pierde timpul degeaba. Fiecare zi am folosit-o constructiv, creativ, fiecare clipă am trăit-o din plin.
Toată experiența de autoizolare nu pot să spun că m-a schimbat în vreun fel oarecare, dar mi-au fost confirmate niște cugetări pe care le aveam întipărite în minte și anume despre importanța oamenilor speciali din viața mea, mi-am dat seama cât de norocoasă sunt că îi am lângă mine. Mi-am dat seama că în viață este foarte important să fi împăcat, în primul rând, cu tine însuți. Beneficiile pe care o viață trăită simplu le poate avea asupra noastră, sunt multiple. Să reușim să ne bucurăm de un apus sau un minunat răsărit de soare, de mirosul îmbătător al cafelei de dimineață, de vocea dulce a celor dragi măcar, sau chiar și prin viber, ești un om realizat, un om împlinit.
Deci, a fost aceasta o vacanță mai lungă și neplanificată. Totuși, autoizolarea, carantina schimbă puțin stilul de viață. Important este să nu lăsăm emoțiile să devină copleșitoare. Această perioadă trebuie depășită cu mintea sănătoasă. Timpul și răbdarea sunt două lucruri foarte importante în acest caz.
Deci arta de a trăi este: ”Să ai privirea celui ce a trecut prin multe și zâmbetul celui ce le-a depășit pe toate”.
Semnează Ileana Ocolișan Baba