ULTIMELE ŞAPTE CUVINTE ALE MÂNTUITORULUI EXPRIMATE PRIN MUZICĂ
Orchestra de cameră din Zrenjanin a organizat la 25 aprilie, curent, în “Joia Mare” a “Paştelui”, cea mai însemnată sărbătoare a creştinismului, un concert extraordinar, dorind în felul acesta să facă o legătură între sărbătorirea Paştelui catolic şi cel orthodox prin prezentarea a celebrelor lucrări, cu acelaşi titlu, mesaj şi conţinut, create într-un interval de timp de două secole, prima compusă în perioada clasicismului din peniţa compozitorului Joseph Haydn (1732-1809) compusă în anul 1786 şi cea de a doua în secolul XX, mai exact în anul 1982 de Sofia Gubaidulina (1931). Ambele creaţii, intitulate Ultimele şapte cuvinte ale Mântuitorului pe Cruce, descriu, fiecare în felul său, cele şapte stări de durere, de la suferinţă spre salvare.
Compoziţia lui Haydn, cu care a fost inaugurată această manifestare cu public, cuprinde şapte meditaţii muzicale pe tema ultimelor cuvinte rostite de Mântuitorul Isus Hristos pe Cruce, compusă iniţial de Haydn pentru orchestră, în 1787 fiind solicitată de o biserică spaniolă, pentru slujba din Vinerea Mare, zi de maximă importanţă în cadrul Săptămânii Patimilor, care se încheie cu Paştele, sărbătorit duminica de credincioşii ortodocşi şi greco-catolici. Ulterior, Haydn a transcris lucrarea, astfel luând naștere versiunea de oratoriu pentru solişti, cor şi orchestră de cameră prezentat în primă audiție în anul 1796. O astfel de creaţie a avut un mare succes în timpul vieţii lui Haydn şi a fost interpretată la Paris, Berlin şi Viena. Însuşi compozitorul, în prefaţa lucrării a scris că: „pereţii, geamurile şi coloanele bisericii în care s-a cântat, au fost acoperite cu o pânză neagră, doar un singur candelabru care atârna în centrul tavanului întrerupea solemn întunericul”. Haydn a descris această lucrare ca fiind: „muzică pur instrumentală, împărţită în şapte sonate, fiecare sonată urmând să dureze şapte sau opt minute, împreună cu o Introducere şi cu Cutremurul. Aceste sonate sunt compuse pe, şi sunt specifice ultimelor cuvinte pe care Mântuitorul le-a rostit pe Cruce… Fiecare sonată, sau mai degrabă, fiecare prelucrare a textului, este redatată în exclusivitate prin muzică instrumentală şi exprimă diferite dispoziţii în aşa fel încât creează o impresie atât de profundă, încât şi cel mai neexperimentat ascultător este impresionat”. Prima parte – largo este o melodie melancolică, grijulie, aidoma unei arii de operă. Cea de a doua meditaţie – grave cantabile aduce o muzică de undeva din alte sfere, izvorâtă dintr-o uşoară lumină şi o blândă strălucire, mişcarea grave se dezvoltă din pianissimo spre un ţipăt continuu, o imagine a unirii dureroase a mamei cu fiul ei. Cea de a patra meditaţie cutremurătoare, – largo aduce cu totul o altă sonoritate, parcă din ceruri, din alte dimensiuni de confuzie şi finalitate. Sonata numărul cinci – adagio o temă luminoasă, scena când mama vorbeşte. Următoarea – lento exprimă o senzaţie de uşurare, seninătate; ca sonata finală – largo să exprime o dispoziţie liniştită, o atmosferă aerisită, pătrunzătoare. Introducerea uşoară şi epilogul (Cutremurul), unica mişcare în tempo mai vioi din toată compoziţia, descrie sonor, prin muzică tulburătoare, imaginea cutremurului după moartea lui Isus.
Cele şapte meditaţii muzicale pe tema ultimelor cuvinte rostite de Mântuitorul Isus Hristos pe Cruce, redate de cele patru Evanghelii: „Părinte, iartă-le lor, că nu stiu ce fac“, „Adevăr îţi spun Ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai“, „Femeie, iată fiul tău; iată mama ta“, „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit”, „Mi-e sete“, „Săvârşitu-s-a” şi „Părinte, în mâinile Tale dau duhul Meu“.
Această, putem să o numim chiar o rugăciune sonoră, a fost „rostită“ cu evlavie şi mult sentimentalism de Orchestra de cameră din Zrenjanin, sub bagheta dirijorului Mikica Jevtić şi a prezentatorului Irvin Gazdag, care cu o voce catifelată de bas şi dicţie perfectă, a tălmăcit textul cu smerenie şi sentiment religios profund.
În partea a doua a Concertului de Paşte, Orchestra de cameră din Zrenjanin în colaborare cu violoncelistul Nemanja Stanković, cu acordeonistul Nikola Peković şi prezentatorul Irvin Gazdag au interpretat compoziţia Ultimele şapte cuvinte ale Mântuitorului pe Cruce pentru violoncel, acordeon, prezentator şi orchestră de cameră de Sofia Gubaidulina, care înfăţişează, de asemenea, stări de durere, de la suferinţă spre salvare. Sofia Gubaidulina s-a născut în Republica Tătară în 1931. Studiile muzicale le face la Moscova. Din anul 1992 se stabileşte în Germania, moment când uşile popularităţii i se deschid larg. Lucrările ei sunt interpretate la cele mai prestigioase festivaluri, chiar şi în cadrul Festivităţilor muzicale de la Novi Sad au fost prezente de trei ori. Pentru Gubaidulina muzica a fost dintotdeauna o evadare din atmosfera socio-politică a Rusiei sovietice. Din acest motiv ea a asociat muzica cu transcendența umană și spiritismul mistic, o dorință a sufletului omenirii, locul adevăratei ființe în spaţiu, căreia încearcă continuu să-i găsească locul în lucrările ei. Astfel, unele asociații religioase și mistice, abstracte, sunt concretizate în muzica compozitoarei Gubaidulina în diferite moduri. Gubaidulina este membră devotată a Bisericii Ortodoxe Ruse. Influența muzicii electronice și a tehnicilor de improvizație este exemplificată în combinația ei neobișnuită de elemente contrastante, instrumente noi și utilizarea instrumentelor tradiționale rusești în lucrările sale solistice și de cameră. Folosirea unor registre specifice pentru violoncel deschide noi posibilități pentru acest instrument, în timp ce utilizarea limitată a corului oferă, de asemenea, o atmosferă misterioasă compoziţiei. Lucrările ei foarte bogate în imaginaţie şi intelectualism, cu emotivitatea expresivă controlată, sunt interpretate de cei mai de seamă artişti muzicali care de fiecare dată descoperă noi sunete şi variate rezonanţe. Şi în lucrarea pe care am ascultat-o în cel mai mare templu catolic din Zrenjanin, Gubaidulina îşi urmează propria sa idee în ce priveşte efectul contemplativ al muzicii, exprimându-şi gândurile în primul rând prin titlu şi apoi prin conţinut, formă şi structură. Sunetul tulburător de o durată continuă a violoncelului, care se îmbină cu glissando interpretat de coarde, apăsarea, presarea clapelor vecine, respectiv sunetele acordeonului de asemenea încrucişate cu orchestra, mari posibilităţi de glissando pentru instrumentele cu arcuş de la unison până la combinaţii de mai multe octave şi revenire la unison, marchează metaforele instrumentale deja cunoscute, baza tematică a acestei compoziţii frapante. Experienţa emoţionantă religioasă a compozitoarei Gubaidulina, exprimată prin limbajul secolului XX, înclinată spre disonanţă, în mod miraculos răspunde titlului cu program, descrierea durerii şi patimii se descoperă prin cele şapte mişcări, apelând ascultătorii ca prin creşterea treptată a tensiunii să devină un privitor contemporan al răstignirii şi prin muzică să simtă unele din chinurile lui Hristos. Simbolurile specifice ale compoziţiei pe lângă numărul şapte sunt crucea şi răstignirea.
Acestea sunt cele șapte afirmații pe care le-a făcut Isus pe cruce (nu într-o ordine anume):
(1) Matei 27.46 ne spune că, pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare, spunând: „Eli, Eli, Lama Sabactani?” Adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Aici Isus Își exprima sentimentul de abandonare, întrucât Dumnezeu a pus păcatele lumii asupra Sa – și, de aceea, Dumnezeu a trebuit să „Își întoarcă fața” de la Isus. În timp ce Isus simțea acea povară a păcatului, totodată experimenta o separare de Dumnezeu, singura dată în toată veșnicia. Aceasta a fost, de asemenea, împlinirea afirmației profetice din Psalmul 22.1.
(2) „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” (Luca 23.34) Aceia care L-au răstignit pe Isus nu au fost conștienți de întreaga amploare a ceea ce fac, pentru că nu L-au recunoscut ca Mesia. Faptul că au ignorat adevărul divin nu a însemnat că au meritat iertare și rugăciunea lui Cristos rostită în timp ce era batjocorit este o expresie a compasiunii fără margini a harului divin.
(3) „Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.” (Luca 23.43) În această afirmație, Isus îl asigură pe unul dintre tâlharii de pe cruce că, atunci când va muri, va fi cu Isus în cer. Lucrul acesta a fost acordat pentru că, chiar în ceasul morții, tâlharul și-a exprimat credința în Isus, recunoscându-L drept cine este. (Luca 23.42)
(4) „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul.” (Luca 23.46) Aici, Isus de bunăvoie Își dă sufletul în mâinile Tatălui, indicând că urmează să moară și că Tatăl I-a acceptat jertfa. El „S-a adus pe Sine Însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu.” (Evrei 9.14)
(5) „Femeie, iată fiul tău!” și „Iată mama ta!” Când Isus a văzut-o pe mama Lui stând lângă cruce împreună cu apostolul Ioan, pe care-l iubea, a încredințat îngrijirea mamei Sale în mâinile lui Ioan. Și, din acel ceas, Ioan a luat-o în casa lui. (Ioan 19.26-27) În acest verset, Isus, Fiul care e mereu plin de compasiune, Se asigură că mama Lui pământească are parte de îngrijire după moartea Sa.
(6) „Mi-e sete.” (Ioan 19.28) Aici Isus împlinește profeția mesianică din Psalmul 69.21: „Ei îmi pun fiere în mâncare și, când mi-e sete, îmi dau să beau oțet.” Spunând că Îi este sete, i-a determinat pe Romani să-I dea oțet, o procedură obișnuită în timpul crucificării, împlinind prin aceasta profeția.
(7) „S-a isprăvit!” (Ioan 19.30) Ultimele cuvinte ale lui Isus au însemnat că suferința Lui se încheia și întreaga lucrare pe care I-a dat-o Tatăl să o facă, însemnând să propovăduiască Evanghelia, să înfăptuiască minuni și să obțină mântuire veșnică pentru poporul Lui, era terminată, realizată, îndeplinită. Datoria păcatului a fost plătită.
Publicul în număr respectabil prezent la concert a simţit cu siguranţă că acea sonoritate prezentată de interpreţi a fost pur şi simplu o adevărată şi profundă rugăciune în lăcaşul sfânt din centrul pitorescului oraş Zrenjanin.
Nemanja Stanković s-a născut la Kragujevac unde face cursuri de violoncel cu profesorul Boža Saramandić. Urmează studii cu apreciata solistă şi profesoară Sandra Belić la facultatea de arte muzicale din Belgrad, apoi cu Natalia Gutman la Conservatorul din Viena, cu Enrico Bronzi la Universitatea „Mozarteum“ din Salzburg, precum şi la Florenţa „Scuola di Musica di Fiesole“ cu Elisabeth Wilson. În martie 2015 îşi ia disertaţia de doctotrat, ca cel mai tânăr doctorand din Serbia. Din anul 2011 devine solist al Filarmonicii din Belgrad. A concertat cu apreciate orchestre de cameră, simfonice, cu mari dirijori contemporani. Este un tânăr muzician de succes. Dealtfel, în lucrarea compozitoarei Gubaidulina Ultimele şapte cuvinte ale Mântuitorului pe Cruce violoncelul lui Nemanja Stanković foarte plastic şi sugestiv evocă sonor crucea printr-o „încordare“ dură a strunei a patra. În finalul lucrării unicul sunet care se mai aude în surdină este al violoncelului, care aşteaptă cu pacienţă salvarea.
Nikola Peković (1991) și-a început educația muzicală la acordeon în clasa profesoarei Marija Vukićević la Kraljevo. A absolvit studiile academice și masteratul la Facultatea de Arte din Niš cu cele mai înalte note, în clasa profesorului Miljan Bjeletić. În ultimii zece ani a activat pe podiumul de concerte ca solist sau în combinaţii camerale din Serbia, Muntenegru, Slovacia, Italia, Germania, Ucraina, Franța, Portugalia, Bosnia și Herțegovina, Canada, China, Belgia Rusia etc. La finea anului 2014, Facultatea de Arte din Niš a publicat primul său CD cu interpretări solistice de muzică cultă, la acordeon. În colaborare cu sora lui, Bojana, duo guzlă – acordeon, au susţinut nenumărate concerte, fiind răsplătiţi cu aplauze frenetice la scenă deschisă. În Ultimele şapte cuvinte rostite de Mântuitorul pe Cruce de Sofia Gubaidulina acordeonul are o mare însemnătate descriind chiar respiraţia lui Isus, greoaie, care treptat, treptat se pierde urmând în final ţipătul morţii. Tânărul acordeonist a redat cu mult sentimentalism şi virtuozitate acele momente extraordinar de grele suferite de Hristos.
Dirijorul Mikica Jevtić (1977) s-a născut în localitatea Hörb am Neckar, Germania. A absolvit dirijatul la Academia Naţională de muzică din Kiev în clasa profesorului Alin Vlasenko şi acordeonul cu profesorul Pavel Fenimac. Între anii 2001-2003 este dirijor al Orchestrei simfonice şi a Teatrului orăşenesc din Dnipropetrovsk din Ucraina. A dirijat şi Orchestra de coarde a Şcolii de muzică din Kiev, apoi ansambluri de cameră şi simfonice din Spania, Polonia, Germania, Portugalia etc. A susţinut nenumărate concerte cu Orchestra Naţională Simfonică din Ucraina. Din anul 2011 devine dirijor permanent al Orchestrei Operei Teatrului Naţional Sârb din Novi Sad. Repertoriul dirijorului Mikica Jevtić este foarte bogat şi variat. Începând cu operele Eugen Onieghin, Traviata, Însurătoarea lui Figaro, Mireasa imperială, Nabucco, Rigoletto, apoi spectacolele de balet Spărgătorul de nuci, Lacul lebedelor, Don Quihote, până la proiecte interesante, ocazionale şi de mare valoare cum a fost şi acesta desfăşurat în faimosul lăcaş de rugăciune, Biserica rimocatolică din Zrenjanin, care sub mâna sigură a acestuia s-a desfăşurat foarte bine.
Aceste două lucrări mai rar puse în program, dar de o valoare artistică şi spirituală incontestabilă, cu atât mai mult au dobândit în însemnătate cu cât publicul a avut prilejul să fie încunoştinţat despre totalitatea elementelor care alcătuiesc aceste capodopere muzicale, cu cuvinte alese şi de specialitate de muzicoloaga Marija Adamov.
Intrarea la concert a fost liberă, însă cu donaţii din partea fiecărui spectator pentru deplasarea Corului tineretului Şcolii de muzică „Josif Marinković“ din Zrenjanin la o competiţie importantă din Italia.
Astfel de seri de delectare artistică, fie de muzică spirituală sau profană, melomanilor din Zrenjanin le prilejuieşte foarte des întemeietorul şi actualul director al Orchestrei de cameră din Zrenjanin, domnul Roman Bugar, care este şi directorul Orchestrei filarmonice din Novi Sad.
A fost o seară de delectare spirituală şi artistică de neuitat.
Ileana Ocolişan Baba