SIMTE  VIBRAŢIA,  TRĂIEŞTE  EMOŢIA

„Simte vibraţia, trăieşte emoţia” este un motto amuzant, sau dacă vreţi ideea principală referitor la muzică, o cugetare despre arta sunetelor. Poate această exprimare în scris este un îndemn public pentru fiecare dintre noi de a vizita spectacolele de operă şi sălile de concerte, pentru că, cred eu, acolo unde-i muzică de obicei, în acea ambianţă plăcută  ne simţim cel mai bine.

            Duminică 19 mai a.c. publicul prezent în faimoasa Sinagogă din Novi Sad a trăit emoţia momentului şi a simţit vibraţia miraculoasei muzici: Suita Pelléas şi Mélisande, opus 80 de Gabriel Fauré (1845-1924), apoi Concertul pentru două piane şi orchestră în re minor, opus 61 de Francis Poulenc (1899-1963) şi Simfonia a 7-a în La major, opus 92 de Ludwig van Beethoven (1770-1827). Acest concert extraordinar susţinut de Orchestra simfonică voivodineană, la pupitrul dirijoral Lavard Skou-Larsen – Austria, cu participarea pianiştilor Prisca Benoit – Franţa şi Mladen Čolić – Serbia/Franţa, a încheiat bogata stagiune 2018/2019 de evenimente muzicale organizate de Tineretul muzical din Novi Sad.

Gabriel Fauré a fost unul dintre cei mai influenți compozitori francezi, unind prin lucrările sale sfârșitul romantismului cu începutul erei moderne. Un romantic al muzicii franceze care a traversat prin biografia sa perioade atât de diferite ale vieții culturale a țării sale. Era copil pe când a răsunat Damnațiunea lui Faust de Hector Berlioz, iar în ultima parte a vieții sale a fost contemporan cu „explozia“ baletelor ruse pe scena pariziană, cu noutatea paginilor lui Stravinski etc. Intr-un peisaj stilistic atât de variat, Fauré și-a păstrat propriul profil expresiv, cu o anume amprentă franceză, ce amintește de profesorul său Camille Saint Saens, dar care se reflectă mai mult într-o ambianță poetică. Suita „Pelléas et Mélisande“ este o piesă simbolică despre iubirea interzisă. Lucrarea foarte populară, extrasă din muzica de scenă realizată pentru piesa de teatru a lui Maurice Maeterlinck, foarte repede a cucerit un loc de frunte pe afișele şi între preferințele melomanilor din întrega lume. Cele patru mişcări, Preludiu, Filatoarea (muncitoare calificată în filarea fibrelor), Siciliana şi Moartea tinerei Mélisande, au fost trecute de orchestră cu o perfecţiune interpretativă şi o acurateţe uimitoare. Preludiu-l se deschide cu intonarea câtorva acorduri interpretate de compartimentul de coarde alăturându-li-se subtil cel al suflătorilor. Cea de a doua mişcare Filatoarea este inaugurată de suflători cu o melodie lină, blândă, poate puţin cam tristă, evidenţiindu-se temporar flautul acompaniat în arpegii de corzi. Siciliana aduce o atmosferă melancolică, principalii purtători ai ariilor fiind flautul, harfa şi vioara. Succesiunea de sunete ornamentate plăcut ale viorii au fost interpretate în program de concertmaistrul Bojan Glušica cu multă precizie, acurateţe şi eleganţă. Ultima parte, Moartea tinerei Mélisande cu o încărcătură de emoţii şi o încordare sonoră, care ajungând la culme, treptat se linişteşte. Orchestra condusă cu multă sensibilitate şi precizie de Lavard Skou-Larsen a sunat uniform, curat fiecare membru al ei interpretând angajat partitura sa.

Lavard Skou Larsen Col

            Născut în Porto Alegre, Brazilia, Lavard Skou-Larsen mai întâi a primit lecții de vioară de la tatăl său Gunnar, apoi a făcut studii suplimentare cu profesorul Ernst Moravec din Viena. A fost admis la Academia de muzică și arte plastice, „Mozarteum“ din Salzburg, în vârstă de paisprezece ani, pentru a studia cu Prof. Dr. Helmut Zehetmair. În anul 1997 împreună cu pianistul Alexander Müllenbach au lansat primele înregistrări cu sonate pentru vioară şi pian de compozitorul brazilian, Camargo M. Guarnieris. Lavard Skou-Larsen a fost invitat să dirijeze Orchestre simfonice și Orchestre de cameră din Europa și America de Sud, inclusiv Orchestra de Cameră a Uniunii Europene, „Sinfonietta” din Amsterdam, Orchestra „Mozarteum” din Salzburg. Din anul 2004 este pe postul de dirijor al „Deutsche Kammerakademie Neuss am Rhein“. Lavard Skou-Larsen este deţinătorul multor premii atât în calitate de solist, dirijor cât și ca interpret de muzică de cameră, la competiţiile „Concertino di Praga“ și „Sergio Lorenzi“ din Trieste. A fost membru al Academiei Camerata sub numele de „Sandor Végh” din 1983-1986.

Cea de-a doua lucrare interpretată în program, Concertul pentru două piane şi orchestră în re minor, opus 61 de Francisc Poulenc, compoziţie de o virtuozitate aparte, am avut ocazia să o ascultăm în interpretarea pianiştilor Prisca Benoit – Franţa şi Mladen Čolić – Serbia / Franţa. Ei ne-au ajutat să pătrundem în lumea sonoră a compozitorului Francis Poulenc, membru al „Grupului celor 6”, constituit în anii `20 din care făceau parte, pe lângă alţii, Arthur Honegger şi Darius Milhaud.

Concertul pentru două piane şi orchestră în re minor, opus 61 de Francis Poulenc datat cu anul 1932 marchează sfârşitul perioadei timpurii de creaţie a compozitorului. A fost scris la solicitarea Prinţesei Edmond de Polignac, o cunoscută susţinătoare a artelor. Salonul parizian al acesteia era loc de întâlnire pentru artişti. Aci, Poulenc a interpretat acest concert alături de prietenul său Jacques Fevrier, lucrarea având un succes imediat.

            În mod inevitabil, lucrarea lui Poulenc a fost deseori comparată cu Concertul în Mi bemol major pentru două piane de Mozart, dar partea lentă prin simplitatea melodiei clasice, şi formula acompaniamentului a fost asemănată de unii critici cu partea a doua a Concertului nr.21 în Do major de Mozart. Într-o scrisoare către Igor Markevitch, Poulenc spunea: „Ai vrea să ştii ce partituri aveam pe pian în timp ce concepeam această lucrare? Concertele lui Mozart, Liszt, cel al lui Ravel şi Partita ta.“ În timp ce compunea Concertul pentru două piane, Poulenc îi scria muzicologului Belgian Collaer: „Vei vedea ce pas enorm reprezintă această lucrare, intru într-adevăr în perioada mea de glorie“. Este alcătuit din trei mişcări: Allegro ma non troppo, Larghetto şi Finale. Orchestraţia şi influenţele de jazz amintesc de Concertul în Sol major al lui Ravel.

Prisca Benoi

            Prisca Benoit este o pianistă de origine franceză cunoscută prin sunetul instrumentului ei intens și puternic și printr-o interpretare rafinată, cu o gamă de culori sonore largă. Combinația temperamentului ei sălbatic și a sensibilității rare demonstrează personalitatea sa carismatică, concepând o interpretare specială și unică. Talentul ei muzical a fost dezvăluit și susţinut de cunoscutul violoncelist francez, Pierre Fournier. După studiile preliminare la Conservatorul din Nisa, a intrat la Conservatorul Național de Muzică din Paris, sub îndrumarea profesorului Jacques Rouvier la pian şi Jean Mouillère la muzica de cameră. După absolvire în 1986, a continuat studiile la Universitatea din Indiana din Bloomington cu profesorul György Sebök. A urmat cursuri de măestrie cu: Aldo Ciccolini, Bruno Rigutto, Pascal Devoyon, Nikita Magaloff, Pierre Barbizet și alţii. Prisca Benoit a câștigat concursuri internaționale cum ar fi Alfred Cortot din Milano 1981, Dublin 1991 etc. Din acel moment a fost foarte solicitată fiindu-i deschise toate porţile şi oferite toate scenele muzicale. Partenerii săi de muzică de cameră sunt, printre alţii, Roland Daugareil, Philippe Muller, Jacques Rouvier și cel mai recent Mladen Čolić (partenerul său de viaţă). În plus față de un program plin de performanță, Prisca Benoit se bucură de o carieră academică strălucită, organizând cursuri la Conservatorul Național Superior din Paris ca profesor. Este invitată să ţină cursuri de măestrie la Academiile Internaționale de Muzică din Nisa, Biarritz, Sardaigne și din întreaga lume, din SUA în Coreea, Orientul Mijlociu și America de Sud. Prisca Benoit încontinu surprinde cu inovații pedagogice, noutăţi paramedicale în cursurile ei de pian. Din 2008, Prisca Benoit colaborează cu neurologul Dr. Kamal Chémali, cofondator al Institutului de Arte și Medicină al Clinicii din Cleveland. Angajamentul lor activ în cercetarea relației dintre muzică și medicină a dus la organizarea de simpozioane științifice pe tema „Muzica și creierul“. Prelegerile lectură despre concerte atrag atenția și interesul muzicienilor și oamenilor de știință din întreaga lume.

Mladen Čolić s-a născut la Novi Sad în 1982. A urmat Școala de muzică „Isidor Bajić“ din Novi Sad în clasa profesoarei Ivana Branovački. A fost student în clasa pregătitoare („Nulta godina“) la Academia de Arte a Universității din Novi Sad. A făcut studii cu profesori eminenți ca: Arbo Valdma, Rita Kinka, Yegor Chugayev, Svetlana Bogino, Vladimir Ogarkov. În martie 2004, a câștigat Premiul I, Premiul publicului și titlul de Laureat al celui de-al doilea Memorial pianistic „Isidor Bajić“ din Novi Sad. Acest succes i-a permis școlarizarea la Conservatorul Național de muzică și dans din Paris, în clasa prof. Jacques Rouvier și Prisca Benoit. Apoi își continuă specializarea la același conservator în clasa profesoarei Prisca Benoit. Studiile în Franța au fost susținute de guvernul francez și „Académie des beaux arts“ din Paris. Urmează cursuri de măiestrie în: Italia, Franța, Germania, Rusia și Austria, susținute de pedagogi celebri: Oksana Jablonskaja, Hiroko Nakamura, Konstantin Bogino, Dmitri Bashkirov, Bruno Riguto, Mihail Voskresenski şi alţii. Este deţinătorul multor premii câștigate la concursuri internaționale printre care: Premiul I la concursul „Sergej Rahmaninov“ din Novgorod – Rusia, Premiul II la concursul „V. Krajnev“ din Kharkov – Ucraina etc. Mladen susţine un număr mare de concerte solistice, de cameră şi cu diferite orchestre, precum și cu soliști din țările Europene și Asiatice. Concursul „Avant-scene“, câștigat de Mladen la sfârșitul anului 2008, îi aduce o serie de proiecte de concerte în toată Franța, precum și înregistrări pentru Radio France Musique. Un artist muzical talentat şi de succes de la noi din Novi Sad, Serbia.

            În partea a doua a programului am ascultat Simfonia nr. 7 în La Major, Op. 92 de Beethoven, interpretată în primă audiţie la 8 decembrie 1813, şi considerată drept exemplu al personalității exuberante a lui Beethoven și o dovadă în plus că, şi după apariția surzeniei, el a continuat să se întovărăşească cu arta sonoră. Această compoziţie este o ultimă afirmare a simfonismului clasic, este ultima simfonie beethoveniană cu introducere lentă de o durată mai lungă, ce aminteşte de tradiţia uverturii şi a simfoniilor lui Haydn.

Beethoven și-a început Simfonia nr. 7 în vara anului 1811 în orașul balnear Bohemia, terminând-o câteva luni mai târziu. El însuşi a condus orchestra la premiera acestei simfonii, dealtfel una dintre cele mai optimiste lucrări ale compozitorului.

Pe măsură ce începe, prima mișcare, Poco sostenuto, poate părea că nu este deloc dansantă, deoarece linia melodică principală (dulce) este întreruptă brusc, cu acorduri repetate şi puternice. În schimb, cea de-a doua mișcare, Allegretto, oferă un excelent exemplu de contrapunct, deoarece combină două melodii distincte, dar ritmic identice. Este un marș funebru, cu excepția numelui. În cea de a treia mișcare, Presto, Beethoven alternează între două melodii agile, cea de-a doua mai elegantă decât prima, dar ambele folosind modelul metric triplu de 6/8 întâlnit în multe dansuri de la țară. Allegro con brio, finalul se deschide cu un motiv de patru note cu care Beethoven inaugurează, celebra lui Simfonie nr. 5. Dirijorul Lavard Skou Larsen şi Orchestra simfonică voivodineană au realizat o interpretare muzicală splendidă, fascinantă, sclipitoare și foarte emoționantă a Simfoniei a 7-a de Beethoven, concentrată pe articulațiile ritmice, iar rezultatul este cu adevărat la cel mai înalt nivel.

            În felul acesta, Orchestra simfonică voivodineană cu această prezentare, a întregit stagiunea oficială de concerte 2019/2019, de altfel foarte bogată şi completată cu angajamente suplimentare, participând la manifestări importante de stat cu caracter jubiliar. O stagiune împlinită, un ciclu de concerte bogat şi bine realizat.

Ileana Ocolişan Baba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *