O SEARĂ DE PROFUNDĂ DELECTARE SPIRITUALĂ
Marţi 9 aprilie curent, (2019), la Teatrul Naţional Sârb din Novi Sad a fost inaugurată ediţia a 39-a, a NOMUS-ului, Festivităţilor muzicale de la Novi Sad. Preşedintele adunării oraşului Novi Sad, Zdravko Jelušić, a spus printre altele în cuvântarea sa de deschidere, că: „NOMUS-ul pe lângă faptul că este o sărbătoare pentru melomani, este şi o manifestare, care glorifică pe plan mondial numele oraşului şi fără doar şi poate că are un enorm merit că oraşul nostru Novi Sad, în anul 2021, v-a purta titlul de „capitală culturală europeană“.
În spectacolul festiv al sărbătorii muzicale de la Novi Sad, publicul prezent a avut prilejul să se delecteze urmărind versiunea de concert a operei neterminate Sardanapalo de Franz Liszt (1811-1887) în interpretarea Orchestrei şi a Corului feminin al Operei Teatrului Naţional Sârb din Novi Sad. Alături de acest ansamblu şi-au dat concursul soliştii: soprana Anush Hovhannisyan din Armenia, tenorul Hector Lopez Mendóza din Mexic şi basul Vazgen Gazaryan din Germania. La pupitrul dirijoral s-a aflat maestrul Geanluca Marcianó, artist muzical din Italia, actualmente şeful dirijor al Orchestrei Teatrului Naţional Sârb din Novi Sad şi directorul artistic al Festivalului „Al Bustan“ din Beirut.
Sardanapalo este o operă neterminată de Franz Liszt, bazată pe versurile lui Lord Byron. Mai puţin este cunoscut faptul că Liszt a fost un mare susţinător şi promotor al creaţiei lui Wagner de operă şi că şi el, Liszt şi-a încercat iscusinţa ca autor de creaţii muzical-scenice. În ambiţia de a-şi menţine statusul de mare compozitor european, în anul 1849 a decis să compună o operă în stil italian, lucrând la ea, cu unele întreruperi, aproape 7 ani, continuitatea muncii a pierdut-o pregătind operele Tannhàuser şi Lohrengrin pe care le-a dirijat la Weimar în anul 1852. Opera Sardanapalo a fost acoperită de un voal de tăcere, uitare timp de aproape 170 de ani, până în momentul când un grup de studenţi de la Universitatea din Cambridge îndrumat de profesorul David Trippett au descoperit-o şi descifrat-o şi au reuşit să realizeze o orchestraţie corespunzătoare. Mulţumită reconstrucţiei cu succes a scrierilor lui Liszt, în martie 2017 această partitură a văzut lumina zilei – un stil muzical foarte încordat al compozitorului, cu ecouri sonore din creaţia lui Bellini şi Meyerbeer şi cu reflecţii de influenţă din lucrările lui Wagner, lucrare foarte importantă nu doar din aspect muzicologic şi istoric ci şi ca proiect interpretativ, masiv şi de o valoare artistică incontestabilă. Cele 111 pagini de partituri, păstrate ale acestui unic „amestec“ de „pastişă“ italienească, noutăţi armonice din Evul mediu şi muzica originală a autorului constituie întroducerea şi actul întâi complet, scenă şi aria de soprană, scenă şi duet soprană şi tenor şi finalul cu terţetul pentru soprană, tenor şi bas-bariton. O poveste rotunjită despre controversatul rege Asurbanipal (în mitologia antică de mai târziu cunoscut ca Sardanapalo) al Asiriei, mare războinic şi cuceritorul Egiptului, fondator al primelor biblioteci sistematizate în celebra lui capitală Niniva în vechiul Orient mijlociu şi de Byron prezentat ca decadent, personaj apatic, înclinat spre hedonism, cu o slăbiciune faţă de vin, concubine, petreceri, un domnitor îmblânzit. Până la urmă a fost ars de viu împreună cu Mira, dragostea lui, moment ce l-a încurajat şi pe Liszt să spună prietenului său „că finalul operei sale o să aprindă publicul“.
Tânăra solistă Anush Hovhannisyan dispune de o voce puternică, somptuoasă, elegantă şi o ţinută de scenă perfectă. După ce şi-a luat licenţa la Conservatorul de Stat din Erevan şi Academia regală din Scoţia devine stipendista fondaţiei „Georg Solti“ şi deţinătoarea premiului „Haidee Saretski“. A realizat nenumărate înregistrări şi s-a prezentat cu mare succes pe diferite scene mondiale de operă.
Hector Lopez Mendóza pe lângă studiile de canto cu renumitul cântăreţ Francisco Araiza a urmat studii de violoncel, saxofon şi dirijat. A cântat pe scenele din Mexic, SUA, Spania, Italia sub bagheta marilor dirijori, Placido Domingo (în ultimul timp dirijează şi mai puţin cântă), Cristian Mandeal, Enrique Padron, Alfred Silipin şi alţii. Este deţinătorul multor premii în Mexic şi în afara graniţelor ţării. Dispune de voce plăcută şi dicţie perfectă.
Vazgen Gazaryan şi-a început cariera în stagiunea 2004/2005 cu rolul Don Basilio din opera Bărbierul din Sevilia de Rossini cu foarte mare succes. În anul 2017 a debutat şi pe scena operei Metropoliten din Newi York cu rolul lui Oroveso din opera Norma de Bellini. Este oaspete pe mai toate scenele de operă mondiale, prezentându-se cu mare succes. Cântă din suflet, curat din punct de vedere intonativ şi cu mare siguranţă.
Deci, pezentarea în concert, cu succes a operei Sardanapalo în interpretarea soliştilor oaspeţi, a Orchestrei şi a Corului (instruit cu pricepere de Vesna Kesić Krsmanović) a acestui enorm şi apreciat ansamblu artistic al Teatrului Naţional Sârb din Novi Sad a fost coordonată cu măestrie şi pricepere de dirijorul Geanluca Marcianó. A fost de-adreptul o adevărată delectare artistică şi unic prilej de a asculta această capodoperă de Liszt.
Şi cea de a doua zi a Festivităţilor muzicale de la Novi Sad a oferit publicului o seară excepţională cu muzică „supraomenească” putem spune cu convingere. Concertul a decurs aidoma unei rugăciuni, muzica pe care am ascultat-o a fost atât de înălţătoare, frumoasă şi liniştitoare cu degajare, gândurile noastre îndreptându-le spre universul libertăţii spirituale. Este vorba despre compoziţiile: profundele meditaţii Ultimele şapte cuvinte ale Mântuitorului rostite pe Cruce opus 51 de Josepf Haydn şi Cvartetul de coarde numărul 15, opus 144, versiune pentru orchestră de cameră, în interpretarea violonistului de renume mondial Gidon Kremer şi a Orchestrei de cameră „Kremerata Baltica”. De fapt, cele două lucrări au fost interpretate printr-o împletitură alternativă ale mişcărilor din cele două piese, fără pauză – o dramaturgie sonoră concepută de însăşi maestrul Gidon Kremer, completată cu gânduri spirituale, înţelepte transformate în cuvinte la momentul dat interpretate cu multă evlavie şi voce liniştitoare de violonistul Kremer şi în acelaşi timp proiectate pe două panouri mari şi luminate.
Ştiţi care au fost ultimele cuvinte rostite de Hristos pe cruce ?
Plecând de la citate din Scripturi ca „Tată, iartă-i, că nu ştiu ce fac”sau „Tată, în mâinile Tale îmi încredinţez Spiritul”, Haydn, un geniu al perfecţiunii în muzica clasică, a compus această lucrare, fiind comandată pentru Vinerea Mare de către un preot al Catedralei din Cadiz (Spania). Adică o compoziţie alcătuită din Şapte sonate cu o „Introducere” şi la sfârşit un „Cutremur” în versiunea originală pentru orchestră, după care urmează în 1787 o transcriere pentru cvartet de coarde şi o reducţie pentru pian, iar în 1796 o versiune în formă de oratoriu, pentru cor şi orchestră, pe textul unui canonic din Passau.
Cuvinte dureroase, rostite de Fiul lui Dumnezeu care îşi jertfeşte în mod sângeros viaţa pentru mântuirea omului; cuvinte intime şi îndurerate pe care Haydn le transformă în muzică, până acolo încât a voit să fie scrise sub partea primei viori, pentru ca executanţii să poată trăi mai intens notele pe care le cântau. Note care nu se încheie cu moartea, dar care continuă ca un vârtej spre un final luminos, prefigurare a victoriei lui Hristos asupra morţii, Învierea.
Nu întâmplător Haydn începe „Cutremurul” în do minor şi îl încheie în tonalitate majoră, remarcând astfel legătura strânsă cu textul evanghelic. Învingând moartea, Hristos a înfrânt definitiv întunericul: muzica reuşeşte să perceapă în mod deplin transcendenţa acestui mister, înaintând în mod lent, în mod dureros, spre lumină.
Prin forţa cuvintelor, nespuse şi totuşi auzite, contemplă misterul inefabil al iubirii şi-l traduce în note. Pentru că pătimirea şi moartea lui Hristos nu sunt altceva decât un act de iubire.
Din iubire, „Cel mai frumos dintre fiii omului“ devine „Cel care nu are înfăţişare nici frumuseţe“. Iubire, simfonie de lumină. Iubire, muzică ce trezeşte din toropeala nopţii. Iubire, armonie între cer şi pământ. Iubire, cântare a întregii creaţii
O introducere, Adagio e maestoso, şi o concluzie, Presto e con tutta forza – cutremurul care a zguduit Calvarul, conform relatării din Evanghelia lui Matei – încadrează cele şapte cuvinte: Pater, dimitte illis, quia nesciunt quid faciunt, Hodie mecum eris in Paradiso, Mulier, ecce filius tuus, Deus meus, Deus meus, utquid derelinquisti me?, Sitio, Consummatum est, In manus tuas, Domine, commendo spiritum meum.
Cu deosebită plăcere am ascultat cele şapte profunde meditaţii muzicale pe tema Ultimelor cuvinte rostite de Mântuitorul Iisus Hristos pe Cruce, redate de cele patru Evanghelii: Luca (3), Ioan (3), Marcu şi Matei(1).
I.Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac – largo
II.Adevăr îţi spun Ţie, astăzi vei fi cu Mine în Rai – grave cantabile
III.Femeie, iată fiul tău; iată mama ta – grave
- Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit – largo
V….Mi-e sete – adagio
VI.Săvârşitu-s-a – lento
VII.Părinte, în mâinile Tale dau duhul Meu – largo
Cvartetul de coarde nr. 15 în mi bemol major, opus 144, Shostakovich l-a compus la începutul anului 1974 şi în acelaşi an a fost interpretat în primă audiţie de cvartetul „Таnjejev“. Pe atunci compozitorul a fost foarte bolnav, însă a mers la concertul care s-a desfăşurat în Sala mică a Filarmonicii din Leningrad, primind şi ultimile admiraţii şi exprimări de respect ale publicului încântat. Această lucrare care se poate considera un fel de „muzică de adio” pentru Shostakovich, se desfăşoară prin şase mişcări legate între ele în care autorul accentuează, parcă, ultimul salut aceasta se simte în special în ultima mişcare Epilogue – Adagio în care foarte bine se desluşeşte un marş funebru care pe undeva se aseamănă cu cel al lui Beethoven din simfonia nr. 3, Eroica.
Concertul susţinut de artiştii muzicali Gidon Kremer şi „Kremerata Baltica” a reprezentat o premieră la NOMUS, îmbinarea fericită şi foarte potrivită a sonatelor spirituale ale muzicii cu program de Haydn şi muzica lui Schostakovich pe care Kremer le-a găsit foarte asemănătoare.
O muzică instrumentală care a vorbit, care întotdeauna v-a avea puterea să umple de sonoritate divină o „scenografie pregătită pentru orice catedrală, sau pentru orice lăcaş sfânt”.