Krilov şi Gekić
Muzica este o artă ce înnobilează sufletul acelor ce o ascultă. NOMUS-ul, Festivităţile muzicale de la Novi Sad ediţia 2019, seară de seară a oferit melomanilor prilej de delectare. Violonistul Sergej Krylov şi Orchestra de cameră din Lituania s-au prezentat cu un program minunat: Serenada pentru coarde în Do major, opus 48 de Pyotr Ilich Tchaikovsky (1840-1893), cu Romanţa andaluziană opus 22, şi Fantezia Carmen pentru vioară şi orchestră, opus 25 de Pablo de Sarasate (1844-1908), precum şi cu Introducere, şi Rondo capriccioso în La minor, opus 28 de Camille Saint-Saëns (1835-1921).
Tchaikovsky era considerat un om neobişnuit, măcinat de conflicte interioare şi îndelungi căderi în melancolie, dar capabil de a compune o muzică plină de graţie şi frumuseţe. În nici o altă compoziţie a sa nu este mai vizibil acest contrast precum în Serenada pentru coarde, scrisă în anul 1880. Viaţa sa personală părea a fi însă un adevărat coşmar. Pentru a închide gurile celor care îl acuzau de homosexualitate s-a căsătorit cu o tânără admiratoare a sa, Antonina Milyukova. Starea psihicului său s-a înrăutăţit, astfel încât nu mai putea suporta viaţa de familie şi permanenta atenţie pe care soţia sa i-o acorda în mod exagerat. Nu este de mirare faptul că mariajul său nu a durat mai mult de trei luni. În ciuda acestor probleme, în timpul scurtei sale căsnicii, Tchaikovsky a început să compună o mică şi delicată piesă, pe care a intitulat-o Serenada pentru coarde.
Faimosul violonist Serghei Krylov, în rolul dublu al solistului și dirijorului, a condus cu stăruinţă Orchestra de Cameră din Lituania în realizarea acestui program variat. Krylov, considerat ca unul dintre cele mai mari talente ale generației sale, se prezintă de obicei în cele mai principale săli de concerte europene și colaborează cu orchestre precum Staatkappelle din Dresda, Filarmonica din Sankt Petersburg, Filarmonica Regală și, în Italia, cu orchestrele Scala și Santa Cecilia. Activitatea sa include turnee internaționale și înregistrări pentru EMI. Krylov se dedică de asemenea, muzicii de cameră, având două roluri, al dirijorului și al solistului la vioară, după cum arată și colaborarea sa de câţiva ani cu Orchestra lituaniană, una dintre cele mai apreciate, la ora actuală în Europa. Introducerea și Rondò Capriccioso pentru vioară și orchestră de Saint-Saëns dezvăluie un scor scris pentru a exploata abilitățile viorii, lăsând urme ale acelui „suflet sulfuros“, care de la Paganini era caracteristica acestui instrument. Trăsăturile folclorice spaniole care se simt în lucrare ne conduc către sfârșitul serii, dedicate Fanteziei Carmen, opus 25, în care compozitorul Sarasate revine la opera lui Bizet extrem de populară, pentru a obține o creaţie sonoră cu minunate combinații de noi sunete.
Celebrul violonist şi compozitor spaniol, Pablo de Sarasate, care a scris pagini excelente şi complexe pentru instrumentul său, deja de la vârsta de 16 ani, în urma debutului de la Paris, a reuşit să încânte publicul larg pe scenele mondiale. Romanţa andaluziană pentru vioară şi orchestră de cameră este o rapsodie relaxată, alcătuită din mai multe mişcări, este prima din cele două bucăţi, publicată ca opus 22, cu toate că după titlul lucrării ar trebui să conţină teme cu elemente din folclorul Spaniei de Sud, nu sunt luate de acolo, dar totuşi temele lucrării elegante, rafinate, sofisticate au un răsunet profund folcloric.
Sergei Krylov interpretează muzică de o intensitate sporită, de un lirism puternic și de o frumuseţe rară a liniilor melodice şi a tonalității, calități care au asigurat locul acestuia printre cei mai renumiți interpreți de astăzi. Violonistul născut în Rusia se dăruiește virtuozității trup şi suflet care dintr-o respirație dezvăluie înțelegerea expresivă a operelor din repertoriul său extrem de vast şi oferă un „tur solo de forță“ echivalent cu saltul triplu al unui atlet.
O altă seară minunată a fost şi aceea în care s-au prezentat Orchestra simfonică şi Corul Academiei de arte din Novi Sad, Corul mixt voivodinean şi apreciatul pianist Kemal Gekić, sub bagheta lui Andrej Bursać, cu următoarele lucrări: Guernica , concert pentru pian şi orchestră de Frederick Kaufman (1936), interpretat în premieră în Serbia, Variaţiuni pe o temă de Haydn, opus 56a de Johannes Brahms (1833-1897) şi Fantezie pentru pian, cor şi orchestră în do minor opus 80 de Ludwig van Beethoven (1770-1827).
În anul 2011, Fredrick Kaufman a terminat concertul pentru pian şi orchestră Guernica, comandat de Kemal Gekić şi în anul 2013 a fost interpretat în primă audiţie şi înregistrat de acelaşi Kemal Gekić cu Orchestra Simfonică Națională cehă, în faimoasa Sală de Concerte „Smetana“ din Praga.
Fredrick Kaufman este un binecunoscut compozitor american cu peste o sută treizeci de compoziții publicate, şi interpretate în întreaga lume de orchestre precum Filarmonica din Varșovia, Filarmonica din Israel, Orchestra de Cameră din Moscova, Orchestra Simfonică din Moscova, Orchestra Radio din Cehia şi multe altele. A deținut funcția de „Composer-in-Residence“ la „FIU“- (Universitatea Internaţionala Florida, din Miami) a fost directorul fondator al Școlii de muzică a „FIU“ timp de zece ani și a înființat Festivalul internațional de muzică pentru „FIU“. În prezent, еstе profesor emerit în compania „FIU“.
Potrivit relatării lui Kaufman, concertul este alcătuit din trei mișcări şi poartă titlul dar și starea de spirit şi inspiraţia după pictura antibelică „Guernica” din 1937 a lui Pablo Picasso, care servește drept dovadă a ororilor războiului. A fost pictată ca o reacție imediată a bombardamentelor naziste în orașul baschian Guernica, în timpul Războiului civil spaniol (26 aprilie 1937). Kaufman însuși e convins de devastarea războiului asupra spiritului uman, ferm şi foarte supărat îşi exprimă împotrivirea sa când este vorba de războiului din Orientul Mijlociu. A mai scris câteva lucrări orchestrale anti-război, cum ar fi: Dance of Death Lachrymose, Concertul pentru violoncel și orchestră de coarde şi altele. Kaufman deseori afirmă următoarele: „Mă simt foarte puternic că în această conjuncție sălbatică, de nelinişti între popoare, în lume, pot cu ajutorul compozițiilor anti-război, care nu doar că descriu ororile războiului, ci strigă în gura mare că se cere pace, iubire, un trai liniştit şi o viață în siguranţă”. Prima parte a lucrării, printr-o complexă partitură, din punct de vedere tehnic şi interpretativ, descrie distrugerea, restriştea, dominanţa intensivă şi continuă pe care o tratează pianul opunându-i-se coardele cu ritmuri şi armonii aspre, ca apoi să-şi îndrepte cursul muzical spre un final foarte puternic. În partea a doua corzile intonează o melodie blândă exprimând o revendicare, o jale pentru cei dispăruţi, o linie melodică cu influenţe sonore spaniole şi a Europei de răsărit. Partea a treia o melodie spaniolă cu un ritm de jazz duce spre un final surprinzător de furtunos ca apoi să se slăvească învierea, reîntoarcerea la viaţă şi naşterea. Kaufman a păstrat schema clasică a concertului care reprezintă una dintre cele mai importante picturi sonore din istorie. Concertul lui Kaufman este o piesă muzicală convingătoare, emoționantă și plină de viaţă. Este o „piece de résistance”, o „piesă de rezistenţă”.
Pianistul Kemal Gekic ne-a impresionat, ca de fiecare dată, cu muzicalitatea interpretării, prin ţinuta de scenă şi artistică ce îl clasifică printre cei mai importanți pianişti contemporani.
A urmat Variaţiuni pe o temă de Haydn, opus 56a de Johannes Brahms, compusă în original pentru două piane şi abia apoi a fost orchestrată.
Chiar dacă un mare număr de „complimente muzicale” i-au fost adresate lui Haydn încă în timpul vieţii – capetele de serie fiind considerate cele şase cvartete mozartiene şi sonatele pentru pian op.2 de Beethoven – cel mai consistent şi arătos omagiu adus părintelui clasicismului vienez este acela al lui Johannes Brahms. Neîntrecut maestru al variaţiunii, Brahms alege la imboldul biografului lui Haydn, Carl Ferdinand Pohl, tema unui divertisment pentru opt suflători şi inspirat de armoniile şi rezonanţele ei extraordinare, crează în 1873 o lucrare imaginativă, plină de fantezie. Această compoziţie a fost şi va fi o adevărată revelaţie spirituală.
Despre prima audiţie a Fanteziei pentru pian, cor şi orchestră, op. 80 de Ludwig van Beethoven, considerat un geniu nemuritor al muziii universale, avem câteva informaţii datorate lui Ignaz Xaver von Seyfried, dirijor şi critic la Allgemeine Musikalische Zeitung, teoretician, compozitor, personalitate importantă a Vienei, la începutul secolului al XIX-lea. El a fost prezent la concertul din 22 decembrie şi a consemnat, mai mult pentru mica istorie, un scurt incident apărut în timpul execuţiei lucrării. Pentru că uitase să opereze în ştimele de orchestră eliminarea repetării unui mic fragment la care renunţase, s-a produs evident un decalaj flagrant, rezolvat cu rapiditate. Beethoven şi-a cerut scuze instrumentiştilor, dar asistenţa (critica şi publicul) nu l-a prea iertat pentru această întrucâtva nevinovată încurcătură. Fantezia op. 80 a trăit şi trăieşte, fiind întotdeauna primită cu căldură de către public. Ea şi-a găsit, în lunga ei existenţă, pianişti de renume, începând cu compozitorul care a prezentat-o, după cum am văzut, publicului la prima ei audiţie.
Scrisă sub imboldul improvizaţiei, al darului extraordinar, care l-a făcut pe Ludwig van Beethoven să fie aclamat deopotrivă ca pianist virtuoz şi compozitor, şi înzestrată cu un sens al culminaţiei ieşit din comun, Fantezia pentru pian, cor şi orchestră, op.80 este una dintre partiturile centrale ale programului Festivităţilor muzicale de la Novi Sad. Corul, care a avut un rol mic dar important în lucrare, postat în cele două balcoane de ambele părţi ale binei a sunat îngereşte de acolo de sus alături de Orchestra simfonică voivodineană alcătuită din tineri şi înzestraţi instrumentişti care cu râvnă şi angajat şi-au dat aportul la reuşita pe deplin a concertului condus cu îndemânare de dirijorul Andrej Bursać, în lăcaşul sfânt „Sinagoga”.
Ileana Okolisan Baba