Călin Hanţiu, pedagogul de balet, coregraful şi regizorul noului spectacol de balet Fata rău păzită, La fille mal gardée

DANSATORII  SUNT  PENTRU  MINE  –  TOTUL

Spectacolul comic de balet La fille mal gardée, Fata rău păzită după muzica compozitorului francez Ferdinand Hérold, pe libretul lui Jean Dauberval şi în aranjamentele muzicale semnate de John Lanchbery, după douăzeci şi trei de ani, va figura din nou, în repertoriul Baletulului Teatrului naţional sârb din Novi Sad. De la premiera baletului Fata rău păzită interpretat la Bordeaux, în anul 1789, şi până astăzi, au trecut 230 de ani şi acest spectacol tot mai persistă, tot mai este prezent pe scenele lumii.

La Teatrul naţional sârb din Novi Sad prima reprezentaţie cu acest spectacol, cu un succes triumfător, a avut loc la 20 aprilie 1973 în coregrafia şi regia lui Iko Otrin. Datorită succesului mare de care a avut parte, a urmat încă o premieră, în aceeaşi coregrafie şi regie, a lui Iko Otrin la 13 mai 1986, reluată fiind la 22 februarie 1991 şi interpretată până în stagiunea 1995/1996.

Cu prilejul pregătirilor pentru revenirea la spectacolul Fata rău păzită, am stat de vorbă cu pedagogul, coregraful şi regizorul Călin Hanţiu, oaspete din România, care, pentru cea de a doua oară, colaborează cu baletul Teatrului naţional sârb din Novi Sad. În cursul stagiunii 2016/2017 a fost angajat ca pedagog pentru instrucţia, membrilor ansamblului, la repetiţiile pentru spectacolele din repertoriul curent ale baletului. Cu o experienţă internaţională de patruzeci de ani pe scenele de balet din Constanţa, Cluj, Dresden, Italia, Călin Hanţiu, pune acum în scenă Fata rău păzită la Novi Sad. Instituind la repetiţii, o atmosferă de muncă plăcută cu membrii ansamblului, Călin Hanţiu a subliniat, că se bucură mult de colaborarea la aceast spectacol în cadrul Baletului Teatrului naţional sârb din Novi Sad.

-Aţi absolvit în anul 1976 la Liceul Octavian Stroia din Cluj, o pepinieră de dansatori şi pedagogi talentaţi?

-În cursul şcolarizării, profesorii ne-au învăţat, nu doar să recunoaştem propriile potenţiale, ci să le şi îmbunătăţim şi limita puterilor şi posibilităţilor noastre în permanenţă să o depăşim. Am învăţat multe de la Oleg Danovski, pedagogul şi directorul Teatrului din Constanţa, pe care eu, îl consider un mare artist. În Germania, după părerea mea, a fost coregraful Konstantin Rusu, coregrafa Ut Mitroiter, am mai colaborat cu Inga Berg – Peters eleva faimosului Tom Shiling, un coregraf remarcabil şi extrem de apreciat. Am colaborat la Hamburg cu John Neumeier, nume de referinţă în lumea artei dansului, precum şi cu John Krenkoff din Stuttgart, Jíři Kylian de la Teatrul de balet olandez, bineînţeles şi Boris Eifman, elev de şcoală rusească. Am urmărit coregrafiile lor, am învăţat multe din ele, însă, eu totuşi, mi-am creat stilul meu propriu.

-Dintre cele peste douăzeci de coregrafii, în stil clasic şi neoclasic, puse de D-voatră în scenele teatrelor din Constanţa, Bucureşti, Braşov, China, Germania, în ultimii douăzeci de ani, cu care dintre ele Vă mândriţi?

-Sunt foarte deschis în ce priveşte diversele expresii de dans, astfel că am realizat coregrafii de balet clasice şi neoclasice, coregrafii pentru programe de televiziune, programe show, concursuri de dans modern etc. Prin anii optzeci, pentru prima dată, la Dresden, am văzut teatru de dans, o redare specifică a ideilor de dans ce m-a impresionat, în special exprimarea şi însemnătatea ei pentru o astfel de artă teatrală. În sfera coregrafiei, expresivitatea se bucură de combinaţii atrăgătoare ce permite şi coregrafului şi dansatorului să-şi descopere cunoştinţele şi talentul. Expresia mea coregrafică, în fond, constă în modificarea spectacolului în aşa fel ca publicul să-l înţeleagă cât mai bine, învăţătură luată de la Danovski şi Neumeier. Viziunea mea coregrafică aş putea să o compar cu creaţiile lui Neumeier, cu aşa-numita, coregrafie albă, ceea ce înseamnă să accesez coregrafic în aşa fel ca spectacolul să fie uşor de înţeles de public şi bineînţeles, mişcările dansatorilor să fie cât mai semnificative. In prima coregrafie pe care am realizat-o la Constanţa în anul 1994, Rapsodia albastră pe muzică de George Gershwin, am demonstrat ideea despre libertate în gândire şi creaţie, prin relaţiile tinerilor şi adulţilor în care tinerii reprezintă speranţa în viitor.

-În baza muncii D-voastră de patruzeci de ani cu dansatori profesionişti din Europa şi Asia, ne puteţi spune ce este caracteristic pentru Ansamblul de balet al Teatrului naţional sârb din Novi Sad, în raport cu celelalte?

-Pentru mine, presupun că şi pentru fiecare coregraf, dansatorii sunt totul. Fără ei nu există spectacol, nu există coregrafie. În urmă cu câţiva ani, situaţia a fost de aşa natură, că au fost mulţi dansatori şi puţini coregrafi, în schimb, astăzi, avem mulţi coregrafi şi puţini dansatori. Faptul că sunt puţini dansatori merge în sprijinul acestora să fie foarte apreciaţi şi căutaţi, însă priceperea interpretării unui rol depinde de caracterul fiecăruia în parte, dacă pot ajuta coregraful sau sunt dansatori care nu-l pot ajuta. În cei 35 de ani de carieră de balerin m-am prezentat pe diferite scene, cu peste 5oo de roluri solistice şi cu o astfel de iscusinţă, cred că sunt în poziţia să înţeleg tinerii dansatori şi aceasta îmi facilitează munca cu ei. Cândva, am urmărit repetiţiile la Opera regală din Londra şi la Teatrul Bolşoi, unde se cerea de la dansatori atâta perfecţiune tehnică în execuţia mişcării încât emotivitatea a rămas pe planul doi, exprimând-o în joc, cu foarte mare greutate. În arta dansului trebuie să se utilizeze corpul în întregime, indiferent că dansatorul este, sau nu, în formă bună, el trebuie să exerseze şi să danseze.

Apreciata coregrafă Liana Iancu din România, care ani în şir a colaborat cu Ansamblul de balet al Teatrului naţional sârb din Novi Sad, mi-a recomandat baletul din Novi Sad, astfel că prima dată am venit în anul 2016 ca pedagog de balet, iar acum continuăm şi aprofundăm buna colaborare cu spectacolul Fata rău păzită . În cariera mea de coregraf, pentru prima dată pun în scenă acest spectacol şi sunt onorat că o fac la Baletul din Novi Sad. Pentru mine, acest fapt este o trăire aparte. Ansamblul de balet din Novi Sad este deschis pentru colaborare, semn că dispune de un potenţial de dansatori buni şi că bagajul meu de cunoştinţe acumulate până acum îi ajută la aprofundarea rolurilor, la tehnica de interpretare, la expresivitate în general. Acesta este felul meu de gândire şi funcţionare – crearea unei bune atmosfere de lucru.

-Ce mijloace, resurse dramatice vor fi la baza intensificării pastoralei, comicului şi a farmecului Fetei rău păzite?

-Fata rău păzită este un balet clasic, mişcarea e clasică precum şi exprimarea rolurilor de caracter. Povestea rămâne aceeiaşi: bogata proprietăreasă, văduva Simone, pe care tradiţional, o interpretează un dansator, bărbat în saboţi, în zadar încearcă să împiedice amorul dintre frumoasa sa fiică Liza şi tânărul sărăcuţ Colen. Spectacolul actual Fata rău păzită, o să fie altfel decât aceeia care a fost interpretată aici, până la jumătatea anilor nouăzeci, şi nu numai aici, ci şi în altă parte, unde a fost pusă în scenă în mod tradiţional, în Germania sau Rusia. N-o să utilizez multă pantomimă ce dealtfel, în Londra este obişnuit pentru acest spectacol. Doresc să realizez mai mult dans pentru mama Simone şi pentru rolul tatălui, să-i fac mai impunători, prezentabili pentru că îi postez altfel. În ce priveşte regia, utilizez schimbul de lumini pentru a sublinia atmosfera pastorală, comicul şi acţiunea pe scenă. În finalul primului act avem celebra scenă cu furtună şi ploaie despre care am discutat mult cu cei responsabili de la Balet şi cei de la Tehnică şi încă examinăm toate posibilităţile în speranţa să realizăm multe din ideile propuse.

-Cum formaţi personajele Liza, Mama Simone, Colen…?

-Doresc să prezint toate personajele ca fiind libere, deoarece tinerilor Liza, Colen şi Alen, nu le place presiunea pe care o fac Simone sau Tomas insistând la ascultare, disciplină. Liza, nu-i fata rău păzită , titlul de mai demult al acestui spectacol de balet, dar nici Colen nu este numai un băiat sărac. Ei doresc ca singuri şi în libertate să-şi formeze lumea lor, însă în împrejurarea şi condiţiile pe care le impune Revoluţia franceză. În spectacol încerc să surprind unele momente desfăşurate în fundal, ca să pun în evidenţă modul de trai al cetăţenilor acelei perioade de timp. De aceea, Lizei şi lui Colen le dau alte trăsături şi stări, după viziunea mea regizorală. Mama Simone are un caracter puternic, personalitate dominantă, dânsa este acea care necesită disciplină şi aceasta se vede atunci când negociază măritişul fiicei sale cu tatăl lui Alen. În final vreau să-i prezint pe Mama Simone şi tatăl Tomas cum se transformă în persoane cu priviri mai largi, pentru că tinerii îndrăgostiţi au influenţat direct asupra lor şi au contribuit la schimbarea acestora. Ca părinţi, ei în final, acceptă noua viziune a tinerilor, îşi înţeleg copii, şi devin mai flexibili în ce priveşte mediul şi schimbările în general. Acest spectacol îl consider ca o lucrare plină de viaţă, aidoma unei ode libertăţii, viziunii liberei alegeri.

-Cum vedeţi spectacolul clasic de balet, astăzi, în mediul modern?

-Cel mai important este ca publicul să fie cu voi. Chiar şi atunci când avem la dispoziţie un spectacol bun, calitativ, şi o coregrafie uşoară pe înţelesul tuturor, teatrul, întotdeauna se găseşte în faţa unei mari provocări – cum să atragă publicul. Concurenţi mari îi sunt televiziunea, internetul cu multiplele posibilităţi ale lui, inovaţiile tehnologice. De aceea cred că în repertoriul teatrelor trebuie incluse astfel de titluri uşoare, care în acelaşi timp păstrează şi cinstesc istoria artei dansului şi potenţează plăcuta atmosferă ce o crează dansatorul şi spectatorul. Aşa ceva, doar teatrul poate oferi.

Distribuţia rolurilor

Premiera baletului Fata rău păzită este anunţat pe data de 23 februarie 2019. În spectacolul de premieră îşi vor da concursul: Ana Đurić (Liza), Samuel Bishop (Mama Simone), Milan Ivan (Colen), Davide Gruosso (Tomas), Igor Tauber (Alen), Aleksandar Bečvardi (Cocoşul). Dirijor Aleksandar Kojić, scenografia este semnată de Saša Senković, costumele sunt create de Mirjana Stojanović-Maurić. Participă soliştii şi Ansamblul de balet, precum şi Orchestra Operei teatrului naţional sârb din Novi Sad.

Convorbire realizată de – Irina Ilić Kiš             Traducere de – Ileana Ocolişan Baba

izvor: Dnevnik