BEMUS – 2021, FESTIVITĂȚILE MUZICALE DE LA BELGRAD, LA CEA DE A 53-a EDIȚIE
Ediția a 53-a a BEMUS-ului, Festivităților muzicale de la Belgrad, s-a desfășurat între 1 și 13 noiembrie curent, în plină infestare cu virusul Covid 19, în plină pandemie, epidemia ce a cuprins tot Pământul, însă cu măsurile restrictive prevăzute. Pentru concertul de deschidere a fost prevăzută participarea pianistei Katja Buniatishvili care tot din cauza nenorocitului de virus nu s-a putut deplasa la Belgrad. Aflându-se în țară, acasă, violonistul Nemanja Radulović a acceptat să se prezinte alături de Filarmonica Belgrădeană cu Concertul pentru vioară și orchestră nr 2, în sol minor, opus 63 de Serghei Prokofiev (1891-1953). Oaspete dirijor al serii a fost Marco Parisotto. Concertul a fost inaugurat cu uvertură la opera ”Ruslan și Ludmila” de Michail Glinka (1804-1857) iar în partea a doua a programului am ascultat Simfonia nr. 1, în re minor, opus 13 de Serghei Rahmaninov (1873-1943), lucrări muzicale de referință, cunoscute și îndrăgite de melomani.
Și ediția de anul acesta a BEMUS-ului a fost deschisă ca de obicei, în mod solemn, în sunet măreț de fanfară (dealtfel fiecare concert a fost inaugurat cu acest sunetde fanfară).
Frecvent interpretată în debutul programelor simfonice, uvertură la opera „Ruslan și Ludmila” de Michail Glinka este fără îndoială o lucrare ideală pentru „lansarea” unui concert. Scurtă, sclipitoare, de un dinamism irezistibil, partitura este la fel ca majoritatea paginilor introductive ale secolului al XIX-lea, un rezumat al acţiunii operei, în cazul de faţă al unui spectacol magic, plin de elemente eroice şi fantastice, inspirat din poemul omonim al lui Puşkin. Membri Filarmonicii Belgrădene, conduși de mâna sigură a dirijorului Marco Parisotto, au trecut partitura uverturii cu ușurință, corectitudine și mare însuflețire.
Violonistul Nemanja Radulović, în general, folosește puterea muzicii pentru a apropia oamenii cu energia și sinceritatea ei unică, virtuozitatea incitantă, expresivitatea profundă și spectacolele aventuroase.
Născut la Niš, Nemanja Radulović a studiat la Facultatea de Arte Muzicale din Belgrad, la Școala Superioară de Muzică și Teatru din Saarbrücken, la Academia Staufer din Cremona cu Salvatore Acard și la Conservatorul din Paris cu Patrice Fontanarosa. Este câștigătorul mai multor competiții internaționale precum: „Jozef Joakim” la Hanovra, „Georges Enescu” la București, „Stradivari” la Cremona etc. Concertul pentru vioară și orchestră numărul 2, în sol minor, opus 63 a fost interpretat cu mult entuziasm și eleganță artistică.
Serghei Prokofiev spunea despre acest concert al său: „Numărul locurilor în care am scris Concertul numărul 2 arată viața de nomad pe care o duceam atunci în turnee. Prima temă a părții I a fost scrisă la Paris, prima temă a părții a II-a la Voronej, orchestrația a fost finalizată în Baku, iar prima audiție a avut loc la Madrid”. Lucrarea, o comandă din partea unui grup de admiratori ai violonistului francez Robert Soetens, a fost interpretată pentru prima dată pe 1 decembrie 1935 și a fost ultimul opus scris înainte de întoarcerea compozitorului în Rusia. Avea 44 de ani când a decis, după mulți ani în vest (plecase după Revoluția din 1917), să revină la Moscova împreună cu familia.
Melodica Concertului nr.2 pentru vioară face referire la „noua simplitate” despre care vorbea compozitorul. El susținea că este necesară o tehnică simplă și clară, dar nu banală: „Simplitatea nu trebuie să fie una de modă veche. Trebuie să fie o nouă simplitate”, scria Prokofiev.
Concertul nr. 2 este format din cele trei mișcări tradiționale repede – lent – repede și se remarcă prin lirismul temelor. Paleta ritmică specifică lui Prokofiev și disonanțele strategic plasate creează un contrast interesant cu atmosfera lirică predominantă. Lucrarea s-a bucurat de succes, iar faima ei s-a păstrat de-a lungul timpului. Acea reputație a lucrării a păstrat-o și solistul serii. Stilul de interpretare al lui Radulović latura de strictă specialitate a artei muzicale, apare aidoma unui joc de copil care în permanență cercetează ceva, interpretul utilizând nenumăratele provocări tehnice folosite de Paganini. Colaborarea cu dirijorul Marco Parisotto și cu membri orchestrei a fost intensă, într-un ritm viu de o concentrare uimitoare asupra lucrării. Violonistul Nemanja Radulović s-a prezentat cu un ton atractiv, cu o frazare a liniei melodice expresivă și cu o intonație perfectă.
Publicul încântat de mărinimoasa și excelenta prestanță a virtuosului violonist a reacționat furtunos cu aplauze frenetice și ovații la scenă deschisă obligându-l să mai cânte și să-i încânte cu câteva piese pentru vioară solo, de mare viertuozitate de Paganini ce a făcut-o cu mare plăcere…
Oaspetele serii, dirijorul Marco Parisotto s-a născut la Montreal. Este de origine italiană, și unul dintre cei mai cunoscuți dirijori canadieni de pe scena mondială. Invitat al orchestrelor din întreaga lume, cu standarde înalte de performanță, Parisotto fascinează publicul cu muzica sa pasionată. A primit laude din partea criticilor și a publicului pentru interpretările sale deosebite. Este reprezentat excepțional și ca dirijor de operă. Parisotto este câștigătorul a mai multor competiții internaționale majore. Dânsul a dovedit constatarea că pregătirea și autoritatea dirijorului influențează într-un grad înalt nivelul de interpretare al unei orchestre. Astfel că ne permitem să spunem că ne-am delectat și în partea doua a concertului ascultând Simfonia lui Rahmaninov care a fost excelent executată de Filarmonica Belgrădeană, o orchestră fără nici un reproș. O lucrare puțin iubită de compozitorul ei de numai 22 de ani la vremea creației, eșecul premierei acesteia a făcut ca ea să fie abandonată de autor, pierdută aproape definitiv în timpul revoluției bolșevice, când Rahmaninov a părăsit Rusia. Abia în 1945, când compozitorul era mort deja (el a fost afectat tot restul vieții de înfrângerea acestei simfonii) a avut loc o a doua premieră, după ce partiturile instrumentale separate fuseseră găsite cu un an înainte și compoziția originală reconstituită. Simfonia este foarte unitară, astfel încât Parisotto a făcut pauze aproape neobservate între cele patru părți, conducând o orchestră care părea construită pentru această compoziție. Toate cele patru părți au fost executate cu precizie și aplomb de către o orchestră exemplară, Filarmonica Belgrădeană.
Rachmaninov a scris această simfonie în adolescență și se vede. Este plin de exuberanță tinerească, este plin de viață, cu urcușuri și coborâșuri, dulce și amar, aventură, înfrângere și victorie. Pe scurt, viziunea lui asupra a ceea ce de obicei aduce viața.
Fondată în 1923, Filarmonica Belgrădeană este astăzi poziționată ca cea mai bună orchestră din regiune și un ansamblu care reprezintă reîmprospătarea pe scena concertelor internaționale. Potrivit presei internaționale, Filarmonica Belgrădeană este o orchestră sârbă de admirație de respect (Financial Times), una dintre cele mai importante orchestre din Europa, o orchestră de perspectivă (Washington Post) și un ansamblu care poartă cu el tezaurul și mândria artei sunetelor (New York Times). Filarmonica Belgrădeană a atras multe nume celebre ale muzicii clasice, dintre aceștia, se remarcă prietenia de decenii cu dirijorul Zubin Mehta, care susține regulat concerte de caritate cu această orchestră.
Fundația Zubin Mehta cu partenerii săi strategici contribuie, de asemenea, în mod semnificativ la calitatea activității orchestrei.
Gabriel Feltz a fost numit dirijor-șef al Filarmonicii Belgrădene încă din stagiunea 2017/18, iar Daniel Rajskin a fost numit șef -dirijor invitat.
Filarmonica din Belgrad inițiază, implementează și sprijină acțiuni de importanță majoră pentru îmbunătățirea și apropierea maselor largi artei sunetelor.
Un concert reușit necesită multă organizare pentru ca publicul să fie mulțumit și totodată artiștii să se simtă și ei bine. Așa a fost și la serata muzicală despre care vorbim. Artiștii au prezentat publicului meloman din Belgrad un recital complex de muzică, relaxant și cu mare profesionism. A fost o seară desăvârșită de delectare artistică.
Semnează Ileana Ocolișan Baba