ANSAMBLUL „OPEREI DIN SAINT PETERSBURG” PE SCENELE TEATRULUI NAȚIONAL DIN BELGRAD ȘI “MADLENIANUM” DIN ZEMUN
În cadrul celei de-a 150-a aniversări a Teatrului Național din Belgrad și a 20-a a Teatrului “Madlenianum” din Zemun, pe scenele acestor instituţii prestigioase din Serbia s-a prezentat ansamblul “Operei din Saint Petersburg”, unul dintre cele mai de seamă și mai apreciate teatre muzicale din Rusia şi nu numai. Teatrul de Stat de Muzică de Cameră „Opera din Saint-Petersburg” a fost înfiinţat de regizorul Yuri Alexandrov în anul 1987. Dealtfel micul (redus ca număr al membrilor ansamblului), dar în acelaşi timp şi cel mai luxos teatru de operă din Saint Petersburg a fost fondat ca laborator de artă teatrală și în scurt timp a câștigat reputația de „teatru de operă care prosperă“ interpretând lucrări clasice magnifice și practicând cu mult curaj unele performanțe actuale, contemporane îndrăznețe. Trupa teatrului merită să fie menționată în mod special pentru că este alcătuită din cei mai talentați tineri solişti ruși. Acum, acest teatru confortabil cu un interior strălucitor este unul dintre cele mai importante locuri culturale din oraș. Un bilet pentru opera din Saint Petersburg este întotdeauna un dar remarcabil și un semn de bun gust. Clădirea teatrului, unde se află Opera din Saint Petersburg, a fost cândva conacul baronului von Dervis. Este una dintre cele mai minunate clădiri, al cărui interior este păstrat intact. Sala de teatru și scena de cameră au fost proiectate special pentru evenimente muzicale deosebite. Repertoriul de astăzi al acestei instituţii cuprinde un șir de performanțe muzicale senine, de la un gen ușor de operetă la drame muzicale mai grele. Șeful Operei din Saint-Petersburg, Yuri Alexandrov, a reușit a-l populariza chiar și printre publicul mai greu de satisfăcut. În fiecare an, spectacolele semnate de Y. Alexandrov, Artist al Poporului din Rusia, sunt încununate cu merite deosebite şi premii prestigioase, cum ar fi „Masca de Aur” și „Sofitul de Aur”.
Pe data de 8 mai a. c. am avut prilejul să urmărim primul spectacol cu opera Pescuitorii de perle de Georges Bizet (1838-1875), la Opera Teatrului Naţional din Belgrad în interpretarea soliştilor, corului şi a orchestrei Teatrului de Stat de Muzică de Cameră „Opera din Saint-Petersburg“. Creaţia lirică Pescuitorii de perle a fost interpretată în premieră în anul 1863 la Teatrul Liric din Paris, Bizet având această şansă de a scrie o operă în trei acte, datorită faptului că se număra printre laureaţii prestigiosului Premiu al Romei. Libretul scris de Eugène Cormon şi de Michel Carré urmăreşte o poveste ce are loc în Ceylonul antic (spaţiu pe care îl cunoaştem astăzi drept Sri Lanka).
| Lucrarea operei Pescuitorii de perle de Georges Bizet se desfăşoară în antichitate, cum am spus, pe malurile insulei Ceylon, în împărăţia subacvatică, în junglă, peşteri, chiar şi în cer descris cu reflecţii cu schimbări şi interesante jocuri de lumină. Scenografia semnată de Vyacheslav Okunev a fost de neînchipuit deasemenea şi concepţia costumelor a fost excepţională, incomparabilă. Deci, Zurga este ales şeful pescuitorilor de perle. După o îndelungată absenţă, Nadir se reîntoarce la tribul său pe care, cu ani în urmă, îl părăsise din cauza dragostei pentru frumoasa Leila pe care însă o iubea şi bunul său prieten Zurga. Cei doi tineri se regăsesc cu bucurie, reînnodând legământul de prietenie. În persoana necunoscutei preotese ce înalţă rugi şi cântece menite înduplecării zeilor să ocrotească viaţa plină de primejdii a pescuitorilor de perle, Zurga şi Nadir o recunosc pe Leila, renunţând la ea din cauza jurământului de castitate rostit în faţa altarului pentru a îndupleca apele oceanului. Tânăra nu-şi poate înăbuşi puternicul sentiment de dragoste pentru Nadir. Surprinsă de către preotul Nurabad, Leila ştia că acesta va cere pedeapsa cu moartea pentru sacrilegiul înfăptuit de Nadir şi de ea. Dar, datorită unui colier, Zurga recunoaşte în Leila pe copila care, de mult, îi salvase viaţa. Cu preţul propriei sale vieţi, Zurga va salva, la rândul lui, dragostea Leilei şi a lui Nadir. Despre interpretarea soliştilor vocali avem numai cuvinte de laudă. Aleksej Pašijev (Zurga) este nu numai un bariton valoros, ci şi un actor convingător, soprana Evgenija Kravchenko (Leila) a fost şi ea o prezenţă foarte plăcută, cu voce luminoasă şi strălucitoare, tenorul Vladislav Mazankin (Nadir) dispune de un timbru cald şi plăcut, însă celebra arie Je crois entendre encore s-a dovedit a fi şi pentru el prea înaltă însă, totuşi a reuşit să o interpreteze corect, în vreme ce partitura lui Nourabad a fost interpretată de basul Anton Morozov, cu un timbru profund, foarte bogat în momentele armonioase. În pofida faptului că soliştii nu sunt de origine franceză, pronunţia textului şi dicţia au fost foarte precise şi elegante. Corul, sau grupul de paisprezece membri a sunat parcă erau cel puţin în număr dublu. Atât soliştii cât şi coriştii au fost în permanentă mişcare, la un moment dat chiar practicau şi unele acrobaţii. Ceva de necrezut pentru că este foarte greu să cânţi şi în acelaşi timp să dansezi sau chiar să faci mişcări mai subite. Persoana care a ţinut frâul şi a coordonat acest neobişnuit spectacol, să nu se întâmple nici un decalaj între interpreţi (solişti, cor şi orchestră) a fost dirijorul Maksim Valjkov sub a cărui conducere s-au desfăşurat ambele spectacole. |
Yuriy Aleksandrov, directorul artistic, regizorul spectacolelor şi întemeietorul acestei instituţii în cadrul programului matinal al RTS a explicat printre altele că „ оpera Pescuitorii de perle se poate considera un fel de basm pentru adulți, un cocktail specific între exoticul Est-ului şi generozitatea și rafinamentul francezilor şi destinată în primul rând unui public cu tendinţe de megalomani“.
În ce priveşte spectacolul Pescuitorii de perle, o fantezie de operă în două acte, de fapt, nu este cel mai important conţinutul ci şi partea melodică care a devenit atât de cunoscută încât este citată în prelucrări instrumentale în diferite filme, chiar şi de interpreţi de muzică rock. Cea mai cunoscută arie a lui Nadir Je crois entendre encore în interpretarea lui David Gilmour, sau mai rarul duet pentru tenor şi bariton Au fond du temple saint nu de mult a fost celebrat de Roberto Alagna şi Bryn Terfel. Spectacolul a încântat publicul nu numai cu performanțele extraordinare ale rolurilor principale şi ale corului, ci și prin jocul de lumini, decorațiuni frumoase și costume neobişnuite.
La data de 10 mai a. c. am vizionat o altă capodoperă muzicală, Faust de Charles Gounod în aceeiaşi interpretare a ansamblului Teatrului de Stat de Muzică de Cameră „Opera din Saint-Petersburg” de această dată pe scena Operei Teatrului „Madlenianum“ din Zemun.
Regizorul Yuri Aleksandrov, vorbind despre opera „Faust” prezentată de trupa din Saint Petersburg, spune că: este înterpretată într-un stil modern, în care cea mai importantă parte a piesei, sensul în care sunt luate în considerare problemele veșnice ale filozofiei existenței, se referă la chemarea omului, opoziția iadului și a paradisului și reacția la evenimentele de astăzi din lume. Spectacolul de operă Faust prezintă viața și moartea, înălțarea și căderea, Dumnezeu și diavolul. Aceste categorii universale au urmărit omenirea încă de la existența ei. Astăzi ne-am împăcat cu faptul că pentru cineva viața poate fi iadul iar moartea – eliberarea de suferință.
Acţiunea operei Faust se petrece în Germania Evului Mediu. Doctorul Faust este un învățat în vârstă, care este obosit de viață și se gândește la terminarea tuturor evenimentelor vieţii sale. Dintr-o dată, Mephistophélès, însuși Diavolul, apare înaintea lui. El face un pact cu Faust, căruia îi garantează tinerețea veșnică în schimbul sufletului său. Fascinat de o imagine a Margueritei pe care diavolul o înfăptuieşte pentru a-1 convinge, Faust se duce să o seducă. Ea opune puțină rezistență la darurile sale somptuoase și la căile romantice. Méphistophélès, Diavolul, desigur, nu reușește să-l urmeze și să-şi anticipeze fiecare dorință. Seduşi și abandonați de Faust, Marguerite ucide copilul născut din uniunea lor. Întemniţată pentru infracțiunea ei, își dă viața pentru a-și salva sufletul și reușește, în ciuda eforturilor Diavolului de a o face ca pe Faust – creatura sa.
Muzica din opera Faust este o veritabilă comoară. Melodiile delicioase încântă fiecare scenă, făcând această serie de tablouri colorate un festival de „hituri” – „Song Jewel”, „Corul Soldierului”, etc. Nu este surprinzător faptul că Faust a garantat reputația lui Charles Gounod și alături de opera Carmen, devine una dintre cele mai cunoscute opere franceze din lume. De asemenea, această lucrare se caracterizează printr-o muzică expresivă, plină de mângâieri melodioase în dueturile lui Faust și Marguerite, de vibrație și culoare în scenele mulțimii. În ceea ce privește Méphistophélès, el este un vrăjitor mare și cinic, care stabilește regulile unui joc la început prietenos, care degenerează într-o saga infernală. Legenda lui Faust, apărută în Evul Mediu, este germană prin atmosferă și spirit. Ea tratează tema păcătosului care, pentru un scop pământean, face un pact cu diavolul. De la prima scriere devenită celebră pe acest subiect, eroul este un încurcă-lume vulgar. Temperamentul sentimental al compozitorului Charles Gounod a luat din capodopera lui Goethe subiectul, dar i-a imprimat caracteristici noi, îndepărtându-se astfel de semnificația poemului german. Persoanjele compozitorului simt mai mult decât gândesc, sunt personificări ale sentimentelor, nu ale ideilor sau aspirațiilor. Faust este un sărman bătrân, chinuit de dorința de a obține dragostea. El recurge la pactul cu diavolul pentru a se bucura din nou, prin tinerețe, de plăcere. Pe de altă parte, Faust nu este nici măcar protagonistul principal, ci doar o cauză a desfășurării dramei, a cărei eroină este Marguerite. Libretiștii, Jules Barbier și Michel Carré au înțeles să adune toate sau aproape toate scenele poemului lui Goethe care se referă la iubirea Margueritei într-o sinteză. La aceste scene, ei au adăugat un personaj nou, cu caracter liric, Siebel. Prin opera „Faust”, Charles Gounod reușește să impună și un nou gen de operă, practicat mai ales în Franța, numit „Grand opera”. El înglobează în spectacol și un divertisment, fragment de balet instituit în operă, „Noaptea Valpurgiei”, devenit un pretext pentru sinteza tematică a unei fantastice călătorii în lumea tenebrelor, a iluziilor și simbolurilor. Includerea tabloului coregrafic nu a făcut decât să sporească faima acestei opere, deoarece adaugă un plus de spectaculozitate și înlesnește, totodată, accesul publicului la o problematică ermetică în viziunea lui Goethe.
Personajele din opera Faust de Charles Gounod sunt: Faust, un doctor învățat – tenorul Sergey Aleshchenko, Méphistophélès, Satana, Diavolul – basul Juriji Boshchov, Marguerite – soprana Tatijana Kaljchenko, Valentine, un soldat, fratele Margueritei – baritonul Vladimir Celebrovski, Siebel, un tânăr din sat, îndrăgostit de Marguerite – mezzo-soprana Larisa Pominova, Wagner, un student – baritonul Anton Morozov, Martha Schwerlein, vecina Margueritei – mezzo-soprana Natalija Vorobjova, studenți, soldați, săteni, îngeri, demoni, Cleopatra, Laïs, Helen din Troia și alții. Deci, în personajul lui Faust l-am ascultat pe tenorul Sergey Aleshchenko, poate mai puţin evidenţiat în spectacol, decât Méphistophélès şi Marguerite. Tenorul Sergey Aleshchenko prin felul cum a cântat şi culoarea vocii a introdus în spectacol ceva din calităţile specifice italieneşti ce în unele arii este subliniat de însuşi compozitorul. Vocea energică de bas a lui Boshchov (Méphistophélès) ne-a reamintit de marii câtăreţi ruşi cu acelaşi volum vocal, care pe lângă rolul lui Boris Godunov ni-l putem imagina şi în rolurile Don Giovanni şi Alfio. Soprana Tatijana Kaljchenko are culoarea vocii deschise cu o coloratură puternică şi foarte bine postată în ce priveşte tehnica de interpretare. În mod special dorim să evidenţiem rolurile Siebel, nevinovatul şi neîntinatul tânăr îndrăgostit de Marguerite, rol interpretat de mezzosoprana Larisa Pominova, apoi personajul Valentin, fratele Margueritei interpretat de baritonul Vladimir Celebrovski. Siebel din punct de vedere muzical este semnificaţia lumii pastorale şi arhaice, solista Pominova dovedindu-se o interpretă deosebită a ariilor lirice şi idilice. Vocea de bariton dramatic a lui Celebrovski (Valentin) a fost cel mai bine accentuată în scena morţii.
Muzica lui Gounod este deosebit de inspirată, Serenada lui Méphistophélès, aria lui Valentin, corul soldaților și aria lui Faust din actul al-II lea, devenind pagini de referință pentru genul liric francez. Opera a avut, încă de la prima reprezentație, succes la public, fiind preluată de toate teatrele de operă importante din Europa și apoi, din întreaga lume. Rolurile principale – Faust, Méphistophélès, Margareta și Valentin – sunt deosebit de complexe, reprezentând adevărate pietre de încercare pentru soliștii de operă.
Adevărata putere a vocilor îngrijite, delicateţea mişcărilor continue şi coordonate ale aleşilor interpreţi pe scenă, strălucirea costumelor, coregrafiei şi scenografiei, precum şi inobservabila şi prezenţa eficace a mecanismului orchestral (care a cântat cu o virtuozitate şi acurateţe uluitoare), demonstrează o muncă titanică depusă cu foarte mare seriozitate şi responsabilitate.
Extrem de important este faptul că şi publicul din Serbia a reuşit să vizioneze asemenea performanţe, reacționând cu multă însufleţire şi aplauze îndelungi şi frenetice la scenă deschisă. Aceste două spectacole au fost interpretate în multe orașe europene și peste tot, reacția publicului a fost extrem de pozitivă.
Teatrul de Stat de Muzică de Cameră „Opera din Saint-Petersburg” este o companie, sau mai bine spus, un ansamblu artistic restrâns din punct de vedere numeric, închegat şi cu interpreţi cu grijă selectaţi. Ne-am bucura să avem mai des pe scenele noastre muzicale, mă refer şi la Novi Sad, asemenea capodopere mai rar şi perfect interpretate.