A Magear şi Filarmonica belgrădeană

În penultima zi a Festivităţilor muzicale de la Novi Sad a fost programată o seară de muzică de cameră susţinută de Anthony Marwood vioară din Marea Britanie, şi Aleksandar Madjar pian din Serbia cu domiciliul în Belgia. Cu acest prilej am ascultat: Sonata nr. 1 în Re major de Franz Schubert (1797-1828), Sonata nr. 2 în mi minor, opus 82 de Edward Elgar (1857-1934), Sonata în sol minor de Claude Debussy (1862-1918) şi în final Sonata nr. 2 în Re major, op. 94a de Sergej Prokofijev (1891-1953).

Combinația de pian și vioară poate crea o mare varietate de timbralități muzicale, redând stări diferite, de la cele mai subtile, delicate și pline de optimism, până la cele melancolice, ample și pline de suspans.

1. Schubert a compus patru sonate, toate au fost publicate după moartea compozitorului. Sonata nr. 1 în Re major interpretată în concert, aduce o atmosferă intimă, directă, cu o linie melodică plăcută interpretată de cei doi instrumentişti cu multă sensibilitate.

E.Elgar cunoscut şi ca tatăl simfonismului englez este unul dintre cei mai merituoşi compozitori care pe la finea secolului XIX a readus muzica engleză în fluxurile muzicale europene. Pe lângă alte lucrări ale lui Elgar Sonata nr. 2 în mi minor, opus 82 a fost compusă spre sfârşitul vieţii.

Alcătuită din trei mişcări: Allegro vivo – care exprimă o atmosferă melancolică , urmează Intermezzo – lejer cu o melodie fantastică evocând sunete de mandolină, şi Finale – foarte animat, un perpetuum mobile care se termină cu o melodie jucăuşă şi energică, Sonata în sol minor pentru vioară şi pian de Claude Debussy este un omagiu adus ţării sale Franţa.

Arta lui Sergej Prokofijev din punct de vedere al stilului nu este precis definită prin simplul motiv că lucrările lui nu se potrivesc cu niciunul. Creaţia lui se recunoaşte după melodiile directe, de un suflu mai larg, claritatea expresiei şi prin utilizarea formei de sonată clasică. Sonata nr. 2 în Re major, op. 94a este cunoscută după versiunea originală pentru flaut şi pian. Elementele neoclasice ale acestui stil sunt forma clară, structura transparentă şi elaborarea instrumentală fină a materialului tematic. În anul 1944, la Moscova această sonată a fost interpretată maestral de legendarul David Oistrakh şi Lev Oborin.

Pianistul Aleksandar Madjar își găsise – atât în formula de duo cu violonistul Anthony Marwood cât și în direcția stilistică abordată – cea mai fericită expresie a creativității sale oferind, publicului un produs muzical bine configurat, cu o stilistică aparte, tentant prin combinația specială de melodic și disonant, de nostalgie și exuberanță.

Muzica interpretată de ei are o cursivitate firească, un ritm propriu care evoluează imperturbabil de la început până la sfârșit. Omogenitatea sa este reflectată prin opțiunile melodice, armonice și interpretative ale muzicii. Nu trebuie trecută cu vederea nici timbralitatea deosebită a ansamblului, comun muzicii culte

În concertul de închidere al NOMUS-ului, Festivităţilor muzicale de la Novi Sad am ascultat lucrările: Finlandia op. 26 de Jean Sibelius (1865- 1957), Concertul pentru flaut şi orchestră de Carl Nielsen (1865-1931) şi uvertura Egmont op. 84 pentru narator, soprană şi orchestră de Ludwig van Beethoven (1770-1827). Şi-au dat concursul soprana Vesna Djurković, flautistul Michael Martin Koefler din Germania, narator, actorul Slobodan Beštić care a desluşit, descifrat textul cu o voce catifelată şi dicţie bună, precum şi Filarmonica belgrădeană sub bagheta dirijorală a lui Gabriel Feltz din Germania.

Gabriel Feltz, dirijorul concertului, ne-a propus în deschiderea programului o incursiune în ţinutul rece al peninsulei Scandinave cu Finlandia op.26 de Jean Sibelius o muzică întotdeauna caldă, luminoasă, uneori vulcanică, o replică la ofensiva iernilor friguroase şi întunecoase ale acelor meleaguri.

În 1899, cu ocazia unui festival al presei, Sibelius a fost solicitat să compună piese ilustrative pentru câteva tablouri ale festivalului care înfăţişau scene istorice. Cum ele se refereau la istoria zbuciumată a Finlandei, tradiţional era să încheie piesele cu imnul naţional, dar considerând prea comodă această rezolvare, compune un poem simfonic, care, cu toate titlurile pasagere avute în timp, datorită cenzurii autorităţilor, rămâne definitiv în istoria muzicii ca Finlandia. La un moment dat lucrarea a fost chiar interzisă de autorităţi, iar în 1904, Sibelius a fost obligat să o prezinte sub numele de Improvizaţie pentru orchestră.

Cu toate accentele tragice întâlnite în discursul muzical, atmosfera este preponderent optimistă, eroică. Este o manifestare a aspiraţiilor şi idealurilor finlandezilor pentru libertate şi o încredere în forţele renăscute ale ţării.

Succesul – atât cel consemnat de public, cât si cel notat de critică – a fost remarcabil. Un şef de orchestră de geniu – cuvântul nu e deloc prea tare. Gabriel Feltz, în această seară memorabilă, a fost însăşi Muzica! Ce stapânire de sine şi ce măiestrie! Ce ştiinţă şi ce pasiune!. Singulara, desigur, şi admirabila posedare, de către un maestru, a unei formaţii, cum este cea a Filarmonicii belgrădene ai cărei membri au urmărit cu mare atenţie gesticulaţiile sigure şi cu promtitudine ale dirijorului.

Carl Nielsen, născut în 1865 pe insula daneză Funen, este unul dintre cei mai importanți și productivi compozitori scandinavi de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Deși creaţia lui cuprinde o varietate de genuri, el a fost cunoscut în afara graniţelor ţării sale în primul rând după simfoniile sale. Concertul pentru flaut şi orchestră este una dintre lucrările sale neoclasice târzii. Compoziția alcătuită din două mișcări a fost aproape finalizată în anul 1926, la un an după încheierea celei de-a șasea Simfonii, într-o excursie extinsă prin Germania și Italia. Nielsen a dedicat Concertul pentru flaut lui Holger Gilbert-Jespersen, care a studiat flautul la Paris cu Adolphe Hennebains și Philippe Gaubert și a fost puternic influențat de sonoritatea celor doi instrumentişti francezi. Premiera a avut loc la 21 octombrie 1926 în cadrul unui concert al Societății de Concerte a Conservatorului. Pentru Nielsen, acea seară, dedicată în exclusivitate muncii sale, a fost una dintre „cele mai mari plăceri şi experiențe“ din viața sa. Orchestra a fost condusă de ginerele său, Emil Telmányi, care a fost un violonist apreciat. Salle Gaveau cu 1.500 de locuri a fost plină până la refuz – în public au fost prezenți cei mai cunoscuți compozitori Maurice Ravel și Arthur Honegger, iar acesta din urmă a scris despre acest concert următoarele, spicuim: „Celebra Orchestră а Conservatorului a cântat minunat, аu fost ovații la scenă deschisă, publicul ridicat în picioare l-a chemat la rampă de mai multe ori pe solistul Gilbert Jespersen, denumit ca „flütiste de grande classe“. Carl Nielsen a cunoscut excepțional de bine nuanțele sonore ale instrumentelor din lemn, de aceea a făcut combinaţii foarte reuşite.

Pe lângă prezentarea efectivă a instrumentului solo, lucrarea este deosebit de impresionantă prin orchestrarea diferențiată. De-a lungul concertului, există pasaje extinse cu caracter de muzică de cameră, în care pasajele instrumentelor individuale solistice din orchestră, intră în dialoguri prelungi cu flautul. Un efect sonor special prezintă, pe la mijlocul primei mișcări, combinația instrumentului solo cu tobe și trombonul-bas repetându-se și în partea finală aceleiaşi de-a doua mișcări. Aceasta creează un final dramatic și plin de umor al concertului de Nielsens. Flautul, la care Michael Martin Koefler cântă este de o mare importanţă prezentând publicului o interpretare maestrală de neegalat.

Michael Martin Kofler sa născut în 1966 într-un orășel din sudul Austriei studiile de flaut făcându-le la Academia de Muzică din Viena și la Academia de Muzică din Basel. Încă în 1987, el a devenit solistul Orchestrei Simfonice de Tineret „Gustav Mahler“ dirijor Claudio Abbado și a fost invitat de maestrul Sergiu Celibidache să ocupe aceeași poziție la Filarmonica din München în luna decembrie a aceluiași an. Michael Martin Kofler este deţinătorul a numeroase premii la concursuri internaționale. Pe lângă premiile pentru încurajare culturală din cadrul Societății de concerte din München și din statul austriac din Carintia, i-a fost înmânat și Premiul omagial de către ministrul austriac al educației, iar în 1993 a primit Premiul pentru cultură al orașului său natal.

Din 1983, Michael Martin Kofler a prezentat un număr mare de concerte solo, recitaluri și spectacole de muzică de cameră la nivel mondial. A concertat cu multe orchestre importante precum Academia Saint Martin in the Fields, Orchestrele Filarmonice și Simfonice din Praga, Tokyo, Osaka, Kyoto, Salzburg, Linz, Varșovia și Zagreb, Orchestra de cameră Vieneză, München și Württemberg.

În plus, din 1986, Michael Martin Kofler conduce o clasă specială de concerte în calitate de profesor invitat la Mozarteum din Salzburg și a fost invitat să participe la juriile unor concursuri semnificative, precum și să organizeze cursuri de master în Europa și Japonia

Ludwig van Beethoven este considerat un geniu nemuritor al muzicii universale. Cine trece prin Bruxelles o să aibă un sentiment aparte de trăit descoperind pe una dintre superbele clădiri din Grande Place o placă pe care se menţionează că acolo a avut loc un moment istoric memorabil: execuţia contelui Egmond – personaj care a inspirat una dintre dramele lui Goethe, pentru a cărei reluare vieneză Beethoven a scris muzica de scenă celebra uvertură beethoveniană Egmont op.84 care a răsunat pentru prima dată în iunie 1810 prefaţa o serie de nouă momente pentru soprană, narator şi orchestră simfonică, pagini menite să ilustreze piesa Egmond de Goethe. În Piaţa mare din Bruxelles s-a încheiat – acum aproape patru secole şi jumătate (în 1568) povestea vieţii lui Lamoral, conte de Egmont, prinţ de Gavere – general şi om de stat pe vremea stăpânirii spaniole pe actualele teritorii ale Ţărilor de Jos, a cărui execuţie a contribuit la amplificarea acelei mişcări care a condus, până la urmă, la independenţa acestor teritorii europene.

Pentru închiderea stagiunii actuale a NOMUS-ului, Festivităţilor muzicale de la Novi Sad а fost o minunată propunere a unui concert în mod sigur atractiv, dacă ne gândim că este vorba de un medalion Beethoven. Uvertura Egmont, muzica de scenă la piesa de teatru omonimă a lui Goethe, sugerează prin acordurile dramatice de la început opresiunea spaniolă asupra poporului olandez, structura ritmică, reluată mai apoi în diminuție, fiind cea a unui vechi dans spaniol – Sarabanda

Muzica de scenă, Egmont opus 84 de Ludwig van Beethoven este alcătuită din: uvertură, două cântece ale lui Klarchen, patru antracte, moartea lui Klarchen, melodramă şi simfonia victoriei. Uvertura este foarte cunoscută şi, de cele mai multe ori, se cântă separat.

Soprana Vesna Đurković, care a interpretat părţile vocale din uvertura Egmont, şi-a început instruirea muzicală la şcoala medie de muzică „Josif Marinković“ din Zrenjanin în clasa profesoarei Ana Aleksić Šajrer continuând studiile la Facultatea de arte nuzicale din Belgrad cu profesoara Ljudmile Gros Popović. Este deţinătoarea mai multor premii, amintim: „Nikola Cvejić“ la Ruma, „Talentele 2011“, „Bruna Špiler“ la Herceg Novi, „Obzorije na Tisi“, „Orizonturi de pe Tisa“ la Novi Bečej etc. Debutează cu rolul Belinda din spectacolul Didona şi Enei“de Henryk Purcell iar pe scena operei „Madlenianum“ cu rolul Drusilla din Încoronarea Popeei de Monteverdi. Ca membră a Studioului de operă al Facultăţii de arte muzicale din Belgrad a interpretat personajul Adelei din opereta Liliacul de Johann Strauss junior. Dispune de voce plăcută, puternică, dicţie acceptabilă şi ţinută scenică corectă.

Concertul de închidere al Festivităţilor muzicale de la Novi Sad a fost susţinut de către oaspeţii din Belgrad care au reuşit să dea o notă înaltă acestei sărbători muzicale de primăvară de la Novi Sad.

Ileana Okolisan Baba