ESTE FOARTE IMPORTANT CA LUMEA SĂ AIBĂ CULTURĂ ŞI SĂ I SE TREZEASCĂ SENSIBILITATEA SUFLETEASCĂ

Avem deosebita plăcere şi cinste de a sta de vorbă cu artiştii Cristina Dijmaru şi Bogdan Cănilă, apreciaţi Prim-Balerini de la Opera naţională din Bucureşti, România.

La data de 23 martie, a.c. 2019, la Teatrul Naţional Sârb din Novi Sad a avut loc baletul Don Quijote de Ludwig Minkus. Cu acest prilej, Bogdan Cănilă, Prim-Balerin al Operei Naţionale din Bucureşti a interpretat rolul lui Basilio.

Cum s-a ajuns şi ce însemnă pentru D-voastră colaborarea cu baletul Teatrului Naţional Sârb din Novi Sad?

Bogdan -Colaborarea cu Baletul Teatrului Naţional Sârb din Novi Sad a luat naştere prin intermediul D-lui Călin Hanţiu, el mi-a făcut legătura şi aşa am ajuns aici să colaborez pentru prima dată cu ei. Mă bucur foarte mult că sunt aici, am găsit un colectiv foarte fain de oameni care m-au primit cu braţele deschise, oameni relaxaţi, oameni profesionişti şi îmi face mare plăcere să fiu aici, sper nu pentru ultima dată. Ne-au primit aşa călduros, am ieşit şi un pic, din „Bucureştiul cel haotic” şi un pic de linişte de aici ne vine bine. Eu sunt ieşean şi ştiu ce înseamnă un pic de linişte de provincie şi îmi place ce am găsit aici. E un nivel foarte ridicat al companiei. Sunt oameni profesionişti şi îmi face plăcere să muncesc cu oameni profesionişti, cu care vorbeşti aceeaşi limbă, o experienţă din care am câte ceva de învăţat şi mi-ar plăcea să colaborăm. Mi-a părut bine că am venit împreună cu Cristina şi împreună am vizitat în pauză oraşul şi împrejurimile.

Aţi amintit-o şi pe soţia D-voastră, Cristina Dijmaru, care e aici cu noi, şi are aceeaşi vocaţie, ce mi se pare foarte nostim. În revista „Profa de balet” scrie că, cităm: „sunteți cel mai frumos, talentat și iubit cuplu de balerini ai Operei Naţionale din Bucureşti. Feeria publicului atunci când dansați împreună pe scenă, este de nedescris… Aplauzele de la final sunt de fiecare dată oferite din suflet, cu multă emoție și bucurie!”

Cristina –Da, am venit împreună şi pot să spun că e greu atunci când stai şi te uiţi, şi nu eşti tu cel care face, mă roade, mă macină, dar sunt foarte bucuroasă pentru Bogdan că dansează cu o parteneră într-un teatru nou şi într-un timp atât de scurt şi sunt mândră de el, pentru că văd, chiar că fac cuplu bun cu Ana Djurić. Pot să spun că în primele zile erau amândoi un pic reticenţi, dar astăzi a fost un mic şnur între solişti şi lucrurile se leagă mult mai bine, astfel abia aştept să văd spectacolul. Cu siguranţă vor avansa într-un sens bun. Sunt fericită că sunt aici şi că au fost foarte drăguţi şi m-au lăsat şi pe mine să fac studii, nu am venit doar ca spectator. Îmi place foarte mult aici compania, au condiţii bune, oamenii sunt foarte prietenoşi ce e foarte important atunci când te duci într-un loc nou să te integrezi.

Rolul Basilio din Don Quijote este o mare provocare atât din punct de vedere tehnic, cât şi artistic. Rolul presupune atât maturitate artistică, cât şi naturaleţe, un anume mod de a înţelege viaţa, prima iubire, bucuria de a trăi. Pe plan artistic, rolul Basilio se încadrează unui stil bine definit, unul temperamental, tăios, un stil spaniol transformat prin prisma execuţiei elementelor clasice; există un rafinament aparte, dar şi o libertate de exprimare interpretativă. Cum vă simţiţi în rolul lui Basilio din baletul Don Quijote în care urmează să dansaţi alături de soliştii şi ansamblul baletului din Novi Sad?

Bogdan -Referitor la rolul Basilio din baletul Don Quijote, este un rol care îmi este foarte apropiat de suflet întrucât este rolul cu care am debutat ca prim-balerin la Opera naţională din Bucureşti şi astfel mi-a rămas aşa apropiat de suflet şi de asemenea faptul că este un spectacol plin de viaţă, este un spectacol foarte viu, tot timpul e ca o „gură de aer proaspăt” între alte balete. Aşa îl simt eu, nu este neapărat necesar să fie la fel pentru toată lumea. Basilio pentru mine înseamnă un pic de joacă pe scenă, un pic de joacă cu partenera, cu celelalte personaje, este foarte multă legătură între personaje şi e o poveste uşoară, foarte simplă. Doi tineri care se tachinează, se iubesc, nimic prea dramatic. Întrucât am spus că este o poveste simplă, nu pot să spun că m-am documentat într-un fel foarte profund vreodată pentru rolul Basilio, aşa cum am făcut-o la alte roluri, însă, partea frumoasă la acest balet este că de fiecare dată descopăr în timpul repetiţiilor, ba câteodată chiar şi în timpul spectacolului, lucruri faine care se construiesc cumva, aşa, din reacţia celorlalte personaje îmi găsesc poate reacţie, care este autentică şi e specifică acelui spectacol, o improvizaţie, o intricacţie, în funcţie şi de ce dau şi ceilalţi, pur şi simplu, mă las dus de moment.

Am putea spune că la pregătirea unui rol sunt la fel de importante, pe de o parte tehnica de dans, săriturile, piruetele etc. şi expresia stării emoţionale, pe de altă parte. Cum se desfășoară această legătură la D-voastră?

Bogdan -Legătura dintre partea atletică şi cea artistică, pentru mine, asta este frumuseţea baletului, contopirea celor două lucruri. Avem pe de-o parte provocările fizice, care îmi trezesc foarte mult interes şi mă provoacă zilnic să depăşesc limitele, să trec peste unele dureri, limite fizice pur şi simplu, după care vine partea artistică şi la sfârşit totul se înglobează, se îmbracă într-o haină de sărbătoare, adică toată transpiraţia tot ceea ce numim mici dureri, mici dificultăţi, totul se îmbracă frumos, se pudrează la sfârşit şi apari în faţa publicului într-o imagine foarte frumoasă. Şi este foarte important să prezinţi în felul acesta ce ai de spus pe scenă. Pentru mine un balerin bun înseamnă unul care ajunge pe scenă să spună povestea, pentru noi acesta este limbajul, nu ne putem folosi de vorbe, ne folosim de limbajul corporal şi atunci publicul vine să vadă şi nu trebuie să ştie de problemele noastre.

Cristina -Am avut un maestru de balet care mi-a spus tot timpul, dacă tu dai senzaţia celor din public că şi ei pot să se ridice de pe scaun, acuma, asta este cel mai important, pentru că nu trebuie să vadă cât de greu îmi este să fac o anumită mişcare, sau că ceva se mai întâmplă, că n-a fost tempo-ul bun, sau că rochia s-a agăţat… Tu trebuie să dai senzaţia că şi ei, dacă se ridică acuma de pe scaun, pot să facă acelaşi lucru. Gândindu-mă acuma, copil fiind, aşa m-a captivat şi pe mine baletul. Am mers la un spectacol, am văzut cât de frumos e şi, e normal, pentru mine a fost dragoste la prima vedere. Că e uşor, că e frumos, mai ales la fetiţe sclipici, zâne, hăinuţe, totul strălucitor şi totul pare în roz.

Bogdan -Nu cred că ar fi cineva interesat să vină la spectacol să vadă nişte oameni chinuiţi. Şi nici nu suntem, de fapt, chiar aşa de chinuiţi.

Granițele s-au mutat şi nivelul dansului de astăzi e tot mai ridicat. Cum vedeți D-voastră relația dintre talent, muncă şi disciplină? Se poate, oare, reuși astăzi, doar printr-o muncă silnică? Un balerin sau o balerină talentată, ce au ei în plus?

Bogdan-După părerea mea, în ce priveşte evoluţia baletului, ca un sport de performanţă, se merge din ce în ce mai mult pe datele de la mama, genetic; şi a fost oricum, dintotdeauna cei care au excelat, au fost oameni născuţi pentru asta, genetic făcuţi pentru meseria în care s-au angajat, plus profesor bun, îndrumător bun şi pasiune.

*Ce înseamnă genetic? Totuşi trebuie să ai un corp bine făcut, flexibil. Nu poate oricine, dacă n-are predispoziţii fizice să facă balet, sau poate, însă mai greu?

Bogdan -Din ce în ce, mai mult, nu se mai poate. Dacă înainte se mai putea, acum nu, adică corpul are nişte limite. Dacă cel care este înzestrat este mai leneş, iar cel neînzestrat este mai muncitor să zicem că poate să-l ajungă, iar dacă cel înzestrat este muncitor şi cel neînzestrat este muncitor, atunci este clar, că au plecat din puncte diferite. Cu toată părerea de rău, oricum trebuie muncit.

Cristina –Dar asta e în orice meserie.

*Consideraţi că a evoluat mult nivelul soliştilor, al ansamblurilor de azi, faţă de nivelul soliştilor de acum 30 de ani?

Cristina –Da, pentru că tehnica a evoluat mult. Munceau la fel de mult, doar că uşor, uşor, între timp, standardele mereu cresc. Să zicem că prin anii, `90 era de ajuns piciorul la 90 de grade, iar astăzi trebuie să ajungă până la ureche. Standardele s-au schimbat şi automat şi cerinţele sunt tot mai mari. Este o evoluţie estetică, totul a plecat de la estetică cu tendinţa să fie mai perfect, să fie mai frumos. Apropo de piciorul la ureche cea care a dat tonul, a fost Seguidilla, spre care acuma, tind toţi. Nu neapărat ca şi gimnastică, ci prin expresia corporală ca şi anumite abilităţi, să poţi să spui povestea într-un mod artistic mult mai frumos. Deşi şi elementele de virtuozitate s-au schimbat, dacă în trecut era de ajuns jumătate de piruetă, sau o singură turaţie, acum se tinde spre mai mult, ca în orice sport. E ca şi când tot timpul încercăm să trecem acea limită, de care zicea şi Bogdan. Dacă standardele s-au schimbat, s-au schimbat şi limitele. Totul a plecat de la estetică, să fie mai perfect mai frumos. Ca şi cum tot timpul încercăm să atingem acea limită. Se merge cumva în acelaşi ritm cu totul ce ne înconjoară. Când ne uităm la sportivi, de exemplu la patinatori, era de ajuns un singur tur, acuma deja sunt două, trei, patru. Lucrurile merg mânâ-n mână, evoluează.

Bogdan –Însă totuşi un artist trebuie să vină cu bagajul genetic.

Cristina – Şi un gram de noroc

Bogdan -Mai sunt condimente, sare şi piper, 90% genetic, 9% muncă şi 1% noroc.

Cristina -Un strop de noroc ca să nu te accidentezi. Sunt balerine excepţionale care la un moment dat al carierei, printr-o întâmplare nefericită, te poate pune pe bară, sau chiar te face să te opreşti din ceea ce-ţi place să faci. De asta spun, că un gram de noroc niciodată n-a stricat.

Bogdan -Categoric că sunt lucruri care influenţează, e important să ai îndrumători buni, o şcoală bună, apoi să intri într-o companie care să aibă un repertoriu bun, condiţii bune.

Care pedagogie și ideologie V-a modelat pe D-voastră? Ce părere aveți despre școala Vaganova și în ce fel, această pedagogie s-a scimbat, s-a acomodat dansatorilor și necesităţilor lor de azi?

Cristina -La noi şcoala Vaganova e la bază, după care, în dependenţă de experienţa profesorilor, s-au adăugat mici influenţe ale celorlalte şcoli. Mie personal mi se pare important şi-i mulţumesc lui D-zeu că eu am la bază Vaganova, în acelaşi timp am avut noroc să întâlnesc oameni care au terminat diferite şcoli, de exemlu Gilbert Mendello, cu care am avut stagii şi într-adevăr, deşi elementele practic sunt aceleaşi, modul de gândire, felul în care le execuţi dau diferenţa între aceste şcoli, să zicem, dacă stilul englezesc e un pic mai reţinut, cel rusesc expansiv şi foarte plin de virtuozităţi.

Bogdan -Dar e important o şcoală bună, o bază bună, la care poţi să adaugi şi tot felul de alte condimente şi îţi face viaţa mai uşoară pe tot parcursul carierei. Este un lucru bine învăţat. Exact ca o şcoală normală. Sunt lucruri elementare care trebuie să le ai care-ţi stau după aia alături pe tot parcursul carierei.

Cristina -Mai ales că acuma este foarte mare circulaţie şi se întâmplă ca foarte mulţi coregrafi să vină să monteze, din Paris, din Rusia şi atunci este foarte important să ai o bază bună pe care să se construiască diferite cerinţe de balet şi coregrafii şi să poţi să le interpretezi. Fiindcă mi se pare foarte logic să ai o bază bună şi apoi să ai această abilitate de a emula şi pe alte genuri de dans, cum e dansul contemporan.

Bogdan -ŞcoalaVaganova pe plan mondial, dacă şcoala rusească rămâne ca tradiţie, este o şcoală de balet foarte puternică, foarte importantă. Şi deasemenea ţine şi de gust. Spre exemplu ei sunt mai explozivi, mai euforici în comparaţie cu cei de la Royal Ballet din Marea Britanie, toată lumea se duce mai nou spre partea aceea. Ţine fix de gust, dacă îţi place aşa, sau îţi place aşa…

Cristina -Nu pot spune că una e mai bună decât alta, fiecare e bună într-un fel şi fiecare are specificul ei. Aşa cum a spus şi Bogdan, depinde de gustul fiecăruia „blonde sau brunete”.

Bogdan -Şi în ce priveşte rezultatul, spre ex. Ucraina a scos dansatori excepţionali. Şi nu e nici şcoala din Rusia nici şcoala din Franţa. Există şi excepţii, şi Cubanezii, şi Italienii şi Spaniolii, au fost, cum spuneam mai înainte… „făcut de la doamne, doamne să fie balerini” şi a îmbrăţişat această carieră şi cumva lucrurile s-au dezvoltat, au fost toate lucrurile puse la locul lor. Revenind la aceeaşi îmbinare a atleticului cu partea artistică, pentru mine este foarte important şi uşor, uşor cu cât îmbătrânesc îmi dau seama de ce ne spuneau „o să vezi tu la un moment dat”, şi ajung să observ într-adevăr diferenţa între un Prim-Balerin şi un artist complet. Şi este o diferenţă. Sunt balerini care sunt artişti compleţi şi sunt balerini care sunt „buni balerini”. E o diferenţă, este acel ceva, este acel special în sensul emoţiilor, sensibilităţii,…

Cristina –Şi de a-şi putea duce mai departe energia pe care o transmite pentru că, bineînţeles, există un bun balerin executant. Vine, dansează, dar nu te mişcă, nu te impresionează, aş putea spune, poate răutăcios, dar nu transmite până la capăt emoţia. Face totul perfect, dar nu impresionează. Depinde de fiecare din public, poate unora le place anumite interpretări, poate altora altele. Şi noi suntem oameni, suntem diferiţi, fiecare simte altfel şi atunci, acest lucru se vede şi pe scenă. Chiar şi noi, deşi interpretăm acelaşi rol de sute de ori, de fiecare dată e diferit din cauza evenimentelor pe care le acumulăm şi care te schimbă, experienţa de scenă pentru că un debut e aşa, de aici e primul pas, de abia de aici construieşti, eşti mai temător, eu personal tot timpul aleg plasa de siguranţă, niciodată nu mă avânt atunci când fac ceva prima oară, sau e o premieră. Prefer să fiu sigură, văd cam cum e, şi ştiu de aici că data viitoare aici mi-e mai simplu, aici mi-e mai uşor, aici pot să respir… Şi în acelaşi timp depinde foarte mult de partener pentru că, repet, deşi jucăm acelaşi rol, dar altfel joc cu alt partener pentru că fiecare transmite altfel, suntem personalităţi diferite, ceea ce mi se pare foarte interesant, chiar ca şi public de urmărit. Până şi orchestra niciodată nu cântă la fel, şi atunci un tempo diferit ori îţi va prezenta dificultate, ori îţi va fi foarte confortabil. E interesant, mai ales dacă vii la toate spectacolele. Avem acasă, la Bucureşti un cuplu care vine la toate spectacolele şi e foarte interesant, deşi ei nu ştiu această meserie cum o ştim noi, dar de-alungul timpului venind şi urmărind ne zic „astăzi ai fost mai emoţionată”, sunt foarte drăguţi şi în acelaşi timp îi văd că sunt foarte sinceri în aprecierile lor. Şi eu le mulţumesc, domnilor Vraciu. De fiecare dată observă starea, situaţia, venind la fiecare spectacol îşi dau seama de unele schimbări. Publicul de copii este cel mai sincer. Nu-i poţi păcălii. Apropo de baletele pe partea artistcă Albă ca zăpada. Deşi se aud copiii cum strigă „nu lua mărul” şi tu ştii că trebuie să-l iei, eşti concentrat, ştii ce trebuie să faci, dar auzind cum spun, un pic mă deconcentrez. Dar ei sunt foarte sinceri şi dacă le place veţi vedea şi auzii ropote cum bat din picioare, sau convenţionalele aplauze.

Bogdan –Pe copii nu poţi să-i păcăleşti cu un zâmbet fals. Ori le dai, ori nu le dai. Ei sunt sinceri şi aşteaptă sinceritate.

Cum e să dansaţi împreună cu soţia? Cum împăcaţi cariera cu viaţa de familie?

Bogdan -E mai dificil faţă de atunci când dansezi cu altcineva, normal că există nişte limite, adică nu poţi să spui chiar orice, la cea de acasă, poţi să-i spui şi pe hol şi în bucătărie, când îţi aduci aminte. Dar în ultimul timp, pot să zic că m-am bucurat, din ce în ce mai mult, de apropierea dintre noi, am început să o folosesc pentru că, fiind o relaţie atât de intimă, practic nu ajungi să cunoşti nici o parteneră atât de intim, şi atunci este singura cu care, fiind foarte atent, poţi să o citeşti foarte repede şi pot să văd în privirea ei exact, orice. Dar e cu două tăişuri, nu vorbesc în cazul nostru, dar s-a creat excelenţă din relaţii foarte strânse pentru că, exact cum spunea şi Cristina mai înainte, se crează o stare în care cei doi respiră împreună şi în care el este pentru ea şi ea este pentru el şi tot ceeace se construieşte se construieşte în doi, nu se poate unul fără celălalt, cumva s-ar rupe dacă nu-i suficient, el a fost bun şi ea, a fost şi ea… dar când e cu totul, e cu totul, e complet, nu se poate vorbi despre el şi despre ea, ci despre ei.

Cristina -Sunt şi balete în care nu-i atât de important, artistic vorbind, ca relaţia dintre cei doi să fie atât de apropiată şi sunt balete cum e Romeo şi Julieta, toată lumea ştie povestea, unde câteodată se vede acea scânteie dintre parteneri, mai mult decât în alte balete.

Voi sunteţi parteneri, dansaţi tot timpul împreună?

Bogdan –Chiar foarte puţine spectacole dansăm împreună.

De ce nu se profită de această minunată situaţie, de cuplul vostru?

Bogdan -Am fost de nivele mai diferite, Cristina a fost mereu cu câţiva paşi mai în faţă şi atuncea fiecare era pe poziţia lui. În ultimul timp cred că am dansat ceva mai mult împreună.

Cristina -În general nu avem parteneri stabili. Se schimbă în funcţie de spectacole, de producţie etc.

Bogdan -Exact ce spune şi Cristina un spectacol de Romeo şi Julieta dacă nu e acel ceva, practic n-ai cu ce să mai câştigi. Lumea a venit pentru asta.

Cât e de greu să intri într-un rol şi de fiecare dată să iubeşti persoana pe care nu o cunoşti?

Bogdan –În Romeo şi Julieta acolo se poate vorbi despre, a intra în rol, şi de cât de greu este. Pentru mine este în felul următor: trebuie să cunosc toate datele problemei, cumva cu cât cunosc mai mult, cu atât intru mai adânc în personaj, în poveste, chiar şi critici despre Shakespeare când a scris asta, de ce a scris, ce însemnătate a avut.

Cristina –Eu în general, mai mult decât oricine, vreau să fiu cât mai documentată. În primul rând, e important epoca în care s-a scris, epoca în care noi jucăm, pentru că de exemplu, Shakespeare a scris-o acum mult timp, însă noi avem o producţie modernă. Este un Romeo şi Julieta adus în zilele noastre. E important să ştiu ce a vrut coregraful să reia din povestea şi epoca respectivă şi ce a vrut să rămână ca şi esenţă ş.m.d. Mi se pare foarte important fiecare element, nu neapărat doar paşii, am venit, am făcut, am dansat şi gata. Când se cunosc mai multe date, mai multe probleme, mai multe elemente şi tu poţi să intri mai bine în rol şi publicul va înţelege mai bine relaţia ta cu celelalte personaje nu doar, în cazul acesta, cu Romeo.

Bogdan -Rămâne la un nivel foarte superficial. De exemplu Romeo şi Julieta este o poveste de dragoste, bun. Sunt multe poveşti de dragoste, dar, doar una este a lui Romeo şi a Julietei. Aşa cum spunea Cristina, e important când s-a petrecut întâmplarea, pentru că dacă o aducem în zilele noastre, ce este o privire, ce este un sărut, au devenit aşa, ceva simplu.

Cristina –Mi se pare foarte important să ştii exact ce a vrut coregraful, vreau să păstrez acea inocenţă, spre exemplu aici, mi se pare important pentru oricare din rol să ştii toate datele problemei ca să poţi să fi veridic şi autentic. Da, păi şi eu iubesc soţul sau soţia, sau alte cupluri celebre pentru că putem să luăm aşa, pe Marguerite şi Armand şi ei s-au iubit, dar sunt cu totul alte personaje, altă vârstă, altă epocă şi atunci e important să cunoşti cât mai multe date.

Asta e interesant ce ziceţi D-voastră, modernizarea spectacolului Romeo şi Julieta. Aici la noi se pun în scenă, în general, spectacole în stil clasic.

Cristina –Am încheiat două producţii: Radio and Juliet în coregrafia lui Edvard Clug, care-i foarte modernă şi foarte bună, deşi premiera a vut loc acum câţiva ani, ca şi limbaj e dans modern, iar cel al lui Renato Zanana e dans neoclasic, cumva îmbinat modern cu clasic. Este foarte bine acceptată de public. Mie mi-e foarte dragă această producţie şi de fiecare dată se joacă cu sala plină.

Credeţi că acest spectacol este mai bine înţeles decât cel clasic?

Bogdan -Ştiţi cumva, este modern în costume, în decoruri, însă el a păstrat epoca, ne vorbea despre Evul mediu, despre acea atmosferă întunecată. Cristina, poţi să zici mai multe că ai lucrat mai apropiat de el.

Cristina -Ne spunea să ne inspirăm din filmul lui Zeffirelli, care toată lumea cred că-l ştie, dar tocmai pentru a lua relaţia dintre personaje, relaţia Julietei cu mama ei. Ceea ce mi-a plăcut la Renato, vis-a-vis de Romeo şi Julieta, faptul că a încercat să ajungă ca Montecchi şi Capuleti să fie două familii puternice în societatea de astăzi, familii elitiste, cam aşa le-a gândit, nu există acel duel de stradă, şcoala de scrimă, este o adaptare modernă, dar foarte interesantă din punctul ăsta de vedere. Se păstrează ideea, însă e modificată povestea foarte actual, dar interesant. Nu se omoară cu pumnalele, ci cu pistolul. Chiar e foarte interesant.

Bogdan -E interesant că se păstrează intensitatea dramei şi pentru mine asta este cel mai important. Şi apoi dacă este bine pusă-n scenă, este un spectacol bun. Pentru că poate să fie un spectacol cu blugi care să nu-ţi dea un gust prea plăcut şi să spui, că tot cele clasice sunt mai bune, şi poate să fie un spectacol în care să zici, nu m-a deranjat deloc faptul că au fost în blugi pentru că a fost frumos. Un spectacol bun tot timpul va fi bine primit. Noi suntem mai conservativi şi în general, spectacolele clasice sunt mai bine primite de public.

Cristina -La început, când a fost premiera de Romeo şi Julieta auzind că e o montare nouă, neoclasică, foarte multă lume a fost sceptică. Şi eu la început am fost reticentă, după care pot spune că le-a dat de gust. Au trecut trei ani de la premieră. În schimb Radio end Giuliett este foarte modern şi are 7 – 8 ani de când e pus în scenă. Spectacolele bune rezistă. E ca Lacul lebedelor nemuritor, a rămas în diferite versiuni, postări şi readaptări. Ce este bun rămâne, nu se devalorizează.

Ce părere aveţi despre dansul modern şi ideea că fiecare balerin poate dansa dans modern, dar nu oricare dansator de dans modern poate dansa şi balet?

Bogdan -Sunt companii de dans modern care muncesc mai mult decât muncim noi, ore în şir, şi în regim de laborator de creaţie şi în regim de muncă, şi se vede lucrul ăsta, se vede şi în execuţie şi în precizie şi în fluiditatea mişcărilor…

Cristina -Cu toate astea poţi vedea la dansatorii care au bază clasică de balet, pentru că, deşi, dansul modern are o fluiditate aparte, dar în acelaşi timp poţi vedea un corp care a avut la bază dansul clasic şi este structurat ca atare, apropo ce spuneam că s-a ajuns ca dansatorii de azi să se încadreze în anumite canoane, în anumite etaloane, membre lungi, picioare lungi, e foarte important, hainele de dans modern.

Bogdan -Iar ei sunt atât de buni, încât pot dansa şi dans clasic. Cel mai bun dansator de dans modern n-o să poată să danseze ca cel mai bun dansator de dans clasic, că fiecare este bun pe direcţia lui, însă, atât cel mai bun dansator de dans clasic va putea să danseze şi cât şi invers, pentru că este dans şi la urma urmei este o calitate care îl face cel mai bun dansator, aceasta pe diferite stiluri de dans.

Cristina -La ora actuală în lume, chiar şi la opera din Paris, au creaţii contemporane, de-a dreptul halucinante pentru mine, şi sunt prim-balerini care trebuie să le danseze şi atunci da, poţi vedea cât de maleabili sunt pe diferite stiluri de dans. Şi e important astăzi, apropo de un artist complet cred, să poţi să te adaptezi pe mai toate genurile de dans şi foarte repede. La ora actuală din păcate timpul ne presează pe toţi.

Cariera de balerin este relativ scurtă, deşi foarte intensă. Credeţi că este mai mult artă sau profesie?

Cristina –Depinde de fiecare cum o vede. Eu o văd artă, pentru mine e o pasiune. Nu mă văd făcând altceva şi nu cred că aş şti să fac altceva, mai bine decât balet. Nu cred că aş fi bună la matematică, sau orice alt domeniu, habar n-am.

Bogdan -Dar cu siguranţă să treci acea graniţă de „jobb”. Dacă despre asta este vorba.

Cristina -Dacă este să fie doar „jobb” ca să-ţi câştigi existenţa e foarte greu. Atuncea nu cred că se merită. Era un citat celebru la un moment dat că „iubeşte ceea ce faci la modul de meserie şi nu vei muncii o zi”. Exact aşa e, indiferent de meserie, dacă iubeşti ceea ce faci e bine.

E important să se înceapă mai de vreme cu baletul? Cu toate că probabil există şi excepţii..

Bogdan -Cristina a început cu baletul, cu dansul la vârsta de trei ani.

Cristina -Normal că atunci eram mult prea mică şi erau dănsuleţe. Aş sfătui ca toate fetiţele să facă dănsuleţe, nu neapărat balet. E vorba de postură ca femeie, că îţi dă acea delicateţe, feminitate, graţiozitate, suavitate. Astăzi, din păcate, nu că aş avea ceva cu societatea, fiecare e liber să facă ce vrea, dar cred că femeea şi-a pierdut din feminitate. Dansul în general îţi poate da, mai ales copil fiind, feminitate, postură, chiar şi eleganţă, mersul cu cartea pe cap. Mi se pare important, sau poate că sunt eu de modă veche.

Bogdan -După aceea e exact ce vorbeam, că, normal să avem un copil care a început la 3 ani şi unul care a început la 12 ani. Există diferenţă, poate să recupereze, dar, dacă sunt egali, când recuperează?

Vă rugăm impresii despre Teatrul Naţional Sârb din Novi Sad?

Bogdan -Se vede că aici este tradiţie pentru dans, exact ceeace vorbeam mai înainte despre Vaganova şi şcoala de balet. Se vede, cumva, că a fost şi este şi din punct de vedere al dansatorilor, un teatru cu tradiţie unde mereu s-a făcut balet într-un anumit fel, nu aşa orişicum, doar să avem spectacole de balet şi sigur că există şi public care apreciază aceasta ca şi la noi acasă. E un teatru mare şi probabil că lumea vine la spectacole. Prin faptul că e un teatru mare, spune mult, în special că au câte cinci spectacole de balet pe lună, înseamnă că are şi public. Novi Sad-ul ca şi capitală europeană culturală o să primească fonduri pentru investiţii ca şi la noi, atunci când oraşul Sibiu a fost capitala europeană culturală, a primit fonduri şi s-a făcut o schimbare majoră, restaurare de monumente, săli de concerte, muzee…

Cristina –Este foarte important ca lumea să aibă cultură şi să i se trezească sensibilitatea sufletească.

Pe lângă Romeo şi Julieta ce spectacole de balet mai figurează la Baletul din Bucureşti?

Bogdan –Avem un program destul de vast şi bogat: Bayadera, Giselle, Lacul lebedelor, Don Quijote, Spărgătorul de nuci, Frumoasa din pădurea adormită. N-om avea noi zgârâie nori, sau autostrăzi prea multe, dar pe partea de cultură, stăm bine, balet, operă, teatru, muzică, gimnastică…

Vă mulţumesc frumos pentru timpul acordat acestei convorbiri şi Vă doresc multă sănătate, mult succes, multe realizări pe toate planurile şi să ajungeţi unde Vă doriţi sau şi mai departe.

Cristina Dijmaru s-a născut la data de 21.12.1988 în Buftea, România. Începe să studieze dansul clasic la Liceul de Coregrafie “Floria Capsali”. După absolvire, își continuă studiile, timp de trei ani, la Universitatea Română de Științe și Arte “Gh. Cristea”, secția: Artele Spectacolului – coregrafie. Cristina Dijmaru a urmat mai multe stagii de dans cu maeștrii Vladimir Vasiliev, Gilbert Meyer și Sergiu Ștefanski pentru dans clasic, cu Rosa Olimpya Estrella pentru flamenco și un stagiu de perfecționare a tehnicii Kylián cu Arlette Von Boven. Pe lângă mai multe premii la olimpiadele naționale, a fost finalistă la Premio Roma, iar în 2011 a primit Premiul de Excelență la concursul Sibiu International Ballet Competition.

În anul 2007 se alătură corpului de balet al Operei Naționale București, iar din 2012 este numită Prim – Balerină. În această perioadă își îmbogățește repertoriul cu numeroase roluri din spectacole clasice și contemporane. Dintre acestea amintim: Odette / Odille – Lacul lebedelor, Giselle – Giselle, Kitri – Don Quijote, Manon – Manon, Julieta – Romeo si Julieta, Medora – Corsarul, Aurora – Printesa Florina – Frumoasa din pădurea adormită, Lise – La Fille mal gardée, Marguerite – Marguerite andArmand, Sylvie – In the middle somewhat elevated, Titania – Dream, Silfida – La Sylphide, Clara – Spărgătorul de nuci, Nikia – Baiadera, Albă ca Zăpada –Albă caZăpada, Juliet – Radio and Juliet, Lucia – Amorul Vrajitor, In the Night, Serenada, Vals fantezie, Falling angels, Petite Mort, Classical symphony. Tot din 2007 este invitată să danseze pe diferite scene din Italia, Germania, Spania, India și Taiwan, dar și în țară, la Constanța, Brașov, Galați, Cluj și Iași.

Bogdan Cănilă s-a născut în 1987 la Iași, România. A început să studieze dansul clasic la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași şi apoi a continuat la Liceul de Coregrafie “Floria Capsali” din Bucureşti. După absolvire, şi-a continuat studiile, timp de trei ani, la Universitatea Română de Științe si Arte “Gh. Cristea”, secția: Artele Spectacolului – coregrafie. Atât pe parcursul studiilor cât și după finalizarea lor, se perfecționează prin stagii susținute de către personalități artistice precum Vladimir Vasiliev și Gilbert Mayer.  În anul 2007 se alătură corpului de balet al Operei Naționale București, iar din 2012 este numit Prim – Balerin. În această perioadă își îmbogățește repertoriul cu numeroase roluri din spectacole clasice și contemporane. Dintre acestea amintim:Basil / Espado – Don Quijote,Conrad / Ali / Lankedem – Corsarul,Romeo / Tybalt / Paris – Romeo și Julieta,Prințul – Albă ca Zăpadași cei șaptepitici, Laurent – In the middle somewhat elevated,Vals –fantezie,Primul cuplu – In the Night,Petite Mort,Classical symphony,Deirfgeis / Beno – Lacul lebedelor,Morarul – Tricornul,Pasărea albastră / Zefirii – Frumoasa din pădurea adormită,Pas de deux Prietenii – Giselle,Hans – Giselle,Demetrius – The Dream, Ashton, Gurn – La Sylphide,Simone – La Fille mal gardée,Fritz / Dans rusesc – Spărgătorul de nuci,Companioni – Cenușăreasa,Fachirul / Solo tobe – Baiadera,Blind Tango / Tango Timid – Tango,Radio and Juliet,Acarul din coșmar / Doi ofițeri – Anna Karenina,Frații –Roșu și Negru, Serghei – Femei (colaj muzical),Fuga. Marea fugă,Solist Vals și Polkă –Liliacul deJohann Strauss-fiul,Solist Flăcăruia – Noaptea Valpurgiei din Faustde Charles Gounod. Tot din 2007 este invitat să danseze pe diferite scene din Italia, Spania, Germania, India, Japonia, Taiwan și America, dar și în țară, la Constanța, Brașov, Galați și Iași. La București participă în cadrul mai multor proiecte; colaborează cu Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian”, Trupa Passe-Partout Dan Puric și s-a implicat în dezvoltarea tinerelor talente prin organizarea workshop-ului de dans clasic „Bucharest Ballet Workshop”.

Ileana Ocolişan Baba