VIRTUOZITATE,  SENSIBILITATE,  EMOȚII  PUTERNICE

La 26 martie 2022, în anul când orașul Novi Sad a devenit Capitala Culturală Europeană, și în aceleași nenorocite condiții de pandemie, Orchestra Simfonică Voivodineană a susținut la Sinagoga încă un concert reușit; avându-i ca oaspeți pe dirijorul Premil Petrović și pe pianistul Aleksandar Madžar.

Programul a fost deschis cu Concertul pentru pian și orchestră nr.5, în Mi bemol major, opus 73 supranumit „Imperialul” de Ludwig van Beethoven, care a fost ultima sa creație, ultimul său concert pentru pian. Numele de „Imperialul” nu îi aparține lui Beethoven ci lui Baptist Cramer, editorul publicării concertului care a considerat probabil termenul de „imperial” ca o calificare superlativă a acestei strălucite lucrări. Concertul are o durată de aproape 40 de minute. A fost ultimul concert, dar și cel mai apreciat dintre cele cinci. Considerat cel mai mare compozitor al timpului chiar și peste hotare, Beethoven era un artist sigur de sine. Nimic nu putea să-l abată de la drumul pe care mergea, îmbrățișând într-o viziune cuprinzătoare și adeseori profetică măreția năzuințelor omenești și poezia aprigă a luptei necurmate pentru fericire.

Compunerea Concertului nr.5 este o grandioasă și strălucitoare emanație a unui spirit aflat cu mult deasupra majorității contemporanilor săi.

Concertul a oferit iubitorilor de muzică satisfacția de a asculta o executare de o rară unitate interpretativă, rezultat al colaborării dintre doi mari artiști, pianistul Aleksandar Madžar, unul dintre cei mai de succes artiști ai scenei internaționale actuale și dirijorul de renume mondial Premil Petrović, prețuiți pe deopotrivă pentru desăvrșirea tehnică și puritatea sunetului, ca și pentru muzicalitatea de un gust impecabil, care reunește sensibilitatea aleasă cu inteligența rafinată și pătrunzătoare.

Caracterul eroic al primei părți Allegro, accentuat de introducerea elocventă a pianului, își găsește expresia într-un limbaj de o neasemuită strălucire și într-o atât de bogată și de variată dezvoltare a ideilor muzicale, încât Beethoven a înscris în partitură interdicția includerii unei noi cadențe. Acest Allegro are de altfel o întindere care depășește o jumătate din întregul concert. Mișcarea a doua, scurtul Adagio un poco mosso, care urmează – urzit pe o temă de o simplitate plină de măreție – închide în el poezia inefabilă a unei înălțimi spirituale revelatoare a unei armonii interioare depline. Momentul de reculegere este retezat pe neașteptate de ecoul unui dans popular care se anunță timid, ca o chemare îndepărtată de fanfară. Aceasta face legătura directă dintre Adagio și Rondo-ul final a cărui vivacitate poartă impulsul unei veselii irezistibile, întretăiată de sclipiri lirice și marcată la sfârșit de o imagine a umorului beethovenian, urmând ca pianul să revină cu toată energia și să încheie concertul odată cu orchestra într-un apel de jubilare triumfală.

Ca interpret, Aleksandar Madžar se bazează pe siguranță tehnică, dublată de disponibilitatea artistică de a împinge barierele până ce ies scântei. Cântă cu o precizie nemaipomenită și într-o stare lăuntrică calmă, stăpânită de admirat. Orchestra Simfonică Voivodineană, ca de obicei condusă de mâna sigură a artistului muzical Premil Petrović, a succedat partitura cu o mare precizie.

Imbolduri eroice, gânduri pline de înțelepciune, bucurie sărbătorească – iată ce evocă acest concert scris în vremea în care surzenia de care suferea Beethoven progresase într-o măsură care nu i-a mai permis să-l cânte în fața publicului. Era pentru prima dată când nu se încumeta să prezinte singur o lucrare importantă și când făcea un pas decisiv pe drumul ce avea să-l ducă spre o izolare totală.

În partea a doua a programului am ascultat Simfonia nr. 9 în Do major supranumită de autorul, Franz Schubert „Marele Do major”, „Marea simfonie”, pentru a o deosebi de cealaltă simfonie tot în Do major, a șasea numită „Mica simfonie”.

Franz Schubert aparține primilor romantici. Baza muzicii sale sunt experiențele interioare. El în lucrările sale transmite dragoste și multe alte sentimente exprimate prin note muzicale. În ultima lucrare, tema principală este singurătatea. În general acoperea toate genurile vremii și a adus o mulțime de lucruri noi. Toate operele lui Schubert sunt scrise cu mare dragoste, tandrețe și inspirație.

Privind uriașa moștenire și comparând-o cu durata atât de scurtă de viață (32 de ani) a compozitorului, cineva își pune involuntar întrebarea: Ce intensitate a arderii spirituale a umplut întreaga ființă și sufletul acestui tânăr creator?

Schubert și-a început Simfonia nr. 9 în vara anului 1825 și a continuat să lucreze la ea în următorii doi ani. Din cauza duratei de aproape o oră a fost refuzată să fie interpretată. Astfel că Schubert a oferit o lucrare mai scurtă în aceeași cheie, Simfonia nr.6 „Micul Do major” sau „Mica simfonie”, care nu fusese auzită în public. Compozitorul a murit cu aproape o lună înainte de premiera lucrării la 14 decembrie 1828.

Simfonia nr.9 în Do major într-o versiune prescurtată a avut premiera la 21 martie 1839 la mai bine de un deceniu după moartea compozitorului Schubert.

Această lucrare excepțională scoate în evidență influența profundă a lui Beethoven asupra lui Schubert. Nu numai că simfonia lui Schubert este aproape atât de lungă ca și Simfonia nr. 9 a lui Beethoven, ci se bazează și pe abordările compoziționale ale lui Beethoven.

Cele patru mișcări ale simfoniei au fost trecute cu destoinicie, dibăcie de orchestra bine instruită și exersată, antrenată putem spune cu abilitate de dirijorul Premil Petrović.

Prima mișcare  Andante – Allegro ma non troppo – Piu moto, se deschide curajos cu un apel solo de corn care se dezvoltă treptat într-o melodie mai spațioasă care reapare apoi în orchestra completă. Tempourile mai rapide aduc cu ele un motiv galopant care permite muzicii să se încarce cu melodii contrastante.

Pentru partea a doua Andante con moto, oboiul solo începe cu un marș blând, ca temă redat curând cu îndrăzneală de corzi. De-a lungul acestei mișcări corzile asertive, declarative și alămurile sunt așezate fața-n față cu suflătorii de lemn pentru diversitatea sonoră coloristică.

Cea de a treia mișcare Scherzo. Allegro vivace – Trio, îl evocă pe Beethoven cu o sonoritate zgomotoasă, temă deschisă de alămuri și coarde care apare și la închiderea mișcării

Pentru partea finală Allegro vivace, Schubert începe cu un apel ca de fanfară din alămuri care duce într-o structură eroică în formă de sonată de o energie învolburată pentru întreaga orchestră. În această ultimă mișcare muzica este foarte explozivă, vulcanică permițând simfoniei spre un final glorios.

A fost o plăcere să ascultăm această lucrare a lui Schubert mai rar executată în program, însă într-o interpretare deosebită.

Orchestra Simfonică Voivodineană, care și-a dat concursul în concert are o valoare artistică bine stabilită datorită unor exerciții remarcabile, sub bagheta unora dintre cei mai reputați dirijori. Este formată din muzicieni în general tineri și cu o înaltă calificare profesională.

 

naslovna fotografija: Duško Miljanić

Semnează Ileana Ocolișan Baba